Etica in Social Media


Etica profesionala este coloana vertebrala a oricarei profesii, un domeniu intr-o continua transformare datorita schimbarilor permanente din viata cotidiana. 
Etica in Social Media este un domeniu relativ nou, ce-si datoreaza aparitia dezvoltarii rapide a spatiului online, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu exista foarte multe indicatii si recomamdari legate de modul etic in care ar trebui manipulate informatiile de pe internet sau modul in care un terapeut prin arta ar trebui sa se comporte in Social Media.

Social Media a fost identificata de terapeutii prin arta ca fiind o zona cheie ce necesita o atentie sporita, fiind necesar uneori depunerea unui efort marit pentru ca normele etice sa poata fi respectate in spatiul online. Actiunile noastre online pot avea o influenta profunda asupra impresiilor, opiniilor sau credintelor publicului larg legate de terapia prin arta, reflectandu-se asupra perceptiei acestuia asupra profesiei ca intreg (Miller 2018).

Ca terapeuti prin arta si nu doar, ar trebuie sa fim constienti de efectul puternic pe care il are Social Media asupra personalitatii, parerilor personale sau asupra punctului nostru de vedere. Social Media poate determina dificultati in mentinerea limitelor profesionale clar delimitate (Belkofer and McNutt 2011).

Este deosebit de important ca terapeutii prin arta sa inteleaga multiplele roluri pe care aceasta cultura online, internetul si Social Media, le joaca atat in viata lor cat si in viata clientilor sau a studentilor lor.  De aceea este deosebit de important ca terapeutul prin arta sa delimiteze roluri clare pentru conturile sale din Social Media, caci acestia, asemenea celorlati psihoterapeuti, sunt responsabili în orice moment pentru comportamentul manifestat. Folosirea de catre terapeut in scop personal a platformelor de Social Media, permite deseori accesul clientilor la toate informatiile publicate de acesta, caci nimic nu dispare de pe internet.

Terapeutii prin arta ar trebuie să fie conștienți de faptul că toate acțiunile și comportamentele lor trebuie sa reflecte integritatea profesională. Atunci când aceastea sunt necorespunzătoare pot deteriora încrederea publicului larg in aceasta profesie sau domeniu. Terapeuții prin arta ar trebui sa evite comportamentele ce încalcă în mod clar standardele morale și legale acceptate.

In plus, terapia prin arta se confrunta de multe ori cu dileme unice de etica determinate de natura complexa a utilizarii imaginilor sau materialelor in activitatea clinica ( Green 2012, Hin 2011, Moon 2006). Continutul lucrarii de arta este privit deseori ca un limbaj simbolic necesitand protectie si neexpunere, la fel ca si limbajul verbal prezent in formele de psihoterapie verbala (Hammond and Gant 1998). In plus, producerea de arta in cadrul sedintelor de terapie poate determina probleme de care trebuie sa tinem cont  atunci cand este vorba de Social Media. Nu rare sunt cazurile cand in lucrarile de arta se regasesc teme provocatoare (agresivitate, sexualitate, spiritualitate) ce isi fac pe nesimtite loc, teme de care uneori clientul nu este constient, iar expunerea publica a lor desi poate fara voie, incalca dreptul la confidentialitate si intimitate, expunand clientul.

In Social Media, datorita accesibilitatii si expunerii ridicate, confidentialitatea clientului poate fi usor si neintentionat compromisa o data ce terapeutul captureaza si transmite lucrarea de arta intr-un format digital (Orr 2012). De aceea, terapeutii prin arta ar trebui sa foloseasca cu precautie platformele de Social Media. Acestia sunt obligati sa anunte clientii despre posibile limitari si riscuri privind respectarea confidentialitatii in Social Media. Este dificil sa pastrezi confidentialitatea in comunicarea online si sa stergi informatii sau imagini ce au fost postate daca consimtamantul clientului este revocat ulterior.

Desi standardele privind comportamentul profesionistilor in Social Media sunt putine, pot fi totusi punctate unele norme etice.

* Terapeutul prin arta "nu poate arunca" nici macar o privire pe profilul sau pagina de Facebook, Linkedin, Twiter sau alte pagini sociale ale clientilor

* A raspunde postarilor clientilor din Social Media este considerata incalcarea confidentialitatii.

* Terapeutii prin arta sunt responsabili sa se asigure ca serviciile electronice oferite corespund legilor si regulilor etice. 

* Pentru postarea oricarui detaliu ce are legatura cu terapia (desen, imagine, film etc.) este absolut necesar consimtamantul clientului in scris. Pentru clientii - copii este necesar consimtamantul parintilor.

* Terapeutul prin arta prezent pe platformele Social Media trebuie sa faca o distinctie clara intre profilul personal si cel profesional, iar informatii specifice vor fi oferite tinand cont de cei ce le folosesc. De asemenea, terapeutul va limita accesul la informatiile oferite in functie de situatie sau de publicul tinta caruia se adreseaza (ATCB 2019).

* Pentru a respecta datoria pe care o are fata de profesie, terapeutul prin arta ce raspunde unei postari in Social Media trebuie sa se asigure ca postarile sale reflecta si respecta normele de Etica (ATCB 2019).

* Terapeutul prin arta nu dezvaluie sau afiseaza informatii confidentiale in Social Media (ATCB 2019).
  
Problemele de natura etica aparute in Social Media nu sunt simple si nu au raspusuri usor de gasit. Toti terapeutii, si implicit terapeutii prin arta, se confrunta des cu dileme etice in viata profesionala si in special cand este vorba de Social Media. Formarea profesionala, oricat de complexa este, nu ne ofera toate raspunsurile  la toate problememe etice ce pot aparea, de aceea  ar fi bine sa ne ghidam in viata profesionala avand in minte dreptul la autonomia al clientului si obligatia terapeutului de a nu face rau. 


De aceea si nu doar, este deosebit de important ca studentii, tinerii profesionisti si nu in utimul rand practicantii sa fie tot timpul la curent cu normele etice specifice. Cele mai multe domenii clinice impun participarea periodica la un anumit numar de ore de instruire etica pentru a putea pastra licenta si dreptul de a profesa. 

Etica in Social Media- Terapie prin arta

Abuzul si neglijarea si indicatorii acestora in terapia prin arta


"Abuzul asupra copiilor este recunoscut pe scară largă ca fiind o problemă gravă ce face parte din spectrul violenței interpersonale și include neglijare si/sau abuz fizic, sexual, emoțional și verbal. În esență, abuz este orice actiune ce pune în pericol sau dăunează sănătății, dezvoltării fizice sau emoționale a copilului. " Cathy Malchiodi

In terapia prin arta ca si in celelalte forme de psihoterapie, abuzul, desi de multe ori neexprimat in cuvinte, apare in cadrul sedintelor deseori chiar din primele intalniri. Vorbim de acei indici ai abuzului dintre care am ales trei pentru acest articol.

Ca inchidem ochii, ca ne uitam in alta parte cand se intampla langa noi in parc sau in casa vecina, anual milioane de copii sunt neglijati, maltratati sau abuzati. Partea si mai trista este ca atunci cand vorbim de neglijare, maltratare sau abuz, abuzatorii sunt de multe ori tocmai persoanele apropiate, cei ce ar trebui sa aiba grija si sa protejeze copilul.

Emotiile, fie ele pozitive sau negative, sunt una dintre caracteristicile esentiale ale relatiilor apropiate. In cadrul acestor relatii sunt experimentate sentimentele de acceptare, securitate, dragoste, bucurie, multumire, mandrie dar si de frustrare, ura, teama de respingere, umilinta, gelozie, dezamagire, durere sufleteasca, disperare etc.

Relatiile apropiate permit si incurajeaza aparitia emotiilor, dar in acelasi timp sunt si afectate de modul in care cei implicati in relatie reactioneaza emotional la evenimentele pozitive sau negative din viata lor.

In relatia parinte-copil, emotiile celor doi determina calitatea interactiei diadice si pot afecta nu doar natura actiunilor ci si raspunsul emotional. Emotiile de baza (furia, frica, bucuria etc) pot determina comportamente specifice partenerului de relatie( de apropiere, de departare etc.), comportamente ce genereaza, la randul lor, raspunsuri relationale specifice .

Relatiile apropiate ofera poate cel mai important sprijin in ceea ce priveste factorii perturbatori. De aceea, in cadrul terapiei, incapacitatea copilului de a recunoaste mimica faciala specifica anumitor emotii de baza poate un prim indicator al abuzului in familie.

1. Dificultati in recunoasterea emotiilor exprimate

Copiii maltratati au abilitati reduse si o acuratete semnificativ mai mica in recunoasterea emotiilor de baza exprimate prin mimica tipica. Faptului ca parintele ce maltrateaza copilul are deseori tendinta de a afisa o mimica diferita emotiei traite ( zambet cand nu e fericit) sau de a nu oferi nici un indiciu emotional prin mimica faciala face deosebit de grea invatarea semnificatiile normative ale expresiilor faciale de catre copiilor.

De asemenea, studiile au demonstrat ca nivele inalte de emotii negative intense exprimate in cadrul familiei afecteaza eficienta copilului de a intelege emotiile. Lipsa expresivitatii persoanei apropiate poate influenta negativ invatarea dispozitiilor in general si recunoasterea expresiilor faciale in particular.

2. Dificultati in intelegerea sau capacitate redusa de a vorbi despre trairile si emotiile unei alte persoane 

 
In joc, in crearea povestii unui personaj dat, copiii ce au trecut sau trec prin abuz manifesta dificultati vizibile in a folosi informatii despre experienta din trecut a personajului, greutati in intelegerea emotiei curente a personajului ca raspuns la o situatie data sau in rezolvarea discrepantelor dintre indiciile faciale si emotionale ale situatiei.

In explicarea reactiilor emotionale ale personajului din joc sau poveste, copiii maltratati au deseori tendinta de a distorsiona povestea adaugandu-i material suplimentar ce de multe ori are legatura cu propria lor situatie.

3. Monstrii in lucrarile de arta

Desi tema monstrilor in desenele copiilor nu este deloc o tema iesita din comun, ba dimpotriva este o tema universala, ea apare insa diferita si mult mai des in desenele copiilor ce sufera sau au suferit abuzuri. Monstrul din desen poate intruchipa parintele abuziv sau ce neglijeaza sau persoana ce are intentia de a intimida sau teroriza. Acesti monstrii de cele mai multe ori imprumuta din trasaturile abuzatorilor. Uneori monstrii sunt chiar intruchiparea copiilor ce astfel capata supraputeri, lucru ce le ofera posibilitate ca macar in joc sau arta sa detina controlul situatiei.

In arta vorbim deseori despre "monstrii interiori", o mare parte din atelierele de terapie prin arta tratand aceasta tema. Monstrii interiori comunica intr-un mod senzorial, emotional sau psihologic o trauma, iar in cazul copiilor abuzati, monstrii sunt insasi imaginea abuzului sau a neglijarii.

Pentru ca deseori un monstru este perceput ca ceva urat, hidos, ce provoaca repulsie, poate constitui un alt motiv pentru care copilul se reprezinta pe sine ca monstru. Astfel el transmite propria perceptie despre Sine, sine perceput deseori datorita abuzului, ca fiind plin de defecte. Exprimarea de sine a copilului ca monstru reflecta de cele mai multe ori vinovatia sau convingerile pline de vinovatie si rusine ale copilului, cand acesta este supravietuitor al abuzului fizic, sexual, emotional sau psihologic. Deseori imaginea acestor monstri exprima o puternica tristete, singuratate, anxietate, teama si frica.

Copiii rareori vorbesc despre experientele traumatice, despre abuz , mai ales cand abuzatorul este unul dintre persoanele apropiate de care este legat emotional si afectiv si depinde fizic pentru a supravietui. De cele mai multe ori copilul incearca sa isi protejeze parintele abuzator.

Desi de multe ori abuzul copilului in cadrul relatiilor apropiate este greu de diagnosticat, dificultatile acestuia de intelegere a mimicii, de intelegere a emotiilor, lipsa bucuriei, umorului, contactului vizual de multe ori, lipsa empatiei, prezenta vinovatiei, remuscarii, lipsa limitelor corporale clare, pot fi de multe ori mai mult decat un simplu indiciu al situatiilor prin care copilul trece sau a trecut.

In atentia terapeutilor, in special a celor ce cocheteaza cu terapia prin arta, pentru a nu sari la concluzii pripite, un citat atat de celebru si drag mie, atribuit deseori lui Freud.

" Sometimes a cigar is just a cigar!"(Uneori o tigara este doar o tigara)

La fel si monstrii din desenele copiilor sunt doar monstrii, nu imagini ale abuzului, iar lipsa bucuriei, contactului vizual, dificultatile in intelegerea emotiilor si a mimicii, pot avea la baza o multitudine de alte cauze total diferite si fara nici o legatura cu abuzul sau neglijarea. De aceea, va recomand din suflet citirea acestui articol cu mintea deschisa.


Indici ai abuzului sau neglijarii in terapia prin arta la copii

Terapeuti prin arte



Se cauta un loc linistit in care sufletul meu se poate odihni
Pentru cateva secunde doar.

Se cauta un loc in care sa poata calca orice picior
Pentru cateva secunde doar .

Se cauta un copacel, o frunza, o tulpina sau o tufa care sa nu se ridice sau se indoaia cand o sa vin
Pentru cateva secunde doar.

Se cauta o vorba, clara, placuta si calda
Care va folosi ca banca, adapost cuiva
Cuiva apropiat mie, copila- porumbel, sufletul meu
Care a iesit din cufar doar pentru cateva secunde, in orele diminetii,
Si nu a gasit un loc in care sa se odihneasca.

                                                                            Se cauta - Admiel Kosman


Pentru mine, psihoterapia si in special terapia prin arta, este acest loc linistit, vorba placuta si calda, un loc de refugiu, locul unde sufletul se poate odihni macar pentru o clipa.

Antecamera a refugiu pentru suflet, Terapeuti prin arta, site-ul index pentru si despre cei ce se formeaza sau profeseaza ca terapeuti prin arte, si-a deschis portile.

Scopul acestui proiect este, in primul rand, formarea unei comunitati profesionale, promovarea atat a terapiilor prin arte cat si a terapeutilor, dar si a face cunoscute evenimentele, atelierele, conferintele in domeniu, atat cele la nivel national cat si cele internationale.

Si nu in ultimul rand, de a inlesni contactul si de a micsora distanta dintre terapeuti si clienti, intre formatori si studenti.

Bine v-am gasit, la inceput de drum!
terapie prin arta, terapeuti prin arte

Empatia in terapia diadica


Empatia este "capacitatea de a gandi si de a simti viata interioara a unei alte persoane" (Kahn, 1991). In limbajul colocvial, empatia este adesea considerata a fi „trecerea în pantofii altcuiva”.

Empatia nu inseamna trairea unor emotii sau sentimentelor identice cu ale altei persoane ci capacitatea de a le intelege si de a le integra într-un mod semnificativ.

Intr-o relatie terapeutica, relatie in cadru careia exprimarea emotiilor înfricosatoare este considerata o metoda de vindecare, empatia este adesea recunoscuta pentru efectul sau cathartic.
Daca relatia terapeutica incurajeaza exprimarea libera clientul este adesea mai dispus sa impartaseasca experientele si trairile personale. Datorita empatiei terapeutului, clientul se simte inteles si simte ca sperantele sale interne si temerile personale au valoare.


Creativitatea, atat de prezenta in cadrul sedintelor de terapie prin arta, incurajeaza si sustine aparitia si manifestarea empatiei. La randul sau, empatia alaturi de intuitie, determina dezvoltarea din punct de vedere creativ.

Empatia este cea care ne obliga sa luam masuri si sa cream schimbari in lumea din jurul nostru. Ca si in arta, schimbul de empatie se misca inainte si inapoi de la senzatie la gandire, la actiune. Atunci cand o persoana este empatica , actiunea este profunda si are un caracter personal.

Empatia este o emotie sociala, o abilitate cognitiva, emotionala, o aptitudine cheie in relatiile umane si in special in relatia parinte-copil. Desi toate fiintele umane au o capacitate innascuta de a simti empatie, aceasta poate fi imbunatatita prin practica si o mai buna intelegere a situatiei. Copiii au o capacitate empatica nativa foarte mare, dar trauma, neglijenta, abuzurile prin care uneori trec determina o reorganizare a acesteia.

Desi inca nu au dezvoltat capacitatea de a experimenta intregul complex emotional al empatiei, copiii anteprescolari sunt capabili sa inteleaga si sa interpreteze emotiile altora si manifesta deseori simpatie si dorinta de a ajuta. Raspunsul empatic al copiilor mici cunoaste doua directii: o reactie de simpatie fata de suferinta altei persoane si reactia personala de suferinta determinata de suferinta acelei persoane. De-a lungul perioadei prescolare aceste lucruri se vor schimba. Prescolarii tind sa arate mai multa empatie cand cealalta persoana se afla intr-o situatie cunoscuta lor din experienta personala sau din experienta altora ce le-a fost povestita.

In cazul copiilor, uneori intelegerea trairilor altora nu vine din observarea directa a acestora, ci din explicatia verbala pe care o primesc. Conform studiilor, copiii cu mame mai empatice sunt mai altruisti cu persoanele in suferinta. De asemenea, un atasament sigur determina o mai mare capacitate empatica a copiilor.

De aceea invatarea parintilor in cadrul terapiei diadice sa exprime empatie, sa inteleaga sau sa raspunda sentimentelor copiilor este de multe ori un scop in sine. Dezvoltarea si practicarea empatiei de catre parinti ii va ajuta pe copii sa se simta acceptati, sa dezvolte un atasament mai securizat, sa devina mai increzatori in sine, sa-si inteleaga trairile si sa le faca fata.

De multe ori in cadrul intalnirilor diadice parintiti incearca sa vada lumea prin ochii copilului, sa inteleaga ce simte sau gandeste acesta. Parintii invata sa inteleaga si sa accepte copiii mai mult, sa identifice trairile exprimate de copii prin joc sau arta, atat intr-un mod verbal cat si non-verbal, prin actiunile si expresiile lor faciale. Atunci cand trairile lor sunt acceptate, intelese, copii invata sa faca fata propriilor sentimente sau trairi dar si ale altora.

In cadrul terapiei prin arta cat si in afara ei, activitatea artistica a parintilor alaturi de copii permite dezvoltarea unor aptitudini atat de necesare in relatia cu copilul. In terapia diadica , in timpul activitatii artistice, parintii sunt incurajati sa urmareasca conversatia dar si actiunile copiilor intr-un mod neintruziv si sa raspunda intr-un mod empatic acestora. Acest lucru ii face pe copii sa se simta apreciati si intelesi la un nivel profund, lucru ce va intari legatura de atasament.

Producerea de arta ajuta la formarea unor relatii empatice intre parinte si copil, creaza o legatura si ofera un sentiment de apartenenta. Cand suntem conectati altora devenim mai creativi si mai empatici in moduri noi. Crearea de arta impreuna cu parintele ii face pe copii sa se simte auziti, vazuti, ii ajuta sa dezvolte ei insasi empatie. Prin intermediul artei, la fel ca si prin joc, copiii mai mult decat adultii, aleg sa experimenteze situatii sau trairi dificile. Reflectarea prin arta de catre adult a sentimentelor si gandurilor copiilor determina empatizarea cu acestia intr-o maniera sensibila.

Atunci cand trairile copiilor sunt ascultatea, respectate, acceptate de catre parinte dincolo de efectul pozitiv al acestei situatii apare invatarea, copilul invata de la parinte acest fel de comportament pe care ulterior il va practica cu alte persoane.

Cand trairile copilului nu sunt recunoscute, ascultate, acestea nu dispar, ba dimpotriva, tind sa se consolideze. Nerecunoasterea de catre parinti a trairilor copilului poate bloca procesul prin care acesta invata sa faca fata lucrurilor, fapt ce determina deseori iritabilitate si nemultumire acestuia.

Acceptarea de catre parinti a trairilor copilului nu implica neaparat a fi de acord cu ele, lucru de care parintii se tem deseori. De asemenea, acceptarea de catre parinte a trairilor copilului nu le va face pe acestea mai bune sau mai rele.

Manifestarea empatiei de catre parinte ii va da copilului posibilitatea de a povesti lucrurile asa cum le-a vazut sau simtit,fapt ce determina in general ameliorarea simptomelor, copilul facand fata mult mai bine situatiei. Constientizarea trairilor copilului de catre parinte determina o comunicare parinte-copil autentica si mai puternica. Cand copiii invata cuvintele potrivite pentru trairile lor putandu-le exprima astfel verbal, deseori inceteaza manifestarea comportamentelor nepotrivite ale caror unic scop era exteriorizarea celor simtite.

Arta ii ajuta pe parinti si copii sa creeze relatii. În ciuda emotiilor trasmise si a intensitatii lor, arta faciliteaza crearea de legaturi, mentinand o distanta sigura. Empatia presupune o participare la viata altcuiva intr-un mod personal si fara prejudiciu. Conexiuni empatice, ca cele facute în arta, aprofundeaza si intaresc aprecierea si compasiunea.

Terapie prin arta - Empatia in terapia diadica ursulet copil

 Photo by cherylholt

Terapia diadica


 Terapia diadica este o forma de abordare a Terapiei prin arta ce-i foloseste metodele si principiile, adresandu-se atat parintelui cat si copilului. Aceasta abordare are in centru prima relatie de atasament a copilului, relatia dintre copil si parinte. In lipsa parintelui, relatia poate fi realizata cu alte persoane familiare apropiate.

Conform New Oxford American Dictionary (2010), diada este "ceva alcatuit din doua elemente sau doua parti", termen folosit atat in matematica si chimie cat si in psihologie. In domeniul psihoterapiei, terapia diadica este acea forma de terapie sau interventie ce presupune prezenta in sala de terapie, in afara de terapeut,  a doua persoane intre care exista o relatie. In modul cel mai uzual, termenul de terapie diadica se refera la relatia parinte-copil in terapie.

Terapia diadica isi are radacinile in terapia familiei, in teoriile legate de relatia cu obiectul (Object Relations), in Teoria Atasamentului dar si in diferite alte teorii ce descriu sau analizeaza relatia mama (parinte) - copil. Aceasta forma de terapie se afla cumva in zona dintre terapia individuala, terapia de familie sau de grup, imprumutand caracteristici din toate cele trei forme de terapie, fiind simultan psihoterapie individuala si terapie de familie.

Interventia diadica presupune prezenta parintelui sau a ingrijitorului in terapie, alaturi de copil, parintele nefiind insa doar o parte a unitatii parinte-copil ci si un potential manifestator al interventiilor terapeutice. 

In terapia diadica clientul este relatia parinte-copil, iar concentrarea terapiei pe relatie este mai mult decat o interventie individuala. Terapeutul prin arta nu este terapeutul copilului sau al parintelui, ci terapeutul relatiei. Cu toate acestea, in cadrul terapiei, fiecare parte a diadei este "vazuta", caci structural diada este alcatuita din doua persoane diferite, fiecare cu individualitatea sa. 

Deoarece copiii mici au o individualitate in formare, nedefinita clar, deseori ei se definesc prin raportul cu parintele, prin relatia cu acesta. Desi copilul este cel ce ridica cea mai mare ingrijorare clinica, terapia se concentreaza pe parinte caci inainte de a raspunde nevoilor copilului, parintele are propriile sale nevoi si intampina deseori dificultati in indeplinirea rolului sau de parinte.

Activitatile de arta devin o oportunitate de relationare, de intimitate, facilitand si incurajand comunicarea semnificativa intre cei doi membrii ai diadei.
In plus, folosirea diferitelor materiale artistice potrivite stadiilor timpurii ale dezvoltarii  deseori scoate la suprafata problemele nerezolvate din copilaria parintelui. Dificultatile  din trecutul parintelui pot fi in mod special activate de stres sau de evenimente importante ale vietii cum este si trecerea la viata de parinte (Fliktet al 2010).

Terenul comun este producerea de arta, aceasta fiind o oportunitate de a relationa intr-un mod profund, semnificativ, arta facilitand comunicarea intre cei doi membri ai diadei. "Parintii si copiii sunt implicati intr-o experienta creativa vizuala ce foloseste imaginatia si permite exprimarea simbolica, non-verbala, in timp ce cei doi sunt implicati in activitatea artistica potrivita nivelului de dezvoltare al copilului" (Regev, Snir 2014).

Necesitatea sau recomandarea acestei forme de terapie de catre terapeutii prin arta poate avea la baza o multitudine de motive terapeutice:

 - observarea si analiza relatiei parinte - copil 
 - intarirea sau refacerea acestei relatii
 - intarirea si invatarea rolului de parinte (parenthood)
 - terapia directa a relatiei parinte - copil 
 - lucrul cu o modalitate de atasament mai putin potrivita 
 - modelarea conduitei parintelui, astfel incat sa inteleaga si sa raspunde nevoilor de baza, de afectiune si securitate ale copilului
 - timp de calitate si in siguranta impreuna
 - dialogul prin arta, non-verbal, al celor doi

Diada mama-copil este poate cea mai importanta forma a dinamicii din viata unui om, iar interactiunile din cadrul familiei sau a unor grupuri sunt intr-o mare masura suma diferitelor relatii diadice avute (Stern ,1995). 

Terapie prin arta - Terapie diadica parinte copil

 Photo by rawpixel