Terapie prin arta: arta copiilor

Se afișează postările cu eticheta arta copiilor. Afișați toate postările

Terapia diadica este o forma de abordare a terapiei prin arta ( art terapia) ce-i foloseste metodele si principiile, adresandu-se atat parintelui cat si copilului. Aceasta abordare are in centru prima relatie de atasament a copilului, relatia dintre copil si parinte. In lipsa parintelui, relatia poate fi realizata cu alte persoane familiare apropiate.

Conform New Oxford American Dictionary (2010), diada este "ceva alcatuit din doua elemente sau doua parti", termen folosit atat in matematica si chimie cat si in psihologie. In domeniul psihoterapiei, terapia diadica este acea forma de terapie sau interventie ce presupune prezenta in sala de terapie, in afara de terapeut, a doua persoane intre care exista o relatie. In modul cel mai uzual, termenul de terapie diadica se refera la relatia parinte-copil in terapie.

Terapia diadica isi are radacinile in terapia familiei, in teoriile legate de relatia cu obiectul (Object Relations), in Teoria Atasamentului dar si in diferite alte teorii ce descriu sau analizeaza relatia mama (parinte) - copil. Aceasta forma de terapie se afla cumva in zona dintre terapia individuala, terapia de familie sau de grup, imprumutand caracteristici din toate cele trei forme de terapie, fiind simultan psihoterapie individuala si terapie de familie.

Interventia diadica presupune prezenta parintelui sau a ingrijitorului in terapie, alaturi de copil, parintele nefiind insa doar o parte a unitatii parinte-copil ci si un potential manifestator al interventiilor terapeutice.

In terapia diadica clientul este relatia parinte-copil, iar concentrarea terapiei pe relatie este mai mult decat o interventie individuala. Terapeutul prin arta nu este terapeutul copilului sau al parintelui, ci terapeutul relatiei. Cu toate acestea, in cadrul terapiei, fiecare parte a diadei este "vazuta", caci structural diada este alcatuita din doua persoane diferite, fiecare cu individualitatea sa.

Deoarece copiii mici au o individualitate in formare, nedefinita clar, deseori ei se definesc prin raportul cu parintele, prin relatia cu acesta. Desi copilul este cel ce ridica cea mai mare ingrijorare clinica, terapia se concentreaza pe parinte caci inainte de a raspunde nevoilor copilului, parintele are propriile sale nevoi si intampina deseori dificultati in indeplinirea rolului sau de parinte.

Activitatile de arta devin o oportunitate de relationare, de intimitate, facilitand si incurajand comunicarea semnificativa intre cei doi membrii ai diadei.
In plus, folosirea diferitelor materiale artistice potrivite stadiilor timpurii ale dezvoltarii deseori scoate la suprafata problemele nerezolvate din copilaria parintelui. Dificultatile din trecutul parintelui pot fi in mod special activate de stres sau de evenimente importante ale vietii cum este si trecerea la viata de parinte (Fliktet al 2010).

Terenul comun este producerea de arta, aceasta fiind o oportunitate de a relationa intr-un mod profund, semnificativ, arta facilitand comunicarea intre cei doi membri ai diadei. "Parintii si copiii sunt implicati intr-o experienta creativa vizuala ce foloseste imaginatia si permite exprimarea simbolica, non-verbala, in timp ce cei doi sunt implicati in activitatea artistica potrivita nivelului de dezvoltare al copilului" (Regev, Snir 2014).

Necesitatea sau recomandarea acestei forme de terapie de catre terapeutii prin arta poate avea la baza o multitudine de motive terapeutice:

- observarea si analiza relatiei parinte - copil
- intarirea sau refacerea acestei relatii
- intarirea si invatarea rolului de parinte (parenthood)
- terapia directa a relatiei parinte - copil
- lucrul cu o modalitate de atasament mai putin potrivita
- modelarea conduitei parintelui, astfel incat sa inteleaga si sa raspunde nevoilor de baza, de afectiune si securitate ale copilului
- timp de calitate si in siguranta impreuna
- dialogul prin arta, non-verbal, al celor doi

Diada mama-copil este poate cea mai importanta forma a dinamicii din viata unui om, iar interactiunile din cadrul familiei sau a unor grupuri sunt intr-o mare masura suma diferitelor relatii diadice avute (Stern ,1995).

Terapie prin arta - Terapie diadica parinte copil

Photo by rawpixel

Mandala (sanscrita) inseamna cerc sfant si este un termen folosit deseori pentru a descrie reprezentari simbolice ce includ un motiv circular. Mandala poate fi gasita in diferite culturi datand inca perioada Paleoliticului.
Unicitatea si universalitatea mandalei deriva din faptul ca apare pe scala larga, de-a lungul timpului, indiferent de natie, cultura sau individ. Carl Jung considera mandala un simbol ce evoca parti ale Inconstientului Colectiv.

Marea afinitate a copiilor pentru arta poate fi in parte inteleasa ca parte a manifestarii nevoii generale pentru o viata simbolica, nevoie care de obicei este satisfacuta prin joc.
Copilul mic descopera placerea de evocarea a puterii artei si capacitatea de a crea iluzii inainte ca el sa fie pregatit sa foloseasca aceasta abilitate in serviciul sublimatiei.

Trecerea de la experienta kinetica (scribble) la desenarea unei forme circulare (cerc) are loc in general in jurul varstei de 2-3 ani.
Forma rotunda ia nastere din ritmicitatea data de scribble si constituie una dintre victoriile timpurii al copilului, sugerand si o buna coordonare ochi-mana. Mandala este o forma comuna in desenele copiilor, in special ale celor de 2-3 ani, dar nu numai.

Primul cerc facut de copil este foarte greu de diferentiat din multitudinea de linii circulare ale scribble-lui care contine de asemenea si forme eliptice sau ovale. Practicarea scribble-lui va permite desenarea liniilor paralele si perpendiculare ce se intersecteaza formand unghiuri drepte si ascutite. Astfel, in scurt timp, cercul va fi urmat de patrat.

Incet, incet, copilul va incepe sa deseneze un numar mare de forme geometrice: patrat, dreptunghi, triunghi, repetand si exersand desenul lor mai tot timpul. Ulterior va suprapune aceste forme, dand nastere formelor mai complexe: cerc umplut cu linii, un triunghi inclus intr-un cerc etc. Suprapunerea in desen a acestor forme va da nastere primelor mandale.

Prin stapanirea mai bine a miscarii bratului, liniile din interiorul cercului vor deveni perpendiculare, astfel mandala va juxtapune si va pune in contrast doua dintre cele mai populare si mai stabile forme, cercul si crucea, permitand copiilor mici sa se concentreze si sa se bucure de elementele cu contrast puternic.

De ce cercul este prima forma geometrica desenata si de departe forma preferata? Cercul ia nastere din miscarea naturala, usoara si cursiva a mainii (copii de 2-3 ani deseneaza miscand intreg bratul, fie din incheietura umarului, fie a cotului), este perfect simetric, copiii avand o atractie pentru simetrie, iar cu ajutorul lui copilul poate reda majoritatea lucrurilor si obiectelor din lumea ce-l inconjoara.
La varste mici partea circulara descrie orice obiect marginit, iar liniile pot simboliza picioare, maini, trasaturi faciale, par sau chiar imbracaminte.

In aventura sa de a descoperi lumea, copilul va fi atras in mod inevitabil de evidenta contrastului (sunete puternice-slabe, culori palide-stralucitoare, persoane inalte-scunde) Acest contrast evident va fi adus si in desenul sau, lucru bine ilustrat de pozitia corpului, a mainii, in timpul desenului si calitatea producerii miscarii (desenul liniilor curbate este o miscare calma, continua iar desenul unghiurilor presupune o schimbare de energie si presiune in mijlocul actiunii, este o miscare intrerupta ce necesita o pauza, un moment de oprire).

Copiii mici analizeaza lumea in termeni ai configuratiilor pe care ei le pot discerne, paterne (modele) pe care le intalnesc, calitatiile fizice ale obiectelor intalnite: culoare, marime, forma. Copiii sunt foarte interesati de evenimentele si actiunea petrecute in apropiera lor. In desen acest interes poate fi observat in placerea lor de a explora posibilitatiile vizuale sau de a continua o linie in directii diferite.

Mandala este o forma vizuala foarte placuta si bine echilibrata, usor de recunoscut, de repetat si de memorat si mai ales, usor de exploatat pentru o varietate de scopuri grafice. Copiii prefera anumite paternuri tonale pentru ca sunt usor de reprodus si au mesaje atragatoare, o explicatie in plus a prezentei timpurii a mandalei in desenele lor.
Universalitatea mandalei in desenele copiilor poate fi determinata si de momentul aparitiei ei in dezvoltarea desenului copiilor, inainte de reprezentare. Acesta este momentul in care mandala isi asuma rolul ei special intre explorarea formala pura si descrierea reprezentationala adevarata.
Datorita procesului vizual, rezervorului schematic, nevoii de simplicitate, echilibru si contrast, copilul este predispus sa deseneze mandale, astfel aparitia ei este predeterminata.

Atat Carl Jung cat si Rhonda Kellogg considerau mandala o inevitabila etapa in dezvoltare. Jung considera ca aceasta forma exista codificata în Sistemul nostru nervos si este unic potrivita pentru a rezolva dilemele noastre existențiale. Kellogg o considera o dezvoltare normala si logica a desenului copiilor, etapa prin care orice copil va trece, in cautarea ordinii si armoniei.

mandala in desenele copiilor Terapie prin arta

Mandala desenata de Rhoda Kellogg menita sa ilustreaze evolutia reprezentarilor grafice specifice diferitelor perioade, asa cum se regasesc in desenele copiilor

“The artist is not a special kind of person; rather each person is a special kind of artist.”
Ananda Coomaraswamy

Etapele normale ale dezvoltarii artei, la copii, au fost observate, descrise si catalogate inca din secolul XIX de specialisti in dezvoltarea copilului, psihologie si arta. Doar foarte putini dintre ei s-au uitat la pictura si modelaj, majoritatea concetrandu-si atentia pe expresia grafica. Astfel etapele conceptualizarii grafice evidentiate de Lowenfeld(1957) nu sunt foarte utile daca vorbim de pictura, modelaj sau constructie sau atunci cand ne referim la lucrari bi sau tridimensionale.

In acest sens va aparea in terapia prin arta prin munca nemijlocita a lui Judith Rubin o noua clasificare ce include desenul, pictura, modelajul si constructia si care evidentiaza in detaliu cea mai timpurie perioada de exprimare.
Desi delimitate clar in expunere, delimitarea fiind facuta in functie de procesul central prezent, in realitatea nu exista o delimitare clara intre etape, ele se interpun.

Manipulare
Este o etapa de pre-arta, manipularea este perceputa uneori de adultului parinte ca fiind total nepotrivita ( desenat cu creioane pe pereti, cu carioci pe canapele, bagarea lutului in gura). Din punctul de vedere al copilului, comportamentul este cat se poate de normal.
Calitatea senzoriala a materialelor este vitala de-a lungul acestei perioade precum si experienta kinetica (miscarea mainilor, uneori a intregului corpul pentru a face semne,a amesteca sau a pune lucruri impreuna). In aceasta perioada aspectul kineto-motoric este un motiv central.
Cand copilul devine constient ca el este cel ce a strans lutul sau cel ce a lasat un semn pe foaie devine interesat de aspectul vizual al experientei sale. Atentia lui nu va fi concentrata doar pe procesul in sine, ci si pe produs, desi nu e interesat de finalizarea produsul.

Formarea
Copilul este mai matur din punct de vedere intelectual si motoric, are un control mai mare asupra miscarilor sale si incepe sa ia decizii constiente in ceea ce priveste lucrul cu lutul sau cu pensula pe foaie.
Exerseaza si isi demonstreaza controlul asupra materialelor, face primele linii sau puncte, primele constructii, loveste si strange in pumn, face forme separate sau obiecte de sine statatoare.

Numirea
Copilul numeste obiectele facute, dar poate schimba deseori semnificatia acestora deoarece aceasta este determinata de asocierea formei cu ceva anume, la un moment anume de timp.

Reprezentarea
Desi formele reprezentate de copil contin calitati, trasaturi ale obiectului redat, pentru adult este deseori greu sa le recunoasca. In aceeasta perioada copilul reda prin arta ce stie, nu ceea ce vede (cerc pentru cap, linii pentru maini sau picioare).

Continerea
Numele aceste perioade se refera la faptul ca nu doar reuseste sa faca arta, ci copilul reuseste sa se controleze pe sine si sa-si controleze impulsurile mai bine. Copilul este fericit sa-si demonstreze capacitatea de a ramane in interiorul limitelor grafice. Este perioada in care copiii reusesc sa coloreze mai bine, nedepasind liniile.

Experimentarea
Copilul exploreaza modurile, caile de a face sau de a spune lucruri.
Explorarea in arta in aceasta perioada timpurie este asemanatoare unei gandiri visuale. Foarte important in aceasta perioada este descoperirea multiplelor modalitati grafice de a exprima acelasi lucru. Copilul devine din ce in ce mai abil in folosirea materialelor de arta, motricitatea sa fina se dezvolta rapid.
Primele lucrari bi sau tridimensionale devin din ce in ce mai compexe, mai ales din punct de vedere estetic. Reprezentarea lumii de catre copil devine mai reala. De asemenea cresc controlul, elaborarea si interesul estetic al copilului pentru produsul final.

Consolidarea
In aceasta perioada, in general, copilul este deja elev si are loc o consolidare atat in lucrarea lui de arta cat si in comportamentul sau. Incepe sa aiba moduri preferate de exprimare prin arta si are obiceiul de a le repeta in loc de a avansa, de a incerca cai noi.
Este o perioada caracterizata prin flexibilitate in arta, dar si prin trecerea de la un punct de vedere egocentric la unul mai social. Cel mai timpuriu subiect ce conteaza pentru copil este figura umana, iar reprezentarii ei prin arta ii va adauga cu timpul si alte elemente: copaci, plante, case, masini.

Naturalizarea
Arta copilului devine din ce in ce mai asemanatoare realitatii, partile corpului uman sunt reprezentate intr-o proportie mai realista, relatia spatiala devine din ce in ce mai precisa, marimea relativa si culoarea obiectelor se vor apropia din ce in ce mai mult de realitate.

La un moment dat, discrepanta dintre reprezentarile sale si realitate devine suparatoare pentru copil. Copilul experimenteaza anxietate si frustrare in incercarea sa de a face lucrurile cat mai apropiate de realitate si rareori e multimit de eforturile sale. Pare sa fie o etapa inevitabila in dezvoltare, este perioada in care multi copii renunta descurajati, indreptandu-se spre alte forme de exprimare mai flexibile.
In aceasta etapa produsele reflecta de obicei o constientizare asociata cu abandonarea vechiului, o iesire din zona de confort. Copilul lupta cu proportiile, umbrele si incercarea de control a calitatii liniei si culorii. Este ingrijorat de realismul obiectelor sale de arta bi sau tridimensionale. Daca inainte multi copii erau incantati de lucrarile lor, acum multi sunt nemultumiti, deseori descurajati si autocritici.

Personalizarea
Pentru multi copii perioada de naturalizare dureaza foarte mult , uneori pana in adolescenta timpurie.
Daca va avea suficient succes in eforturile sale si destula practica si instruire, copilul poate dezvolta un nivel impresionant de indemanarea in redarea realitatii. Cei ce vor avea un succes mai mic in redarea realitatii, dar cu un puternic simt estetic, se vor indrepta spre arta abstracta, deseori avand preferinte pentru activitatea creativa cu materiale non-grafice.
Cei ce vor ramane activi in arta , in perioada adolescentei vor arata o grija mare de sine.

Caracteristic acestei perioade este personalizarea lucrarilor, explorarea diferitelor stiluri de lucru ca mod de exprimarea a propriei identitati. Vor cauta materiale si teme ce li se potrivesc mai mult, in incercarea de a-si exprima lumea interna si cea externa. Grija si autocritica cresc simtitor. Lucrarile lor pot fi simple, complexe, bogate, puternice, figurative, dar ceea ce caracterizeaza aceasta etapa este constiinta de sine a artistului adolescent. Subiectul artei sale va reflecta o crestere egoista, adolescentul va cauta sa se specializeze intr-un anumit medium si subiect specific. Va cauta subiectele ce au legatura cu el, cu sistemul lui de credinte si valori si personalitatea lui, asa cum el cauta in sine o identitate care sa i se potriveasca.

sursa articol: Child Art Therapy, Judith Aron Rubin

”Am visat desenul si apoi am pictat visul.” Vincent van Gogh

Pentru copii, a desena este deseori mai mult un mod de joaca. La primul contactul cu arta, copilul vine dintr-o lume inca dominata de fantazie si joc. Uneori granita dintre arta si joc este vaga iar materialele artistice (lut, plastilina) sunt folosite pentru joc si mai putin pentru arta in sine.

Tranzitia de la joc la arta pare sa fie exlusiv umana, copii invata sa tina unealta de desen inainte de a fi capabili sa controleze desenul. In mod normal copiii dobandesc un vocabular grafic de baza in primii 4-5 ani de viata.

Piaget considera ca dezvoltarea intelectuala are influenta asupra dezvoltarii desenului la copii. El nu a evidentiat o teorie a desenului, ci a folosit desenele ca dovezi ale teoriei sale despre dezvoltarea reprezentarii lumii de catre copii .

Pentru Piaget, desenarea se afla la jumatatea drumului intre jocul simbolic si imaginea mentala, iar interactiunea cu mediumul are ca efect asimilarea sau acomodarea. In procesul de asimilare, copilul incearca sa gaseasca o semnificatie folosind structurile cognitive si ideile deja existente.
Daca o noua experienta nu poate fi asimilata folosind aceste structuri cognitive deja existente, atunci aceste structuri sunt adaptate prin procesul de acomodare. Acomodarea presupune reglarea noilor caracteristici ale mediumului conform noilor informatii.

In mod normal copilul mic intalneste constant nevoia de acomodare, de adaptare la lumea sociala si fizica din jurul lui, lume din care el intelege doar o mica parte. De aceea, Piaget considera ca pentru echilibrul emotional si mental al copilului este necesara o zona de activitate fara constrangeri externe si care ofera posibilitati de asimilare. In jocul simbolic copiii au posibilitatea de a retrai evenimente sau experiente importante si astfel acestea capata sens pentru el.

Piaget considera ca cele mai multe dintre desenele copiilor sunt un mod de a reprezenta lumea, iar unele dintre ele, la fel ca jocul, permit asimilarea, iar fiecare stadiu al dezvoltarii desenului este o reflectie fidela a dezvoltarii conceptului de spatiu geometric la copii. Nu a explicat insa de ce copiii ar dori sa faca o reprezentare geometrica a imaginilor mentale.

Conform teoriilor lui Freud , desenele copiilor vor fi puternic influentate de dorintele si temerile lor inconstiente, ce apar uneori intr-o forma simbolica sau camuflata, ascunsa. Exprimarea dorintelor si sentimentelor intr-o forma camuflata permite descarcarea, intr-un mod inofensiv, a tensiunilor interne care altfel ar putea escalada si deveni periculoase, astfel desenul permite catharsisul.
Considera de asemenea, ca nevoia de maturizare si nevoia de a-si asuma un rol activ si de a controla sunt alte doua motive pentru desen si joc. Copiii gasesc activitatea de a desena satisfacatoare daca le ofera un sentiment de control asupra mediului, al temelor si al situatiilor redate.

Unii cercetatori subliniaza faptul ca nu semnul lasat pe hartie de unealta de desen este fascinant pentru copilul mic, ci anumite configuratii sau teme fac activitatea de a desena fascinanta pentru el, iar echilibrul vizual este ceea ce ii atrage pe copii . In sustinerea ideii ca nu urma este ceea ce ii fascineaza, s-au demonstrat preferintele copiilor pentru patternuri care au simetrie bilaterala.

Cand copiii stapanesc schema unui desen cu o anumita tema, o folosesc in continuu observand si modificand schema pentru a semana cat mai mult cu realitatea. Este un lucru normal ca unii copii sa dezvolte o tema in desenele lor si sa o deseneze de fiecare data . Aceasta repetitie a temei nu este obligatoriu o exprimare a experientei, a sentimentelor si trairilor personale, uneori repetitia temei se poate datora filmului, cartii sau povestii preferate .

Abordarea intrebarii " De ce deseneaza copii ?" din punct de vedere artistic , ar putea avea ca raspuns feedbackul vizual primit, copii sunt fascinati de urma lasata de creion pe foaie.
Astfel unii cercetatori au presupus ca motivul principal pentru care copiii deseneaza este rezultatul.

Arnheim a afirmat ca scopul copiilor este de a desena simboluri, iar desenarea imaginilor simbolice este universal satisfacatoare.
Se pare ca ei deseneaza pentru ca gasesc satisfacator sa produca desene/imagini, mai ales cand aceste imagini simbolizeaza sau exprima preocuparile sau experienta lor.

Animale, case, masini, barci , avioane , flori sunt motive populare in desenele copiilor, dar de cele mai multe ori copiii prefera sa deseneze fiinte umane. Desi desenul fiintei umane nu depinde de genul micului artist , in general copiii deseneaza fiinte umane de acelasi sex cu ei (fetele deseneaza preponderent fete, baietii preponderent baieti). Aceasta preferinta pentru acelasi gen se considera a fi o consecinta a identitatii de gen, a identificarii cu propriul gen.

Alegerea subiectului desenului s-a descoperit ca este de asemenea influentata de cultura, religie, traditii, situatia economica, contactul copiilor cu lucrarile altora etc. Un impact puternica asupra desenelor copiilor il are cunoasterea desenelor si picturilor altora. Deseori copilul va copia alte desene si acest lucru va influenta puternic tema si caracterul desenului sau. De asemenea, desenul copilului expus unei multitudini de desene si picturi, modele, carti , va fi mai bine dezvoltat, va avea mai multe scheme de desene .

Nu trebuie considerat ca orice desen al unui copil este reprezentativ sau simbolic. Alland (1983) a subliniat ca in culturile fara o traditie puternica in arta vizuala, copii au desenat imagini organizate formal dar fara vreo semnificatie evidenta.

Desi motivatia pentru desenat este intriseca si este legata de activitatea in sine, trebuie tinut cont si de diferiti factori externi ce o influenteaza. Evident, adultii pot determina numarul de desene sau desenarea in sine prin oferirea sau nu a materialelor necesare activitatii. Unii adulti pot incuraja activitatea prin a desena si ei sau prin discutiile despre propriile desene.

Nu exista un raspuns universal valabil la intrebarea ”De ce deseneaza copiii?” Se pare ca diferiti copii, in diferite momente de timp, au diferite motive sa deseneze.

“Toti copiii sunt artisti. Problema este cum sa continue sa fie artisti atunci cand cresc". - Pablo Picasso

Desenele copiilor sunt deseori fermecatoare, iar producerea lor este o placere pentru micii artisti. Interpretarea lor a fost deseori un motiv de ingrijorare pentru adultul-parinte influentat de articolele de pe net sau de discutiile de pe forumuri . Pentru psihologi, interpretarea lor este un mod de evaluare, analiza si uneori diagnostic.
Unele desene, caci nu orice desen este o imagine a lumii interne, ofera informatii despre trairile interne si starea emotionala, despre felului in care copilul percepe lumea sau despre modul in care combina lucrurile percepute pentru a crea un desen. Independent de vointa celor mari, copiii se joaca si deseneaza. Acesta este modul lor de a reprezenta lumea, de a si-o explica si de a o intelege. Daca jocul incepe in jurul varstei de 8 luni, desenul apare in jurul varstei de 1 an, difera insa de la un copil la altul.

Momentul de inceput- 2 ani

Primele desene ale copiilor iau nastere din explorarea vizual-motorica a spatiului in care traiesc. Un factor decisiv in aparitia primelor desene il reprezinta decizia parintelui de a-i da copilului creioane. Din momentul in care copilul merge singur, poate si desena. Astfel, primele desene pot aparea in jurul varstei de un an.
Orice creion sau pensula tinuta in mana va lasa pe foaie o urma, lucru ce va trezi interesul copilului. Miscarile sunt foarte largi, din umar, prin miscarea in intregime a bratului. Urmele lasate pe foaia vor fi ori dungi orizontale datorita miscarii in plan orizontal a bratului sau puncte datorita miscarii in plan vertical a bratului.
In aceasta prima perioada sunt recomandate instrumenete de desen groase, rezistente la lovituri - pensule groase, culori cerate, creta, in general instrumente care au doar mina ce lasa urme indiferent de pozitia mainii . Copilul tine creionul cu toata mana iar creioanele mai groase pot fi tinute mai bine. Dungile lungi ce depasesc deseori marginea foii si punctele sunt primele desene ale copiilor.

Acestea vor fi urmate in scurt timp de o intortochere de linii suprapuse, caci liniile drepte devin curbate si depasesc mai putin marginile foii. Acesta forma de desen poarta numele de scribble sau doodles.

Daca primele linii erau doar o explorare a mediului, scribble-ul evidentiaza constientizarea unui patern(model) dar si o coordonare mana-ochi mai buna.

Copiii par sa gaseasca producerea de scribble foarte antrenanta . Cu toate astea o mare parte dintre scribble-urile initiale nu par sa fie o reprezentare a ceva din lumea interna sau externa a copilului.
Copilul misca mana intr-o miscare ritmica, regulata, dar in acelasi timp este interesat de semnele lasate pe foaie. Exista un moment in care copilul va interpreta aceste scribble-uri ca un desen.
In aceasta perioada a dezvoltarii desenului, copiii nu anunta intentia de a desena ceva anume inainte de inceperea desenului, deseori isi interpreteaza desenul dupa ce este complet.

O data cu dezvoltarea fizica, neurologica, emotionala, copilul va trece de la scribble la desenarea de cercuri. Desi simplu pentru adulti , desenul unui cerc, a termina cercul in punctul in care a inceput, necesita o buna coordonare ochi-mana. Desenarea unui cerc este un punct de cotitura, foarte important atat in desen cat si in dezvoltarea motricitatii.

Cercul este cel mai simplu patern vizual pentru copiii tineri , un patern pentru care copiii au o preferinta perceptuala si care le permite o experimentare fara sfarsit.

2 1/2 - 5 ani

Copii incep sa-si perceapa desenele ca reprezentare a lumii interne sau externe. Intentiile sunt declarate deseori inainte si semnificatia desenului nu mai este dezvaluita doar dupa terminarea lui.

Exista insa un element de oportunism in interpretarea propriilor desene de catre copii . Deseori copii renunta la declaratia de intentie initiala, daca desenul seamana cu altceva. Interpretarea pe care ei o dau desenului se poate schimba chiar si in timpul procesului.
Cercul continua sa fie o forma importanta in desenele copiilor caci va permite desenul primei figuri umane.

Incepand de la varsta de 3 ani jumatate, copiii incep sa adauge desenului detalii ce sunt in relatie unul cu celalalt. Corpul uman va fi reprezentat printr-un cerc pentru cap si linii pentru membre. Aceeasi schema va fi folosita si pentru reprezentarea unui animal. Aceste desene ar trebui privite mai mult ca simboluri si nu ca o reprezentare cu acuratete a realitatii.

Copiii de 3-4 ani care au inceput sa faca desene reprezentative, uneori vor combina gresit partile desenului, ochii putand fi desenati si in afara cercului-cap.

5-8 ani- realismul simbolic

Cu cat copii sunt mai mari, cu atat desenele lor vor deveni mai realiste. Desenul unui copil de 5 ani uneori poate contine elemente despre care copilul stie ca exista desi in mod normal nu pot fi vazute ( desenul din profil al fetei va contine gura intreaga si amandoi ochii sau desenul corpului uman va reda si continutul stomacului). Acest ultim mod de desen se numeste "transparent sau raze x" si este ceva normal in aceasta etapa.

In acest stadiu de dezvoltare al desenului, desenele copiilor contin tot mai multe trasaturi vizuale, realiste, in ceea ce priveste scala sau detaliile.
In ultima perioada a acestui stadiu schema corpului uman va contine cap, trunchi si membre. Initial capul si trunchiul vor fi unite, iar mai aproape de varsta de 8 ani vor fi separate de gat. De asemenea vor fi adaugate o multime de detalii ca maini, degete, haine.

8- adolescenta - realismul vizual

Copiii peste 8 ani deseori incearca sa redea adancimea in desenele lor, nu doar pentru obiecte individuale dar si pentru a reda relatia dintre obiecte. Copiii incep sa deseneze dintr-un punct de vedere personal. Astfel proportiile si raportul dintre lucruri sunt redate intr-un mod personal.
Cu cat copilul este mai mare, desenul este mai realist.

Desenele copiilor de 9-10 ani devin mai conventionale, asemanatoare figurilor de Cartoon. In acest stadiu, copiii par sa fie nemultuminti de desenele lor datorita imposibilitatii de a atinge efectele pe care le doresc prin desen(imaginea de pe foaie nu corespunde imaginii din minte) si deseori renunta sa mai deseneze.

Este de asemenea perioada in care sunt la scoala , iar desenul nu este o parte centrala a activitatii scolare. Pe de alta parte, limbajul si vocabularul copiilor s-au dezvoltat destul de mult. Acestea fiind date, desenul va fi neglijat de majoritatea copiilor si va fi inlocuit de limbaj pentru exprimarea de sine.

Delimitarea si nivelele de dezvoltarea ale desenului prezentate sunt schitate in linii mari. Etapele difera de la o cultura la alta, de la o societatea la alta, de la un copil la altul, fiecare copil dezvoltandu-se in ritm propriu. Copiii din diferite culturi evidentiaza diferente nu doar in ceea ce priveste stilului de desen, detalii, dar si in modul in care construiesc desenul.