Terapia prin arta, mit si confuzie

Annemari Herzlinger 0 Comments


Perceputa deseori ca o simpla activitate artistica sau o ora de arta, al carei unic  scop sau efect este relaxarea, descarcarea emotionala si uneori reorganizarea gandurilor si gasirea de solutii, terapia prin arta/art terapia, ca forma de psihoterapie emotionala, este prea putin cunoscuta in Romania.

In incercarea de a demonta miturile aparute, haideti sa vedem impreuna ce este, dar mai ales ce nu este terapia prin arta ( numita in Romania si art terapie).

Terapia prin arta este o activitate de creatie potrivita doar copiilor

Terapia prin arta/art terapia este potrivita oricarei varste sau populatii, potrivita atat sedintelor individuale de terapie cat si celor de grup.

TerapeuÈ›ii prin arta (art terapeutii) lucreaza cu copii, adolescenti, adulti si varstnici, cupluri, familii, grupuri È™i comunități. Ei oferă servicii, în mod individual È™i ca parte a echipelor clinice, în institutii de sănătate mintală, institutii de  reabilitare, instituÈ›ii medicale sau de medicină legală (alaturi de psihiatri, psihologi, asistenti sociali, dieteticieni si altii).

De asemenea, terapeutii prin arta (art terapeutii) lucreaza in programe comunitare, centre de sanatate, școli, aziluri, structuri corporatiste, studiouri deschise (open studio) sau clinici independente.

Terapeutii prin arta (art terapeutii)  isi desfasoara activitatea si in zonele marcate de razboi, de catastrofe naturale sau in tabere de refugiati.

Terapia prin arta (art terapia) este potrivita doar artistilor

Pentru a participa la sedinte de terapie prin arta (art terapie) nu este nevoie de talent, cunostinte sau aptitudini artistice.

Tehnicile terapiei prin arta (art terapiei) au la baza ideea ca orice persoana are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala ce permite ulterior verbalizarea lor.

Terapie prin arta (art terapia) este o activitate artistica

Terapia prin arta nu este o activitate artistica, iar terapeutii (art terapeutii) nu sunt interesati de partea estetica a lucrarii, ci de valoarea ei terapeutica.

Acestia sunt deseori interesati de proces, interactiunea clientului cu materialele de arta, modele (pattern-uri) ale folosirii acestora sau ale produsului final si mult prea putin de respectarea regulilor specifice artei.

Terapie prin arta este o ora de arta

Una dintre diferentele esentiale dintre lectiile de arta si terapia prin arta (art terapia) este scopul.

In cadrul terapiei prin arta (art terapiei), nu se urmareste obtinerea sau dezvoltarea aptitudinilor artistice, desi uneori, in timpul sedintelor de terapie, clientii isi pot descoperi talente noi, arta devenind un hobby.

Terapia prin arta sau arta ca terapie sunt acelasi lucru

Termenul de terapie prin arta sau art terapia cum mai este numita in Romania defineste o forma de psihoterapie expresiva si emotionala, la baza careia stau teoriile psihologiei si ale psihoterapiei, pe cand arta ca terapie (Art as Therapy) se refera la puterea vindecatoare a artei, putere la indemana oricui, ce nu necesita cunostinte anterioare.

"Arta singura stie cum sa transforme gandurile dezgustatoare despre oroarea si absurditatea existentei, in notiuni ce pot fi acceptate mai usor." Friedrich  Nietzsche

Terapia prin arta (art terapia) poate fi privita ca un lider in cultivarea, intelegerea si grija pentru fenomenul arta si cel de vindecare. Ea insa este mai mult decat atat, caci adauga rolului vindecator al artei cunostinte despre dezvoltarea umana, tradiÈ›ii spirituale, multiculturale È™i artistice, dar si teoriile psihoterapiei si psihologice.

Terapia prin arta (art terapia) este de asemenea o forma de psihoterapie ce combina teoriile si tehnicile traditionale ale psihoterapiei cu intelegerea aspectelor psihologice ale procesului creativ. In timpul sedintelor de terapie, terapeutii prin arta folosesc puterea vindecatoare a artei (Arta ca terapia), dar procesul si deciziile terapeutice sunt luate pe baza cunostiintelor de psihoterapie. 

Terapia prin arta este o metoda proiectiva de evaluare psihologica

Desi tehnicile terapiei prin arta (art terapiei) au la baza ideea ca orice persoana, indiferent de varsta sau pregatire artistica, are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala, spre deosebire de celelalte doua mari curente in analiza si evaluarea psihologica a desenelor, terapia prin arta este caracterizata deseori de incercarea de a descoperi si de a evidentia normalitatea (modurile în care sunt prezentate subiecte importante sau semnificative din punct de vedere personal) si mai putin de a evalua personalitatea sau a stabili un diagnostic clinic.

Terapia prin arta este un intrument la indemna oricarui psiholog

Desi arta este la indemana oricui, oriunde, indiferent de abilitatile artistice si oricine poate avea o experienta de vindecare prin arta, terapia prin arta (art terapia) este o forma de psihoterapie, nu un instrument, iar profesarea ei presupune formarea in acest domeniu specific.

Terapia prin arta poate fi practicata de orice persoana ce are cunostinte de psihologie sau de arta

Desi oricine poate avea o experienta de vindecare prin arta, terapia prin arta (artr terapia) necesita indrumarea unui terapeut prin arta calificat.

Terapia prin arta (art terapia) se afla la intersectia a trei mari domenii: arta, psihologie si psihiatrie. Este probabil usor de inteles de ce acest domeniu prezinta asemanari si puncte comune atat cu arta si activitatea de creatie cat si cu alte forme de psihoterapie. Desi are la baza aceleasi teorii psihologice sau psihoterapeutice, practicarea ei nu se poate face pe baza acestor similitudini.

Terapia prin arta poate fi invatata in cadrul unui curs

Fiind o forma de psihoterapie, formarea in domeniu este preponderent academica (master) si indeplineste anumite criterii deosebit de importante.

Formarea este un intreg proces ce necesita timp ( 2-3 ani) si respecta cerinte specifice: cursuri de specialitate, ore de practica, ore de supervizare etc.

 "Terapie prin arta este o forma de dezvoltare personala practica si experimentala, intr-o maniera distractiva si interactiva."

Desi unul dintre efectele sale, ca si in cazul altor forme de psihoterapie, poate fi dezvoltarea personala, acesta nu este scopul central al terapiei prin arta (art terapiei).

Este o forma de psihoterapie, aparuta dupa al doilea razboi mondial, simultan in Anglia si Statele Unite ale Americii, o forma de psihoterapie recunoscuta la nivel mondial, nicidecum o modalitate experimentala de dezvoltare personala.

"Cursuri de terapie prin arta pentru copii"

Arta este al doilea limbaj al copilului dupa joc, limbaj ce apare inainte celui verbal, in jurul varstei de un an. Pentru a practica si a se bucura de potentialul vindecator al artei, copiii nu au nevoie de un intermediar, ghid sau instructiuni, ba dimpotriva. 

Daca vorbim insa de terapia prin arta (art terapia) cu copii, este preferabil sa se desfasoare intr-un cadru potrivit (sala de terapie), sub indrumarea unui terapeut prin arta specializat, respectand setting-urile specifice unei sedinte de terapie.

In plus, cursurile de terapie prin arta sunt imposibil de predat copiilor, varsta ca simbol al maturitatii psihice este un criteriu deosebit de important de care se tine cont in procesul de predare.

"Cursuri de terapie prin arta"

Ca orice forma de psihoterapie, respectand norme bine stabilite, terapia prin arta (art terapia) se invata. Intr-un limbaj permisiv, termenul de "cursuri de terapie prin arta" poate desemna un grup de cursuri din programul de formare al viitorilor terapeuti prin arta (art terapeuti) sau cursuri menite sa ofere cunostinte generale membrilor unor populatii sau comunitati specifice.

Acestea din urma au drept scop formarea de facilitatori, nu terapeuti, apti sa foloseasca puterea de vindecare a artei in comunitatile marcate de dezastre naturale, razboaie etc., acolo unde in general nu exista suport psihic sau acesta este inaccesibil grupurilor mari de oameni. 

De aceea, in cadrul cursurilor de terapie prin arta,  ce nu sunt parte a unui program academic sau macar un program ce indeplineste conditii minime si esentiale, nu sunt formati terapeuti prin arta (art terapeuti).



Scribble-ul, tehnica in terapia prin arta

Annemari Herzlinger 0 Comments


In prima perioada a acestui secol, termenul de scribble definea o gama larga de desene considerate nereprezentative, fapt pentru care li s-a acorda putina atentie. Existau insa trei domenii in care scribble-ul era privit ca avand o deosebita importanta: in arta copiilor, in desenele mediumistice si in arta psihotica, ultima fiind considerata cel mai dramatic colaps de la standardele conventionale ale reprezentarii sau ale simbolismului.

Scribble-ul a devenit insa popular pe la mijlocul anilor '20  cand in incercarea de a-l intelege si de a-l explica i s-a dat o interpretare atat grafologica cat si psihanalitica. Se considera ca scribble-ul evidentiaza aspecte grafologice datorita trasaturii sale kinestezice, fiind perceput, pe scala larga, ca o "lingua franca" inconstienta.

Vorbind de arta copiilor si in special despre etapele dezvoltarii desenului la copii, scribble-ul este o etapa de dezvoltare normala a desenului pe  care fiecare copil o va experimenta. Ea coincide cu perioada tarzie a etapei senzorio-motorie a dezvoltarii cognitive, asa cum este ea descrisa de Piaget, etapa ce marcheaza totodata si inceputul perioadei gandirii preoperatorii.

In desenele copiilor scribble-ul apare spontan, in jurul varstei de 18 luni, varsta caracterizata din punct de vedere motric de un control mic al miscarii. Urma lasata de creion pe foaie il va fascina pe copil, acesta repetand actiunea. Datorita dezvoltarii motricitatii dar si a coordonarii mana - ochi, la sfarsitul acestei perioade, forma si modul de desenare a scribble-ului se va schimba. Scribbelul desenat este alcatuit preponderent din linii curbe datorita miscarii ritmice, circulare a mainii, din el luand nastere ulterior primul cerc.

In terapia prin arta (arte terapia), scribble-ul este o tehnica populara si este folosita intr-o multitudine de moduri ce raspund diferitelor scopuri. Este o tehnica potrivita atat copiilor cat si adultilor, folosita atat in terapiile individuale cat si de grup.

Tehnica scribble-lui descrisa de Florence Cane in cartea sa „ The Artist in Each of Us” (1983) si folosita de terapeutii prin arta de-a lungul timpului are ca scop reducerea inhibitiei si eliberarea spontana a imaginilor din inconstient.

Scribble-ul, ca activitate desfasurata in cadrul sesiunilor de terapie prin arta/art terapie, poate fi folosit ca o modalitate de indepartare de imaginile constiente si de accesare a imaginatiei sau a inconstientului, dar si ca tehnica pentru relaxare si linistire. Deoarece un scribble nu poate fi etichetat ca fiind bun sau rau, corect sau incorect, estetic sau inestetic si nu genereaza griji legate de rezultat, acesta poate fi folosit si ca tehnica impotriva anxietatii sau efectelor negative ale perfectionismului.

Desenarea scribble-ului si colorarea formelor rezultate este un bun exercitiu de linistire ce poate fi practicat atat la sfarsitul sesiunilor de terapie cu o puternica incarcatura emotionala cat si in confortul propriei case.

Un alt scop al folosirii scribble-ului in terapia prin arta este incercarea de accesare a simbolurilor inconstiente si evidentiarea acestora, atunci cand in multitudinea de linii ale sale este cautata forma unui obiect cunoscut.

In sesiunile de grup in cadrul terapiei prin arta/art terapiei, scribble-ul poate fi folosit intr-o multitudine de abordari diferite ce slujesc scopurilor propuse.

Cere membrilor grupului ca fiecare dintre ei sa deseneze un scribble ca apoi sa dea foaia membrului din dreapta sa. Fiecare membru va incerca sa transforme scribble-ul primit intr-un desen intuitiv prin adaugarea detaliilor si a culorilor. Aceasta tehnica permite gasirea de fiecare membru in parte a propriul raspuns legat de situatii neprevazute.

Cum e sa lucrezi cu ceva ce nu neaparat vrei, ce nu cunosti,  ceva gata stabilit, la care nu neaparat te astepti?

Aceasta tehnica permite membrilor grupului  sa incerce si sa exerseza modalitati noi de gandire si sa descopere, prin intermediul artei, atitudini si perspective noi legate de o situatie neprevazuta.

Fie ca este folosit in cadrul sesiunilor de terapie sau in confortul propriei case dupa o zi foarte incarcata, scribble-ul te va ajuta sa te relaxezi. Incearca pentru cateva minute sa desenezi si distreaza-te colorand sau desenand spatiile rezultate.


Metode combinate și mentale contra anxietatii

Annemari Herzlinger 1 Comments


Așa cum am promis în articolul trecut, în încercarea de a ajuta copiii să treacă mai ușor peste această perioadă voi continua povestindu-vă în acest articol despre tehnicile mentale și cele combinate, folosite deseori în terapia prin artă sau terapia prin joc. Acestea sunt activități la îndemâna oricui, activități ce le puteți face și voi acasă, împreună cu copiii, în lipsa unui terapeut.

Deși pentru unii copii metodele fizice dau rezultate, pentru alții, cele mentale pot avea rezultate mai bune.

Gândirea paradoxală

Încercarea de a imagina și descrie un scenariu mai dramatic decât situația în care se află, în mod paradoxal îi poate liniști pe copii, oferindu-le un sentiment de control (control al proprilor gânduri și al situației). În scenariul creat de ei, aceștia au puterea de a decide și de a influența lucrurile. În plus, de cele mai multe ori, situația imaginată fiind inedită, totul se termină în râs. Râsul, umorul despre care vom vorbi și mai târziu în acest articol, este o foarte bună modalitatea de detensionare și liniștire a sistemului nervos central.

Activitate

Propune-i copilului să desenați, împreună, un desen legat de lucrul de care se teme cel mai rău. Lasă-l pe el să înceapă desenul și dacă este de acord, adăugați pe rând detalii pentru a-l face mai înspăimântător. Contrar așteptărilor, cu cât sunt făcute mai multe adăugări sau sunt folosite mai multe culori, lucrul de care copilul se teme devine mai puțin înfricoșător și deseori haios.

Să facem cunoștiință cu frica

În lucrul cu copiii, atunci când frica sau anxietatea copiilor este atât de mare încât deseori îi blochează și o singură intervenție nu este de ajuns, în funcție de situație, de-a lungul mai multor întâlniri încercăm să ne împrietenim cu frica.

În încercarea de a o cunoaște, desenarea ei, ai da o formă, o culoare sunt foarte importante. Îl putem încuraja pe copil să îi găsească un nume, să vorbească despre lucrurile ce îi plac acelei frici (ce îi place să facă în vacanță, care este mâncarea preferată, ce jocuri, jucarii îi plac), vorbim despre prietenii ei, despre ce face când se simte singură etc., dar mai ales de ce, de cine îi este ei frică. Îi desenăm desene, îi facem cadouri cu anumite ocazii, uneori chiar îi și citim o poveste fricii.
Umanizarea fricii, crearea unei relații cu ea, scade foarte mult anxietatea și urmările ei și îl ajută pe copil să dețină controlul asupra situației.

Vizualizarea mentală

Este capacitatea de a vedea mental lucruri din viața noastră de zi cu zi, fiind un instrument foarte important în controlul anxietății.
Relaxarea, în general, și controlul anxietății, în particular, presupun existența unei abilități de vizualizare dezvoltată. Oricine își poate dezvolta această capacitate, prin practicarea ei frecventă, chiar și copiii.

Pentru practicarea ei ajutați și încurajați copilul să vizualizeze lucruri din viața de zi cu zi: o plantă, un obiect, un animal și să încerce să îl descrie cu lux de amănunte. Copiilor mai mari le puteți cere să încerce sa își vadă numele clar scris în minte, un cuvânt sau o propoziție și să le poată citi de la coadă la cap etc.

ÃŽnchiderea cercului

Când vizualizarea mentală îi este deja cunoscută, cereți copilului să vizualizeze mental șapte locuri sau imagini liniștitoare ce îi crează o stare de calm și/sau siguranță. Pot fi amintiri plăcute sau lucruri care știți că îi plac (prăjitura cu mere făcută de bunica). O dată imaginile alese și atribuite fiecărui număr puteți trece la urmatoarea etapa- închiderea cercului.

Cereți copilului să stea cât mai comod și relaxat. Pentru o relaxare bună practicați câteva exerciții pentru respirația profundă. Cereți-i să numere descrescător sau numărați împreună. Începeți prin a număra de la șapte la unu. Cereți-i apoi să închidă ochii și continuând să numere să adauge, în minte, fiecărui număr una din imaginile liniștitoare vizualizate anterior. După fiecare imagine redată mental, degetul mare și arătătorul pot fi unite în partea de sus, formând un cerc, sugerând că circuitul este complet. Va trece la următorul număr și imaginea mentală asociată lui, închizând de fiecare dată cercul. Cu timpul, vizualizarea mentală a imaginilor în ritmul numărării va lua din ce în ce mai puțin timp. În momentele de tensiune puternică sau anxietate, practicarea acestui exercițiu de vizualizare mentală vor ajuta copilul să se relaxeze și să facă față mai bine situației.

Distragerea atentiei

Când mintea copilului începe să se umple de gânduri și idei înfricoșătoare, deseori acestuia îi e greu să le oprească sau să le blocheze.
Distragerea atenției este o operație mentală a cărei scop este angajarea atenției, gândurilor într-o altă direcție. Este încercarea de a ne ocupa mintea cu activități simple, de rutină pentru a o distrage de la gândurile distructive, dramatice. Este un lucru pe care îl practicăm cu toții în viața de zi.
Într-o situație stresantă, cu cât activitățiile de distragere sunt aplicate mai rapid, cu atât starea de bine a copilului va fi mai accentuată.

Una dintre cele mai simple activități de distragere a atenției este numărătoarea. Când copilul este foarte stresat sau îi este frică antrenați-l în activități de numărare: numărarea cărților din bibliotecaă, a jucăriilor de pe raft, cailor din joc etc. Inițiază numărătoarea, dar lasă-l să o facă singur dacă poate. Dacă se oprește, laudă-l că a reușit să facă asta pentru o perioadă de timp și sugerează-i să numărați din nou, de data asta împreună. Este un exercițiu tare folositor, mai ales părinților ce au copii micuți.

Colorarea planșelor sau a cărților de colorat este o activitate ce poate fi folosită de asemenea pentru distragerea atenției. Este o activitate ce folosește materiale de artă și place mult copiilor, fiind la îndemâna părinților.
Cu copiii mai mari puteti utiliza cu succes tehnici de desenare a mandalelor sau să folosiți tehnici de artă de genul Zentagle sau Doodle.

Umorul

Există multe studii ce subliniază că râsul este un inamic puternic al stresului și al comportamentului anxios, dar și a stării de hipervigilență. Râsul detemină secreția de endorfine, hormonii fericirii și ai stării de bine. Eliberate în organism, efectul lor poate dura câteva ore.

Simțiți-vă liberi să alegeți și să folosiți orice activitate ce poate stârni râsul membrilor familiei eliberând tensiunea și instaurând starea de bine. Poate cea mai la îndemână metodă de declanșare a râsului, ce poate molipsi pe oricine este jocul.

Poate fi un joc - concurs cu probe comice ( deplasarea ținând un ou într-o lingură, telefonul fără fir etc.) sau un joc de cărți ce conține pedepse haioase inspirate din comportamentul animalelor (cel ce pierde trebuie să imite sunetele pe care le scot unele animale sau modul în care acestea merg sau sar).

Benzile desenate ce descriu situatii comice, la a căror desenare sau scriere a dialogurilor participă întreaga familie, pot fi de asemenea o activitate ce detensionează.

Un portret în familie

Este nevoie de trei participanți, creioane colorate și/ sau carioci, foi A4 împăturite fiecare în trei, pe lungime. Fiecare participant desenează în prima treime a foii un cap (poate fi capul unui om, al unui animal, al unui personaj celebru etc). Pot fi adăugate accesorii (ochelari, pălării etc.). Liniile capului sau ale gâtului se vor continua un pic și în partea a doua a foii, pentru a da un mic indiciu celui ce va continua desenul unde să desene. Se îndoaie partea desenată spre spatele foii, pentru a nu fi văzută și foaia va fi dată celui din partea dreaptă, ultimul dând foaia sa primului. În a doua parte a foii primite fiecare va desena un corp. Din nou vom continua puțin liniile în partea a treia a foii, va fi îndoită în spate pentru a nu se vedea desenul și va fi dată celui din dreapta. În ultima parte a foii vor fi desenate picioare sau orice reprezintă partea de jos a unui corp (coada în cazul unui sirene). Poate fi adaugată și solul, dacă se dorește. Când toți au terminat de desenat, de desfac pe rând foile. Portretele ce ies sunt inedite provocând mai mereu hohote de râs.

Un animal cubist

O altă tehnică pe care eu o folosesc pentru detensionare, ce de multe ori se sfârșește în râs este a învăța copiii să deseneze animalul dorit într-un mod cubist.

Încercați această tehnică acasă, împreună cu membrii familiei, faceți chiar o mică expoziție apoi, sigur aduce pe față zâmbete, chiar și la un timp după ce activitatea s-a încheiat.

Aveți nevoie de creioane colorate, foi albe și opțional acuarelă sau culori guașă.

* Foaia de hârtie în timpul activității va fi mereu rotită 90 de grade în sensul acelor de ceasornic.

Pe foaia albă, oriunde doriți, desenați un ochi al animalului ales. Răsuciți foaia 90 de grade în sensul acelor de ceasornic și desenați oriunde doriți al doilea ochi care trebuie să fie de trei ori mai mare decât primul.

Răsuciți din nou foaia și desenați, oriunde doriți, nasul sau botul animalului.
Răsuciți din nou foaia și desenați, oriunde doriți, o ureche.
Răsuciți foaia și desenați-i limba oriunde doriți pe foaie.
Răsuciți din nou și desenați un picior sau laba.
Uniți prin linii părțile desenate, dând forma dorită animalului. Puteți adăuga și alte elemente desenului, dacă doriți.
Desenul terminat poate fi apoi colorat. Puteți desena fondul sau puteți colora totul într-o singură culoare (acuarelă sau guașă).
După ce se usucă se trasează cu carioca neagră conturul corpului pentru a fi mai vizibil animalul desenat.

Metode combinate

Studiile arată că ritmul È™i activitățile repetitive, aÈ™a cum am văzut È™i în cazul desenării mandalelor sau folosirii tehnicii Zentagle, au ca efect liniÈ™tirea, relaxarea È™i găsirea de soluÈ›ii. Schimbările au loc în cortex, oprind alarmele de pericol determinate de starea de luptă sau fugi”.

Repetitivitatea o regăsim mai mereu în multe dintre activitățiile copiilor, dar și în cântecele și poeziile lor.

Brățara îngrijorării

Dintre tehnicile prin artă ce folosesc metodele combinate, o să vă vorbesc despre brățara îngrijorării. Brățara îngrijorării poate fi o ață sau un elastic mai subțire pe care copilul poate adaugă 5-10 biluțe de lemn sau mărgele mari, fără a umple ața pentru ca mărgelele să poată fi mișcate. Simpla mișcare a biluțelor pe elastic, în ritmul unui cântecel, mai ales în momentele de tensiune, frică sau anxietate are ca efect liniștirea. Cântatul unui cântecel obligă de cele mai multe ori copilul să respire adânc, regulat, iar mișcarea ritmică a biluțelor pe ață determină concentrarea atenției asupra acestei activități amplificând și grăbind relaxarea.

În plus, copilul poate colora sau decora cum dorește mărgelele de lemn, poate folosi culori sau forme ce au semnificație pentru el.
Arată-i cum le poate răsuci pe ață când este îngrijorat, cum poate spune fiecăreia o poveste (atunci când mărgelele alese au formă de obiecte, animale), o poezie sau un cântec.

Uneori anxietatea sau frica își fac simțită prezența preponderent în anumite momente ale zilei și deși toate metodele de liniștire descrise pot fi folosite cu succes, când acest lucru se întâmplă seara înainte de culcare, pentru un efect rapid și deseori de durată, foarte utilă este magia.

Magia

Magia pe care noi părinții încercam să o menținem cât mai mult în viața copiilor noștri, prin adoptarea sau sărbătorirea diferitelor zâne (Zâna Măseluță) sau obiceiuri ( Moș Crăciun), este parte din viața lor și deseori un foarte bun instrument în lupta cu fricile, mai ales cele ce apar înaintea somnului de noapte, când, deseori, datorită oboselii și întunericului nopții acestea sunt amplificate.

Păpușile magice

Simple, din ațe sau combinate cu biluțe de lemn, pot fi făcute păpuși mici. Adăugându-le o doză de magie și capacitatea de a veghea somnul copiilor îndepărtând orice motiv de frică sau vis urât, poate fi una dintre metodele ce-i ajută foarte mult pe copii, în special pe cei mici, să adoarmă liniștiți.
Pe internet pot fi găsite o mulțime de tutoriale și indicații cum pot fi făcute aceste păpuși. Din materiale, din șosete vechi, tricotate sau din ațe, veți găsi o multitudine de modele și idei din care să alegeți pe cea mai potrivită vouă.
Eu folosesc deseori păpuși făcute din ațe, a căror cap este o biluță de lemn, oferindu-i copilului posibilitatea de a-i desena trăsăturile și mimica dorită.

Prinzătorul de vise

Este un alt obiect ușor de făcut, chiar și de către copii, a cărui magie explicată copilului îl poate ajuta cu temerile și fricile sale, în special cu teama de visele urâte.

La originile acestei activități stă un obiect de cult ce aparÈ›ine nativilor americani, dar care prin comercializarea sa puternică din anii '60 a ajuns, ca obiect de decor, în toate colÈ›urile lumii È™i în multe case. CredinÈ›a ce stă la baza sa este legenda frumoasei „Femei păianjen” ce a avea grijă de toate creaturile pământului È™i în special de copii. Legenda spune că È›esea în fiecare noapte, deasupra patului copiilor, o pânză invizibilă în care toate lucrurile rele se prindeau, lăsându-le să treacă doar pe cele bune.

Indiferent de genul tehnicilor pe care le folosim, nu uitaÈ›i că pentru a aveam rezultate cât mai bune presupune înainte de toate învățarea È™i exersarea lor în perioade de calm È™i nu de tensiune. Pentru a deveni deprindere trebuie învățate È™i exersate o perioadă de timp înainte de a putea fi folosite în perioadele de criză. 

art terapia metode contra anxietatii
 

Tehnici prin arta sau joc la indemana parintilor

Annemari Herzlinger 0 Comments


Anxietatea creează deseori probleme copiilor, atât în situaÈ›ii normale, dar mai ales în cele de stres puternic, când sentimentul de siguranță sau starea de bine sunt ameninÈ›ate. Această ameninÈ›are simÈ›ită de copii deseori este determinată, de obicei, de percepÈ›ia greÈ™ită a lucrurilor È™i/ sau a semnificaÈ›iei acestora. De aceea, pentru a micÈ™ora efectul ei sau chiar a o elimina este foarte important să încurajăm discuÈ›iile cu copiii, să le permitem să pună întrebări, să le răspundem, să explicăm È™i să clarificăm neînÈ›elegerile È™i nu în ultimul rând, să oferim scenarii pozitive situaÈ›iilor exprimate de ei deseori prin întrebări de genul  “ Ce se întâmplă dacă?”

Chiar și atunci când vorbim de situațiile de criză, când frica puternică sau poate anxietatea deja și-au făcut simțită prezența, ne putem ajuta copiii să facă față mai ușor situației. Despre felul în care noi, părinții, îi putem ajuta aș vrea să vă vorbesc în acest articol, dar și despre tehnici folosite deseori în terapie pe care le puteți încerca și voi acasă, în lipsa unui terapeut.

ÃŽn situaÈ›ii de stres puternic răspunsul organismului de „luptă sau fugi” apare negreÈ™it. Este un răspuns înnăscut al sistemului nervos ce ne ajută de atâtea mii de ani să supravieÈ›uim pericolelor. Din păcate, când acest răspuns e mai mereu prezent, când dintr-un motiv sau altul trăim într-o stare de tensiune continuă, unul dintre efectele sale secundare este creÈ™terea exagerată a vigilenÈ›ei. Când copilul este într-o continuă stare de vigilență, lucrurile pot escalada foarte uÈ™or ajungându-se la o stare de supervigilență, o stare cu un consum foarte mare de energie.
Supervigilența este un simptom cheie în cazul copiilor ce manifestă anxietate, aceștia ajungând uneori să caute motive din cauza cărora să-și facă griji. De aceea și nu numai, este foarte important să vorbim cu ei, să îi ascultăm, să le cunoaștem părerile, modul în care își explică situația, să corectăm cu mult tact și empatie ideile greșite, nereale, încercând să le oferim scenarii reale pozitive.

Când stările de extremă vigilență, de teamă, frică, anxietate apar, primul lucru pe care trebuie să îl avem în minte când este vorba de copiii noÈ™trii, este liniÈ™tirea, calmarea sistemului nervos.  Nu uitaÈ›i însă că acest lucru este posibil doar dacă noi suntem liniÈ™tiÈ›i, altfel nu facem decât să transmitem neliniÈ™tea noastră mărind-o pe a lor.

Așa că înainte de orice, luați o mică pauză, respirați adânc și încercați să vă goliți mintea și sufletul de teamă.

Calmarea sistemului nervos poate fi realizată prin trei modalități, folosind metode fizice, mentale sau metode ce le combină pe cele două.

Mai jos am să vă dau exemple de tehnici pe care le puteți practica acasă, dar nu vă limitați la ele și nu le aplicați mot-a-mot, le puteți schimba, adapta, puteți încerca să găsiți propriile modalități potrivite vouă și copiilor voștri.

Unul dintre motivele ce îi face deseori, atât pe copii cât și pe adulti, să trăiască o stare de intensă anxietate este hiperventilația, ea la rândul ei fiind un răspuns al organismului la frică, stres, fobie sau anxietate.
Se manifestă fizic ca respirație scurtă și rapidă, sporire a expirației în detrimentul inspirației, presupunând o cantitate mică de dioxid de carbon în organism, sub nivelul normal, ceea ce determină o paletă largă de simptome ( amețeală, puls rapid, tensiune sau durere în piept, furnicături la nivelul degetelor, pierderea coordonării mână-picior etc). Hiperventilația, prin simptomele ei, sperie foarte mult, accentuând și mai mult starea de anxietate.

În caz de hiperventilație, înainte de exersarea unei respirației profunde, de multe ori respirația trebuie echilibrată. Echilibrarea respirației presupune alternarea inspirație-expirație, ajungând la o respirație continuă, nu sacadată și întreruptă. Ținerea respirației pentru câteva momente sau respiratul într-o pungă de hârtie poate echilibra respirația.

Metodele fizice

De aceea, poate prima metodă fizică de calmare a sistemului nervos È™i de diminuare a anxietății este chiar  exersarea respiraÈ›iei profunde: inspiraÈ›ie - È›inerea respiraÈ›iei - expiraÈ›ie.

ÃŽncercaÈ›i să faceÈ›i asta numărând până la 6:  6 secunde pentru a inspira - 6 pentru a È›ine aerul – 6 pentru a expira.  Datorită acestui exerciÈ›iu simplu, nervii aflaÈ›i la nivelul diafragmei vor transmite către creier mesajul că pericolul a trecut, determinând din partea lui un răspuns de liniÈ™tire È™i relaxare.

Deși simplu, copiilor le va lua un timp să poată practica o respirație profundă fiind necesară repetarea frecventă în momentele de liniște, nu de tensiune.

Înainte de a începe exersarea respirației trebuie să țineți cont de faptul că va fi mai ușor de învățat și exersat dacă spatele este drept, iar umerii în jos. De aceea, pentru început, exersați respirația profundă stând pe un scaun cu spătar, cu spatele sprijinit și susținut de acesta. Pentru a menține umerii în jos îi poți cere copilului să își pună palmele pe picioare. Toată talpa piciorului este pe sol, nu pe vârfuri sau în altă poziție.
RespiraÈ›ia poate fi exersată  È™i stând întins pe jos, dacă a sta întins pe spate i se potriveÈ™te mai mult copilului.  Ajută-l să înÈ›eleagă mai bine ce trebuie să facă cerându-i să își pună mâna pe burtică, să simtă cum aceasta se umflă când inspiră È™i cum se dezumflă când expiră.

Pentru o È™i mai bună vizualizare a procesului îi puteÈ›i pune pe burtică  un balon spunându-i  să inspire atât de mult încât acesta să se ridice sau să expire atât de puternic încât acesta să coboare.

Pentru copii mici a ajunge la un ritm de 4 secunde de inspirat- 4 de expirat, este un lucru foarte bun. Atât inspirația cât și expirația trebuie să fie lente, uniforme și de cât mai lungă durată.
Nu vă descurajați, de obicei copiilor, în special celor mici, le va lua timp să stăpânească bine tehnica respirației profunde.

Există și alte activități pe care le puteți desfășura cu ei, ce treptat îi vor ajuta să poate inspira sau expira mai adânc, mai puternic , de-a lungul mai multor secunde.
Vă împărtășesc mai jos unele dintre aceste modalități, tehnici prin joc și artă.

Petrecerea de la etaj

Dacă jocul cu balonul ce urcă sau coboară  este primit cu plăcere de copil, puteÈ›i continua cu ceva asemănător.

Copilul va sta întins pe spate, pe sol. Pune-ți lângă el mai multe animale de pluș și un scaun, preferabil mai scund, sau o cutie.
La etaj (pe scăunel sau pe cutie) are loc o petrecere unde sunt invitate toate jucăriile, doar că până acolo se poate urca doar cu liftul.  Pe rând, fiecare jucărie este aÈ™ezată pe burtica copilului, acesta trebuind să inspire adânc pentru a face jucăria să urce la etaj, iar apoi să expire prelung pentru a coborî căci altă jucărie a chemat liftul. Pentru a sparge oarecum monotonia jocului puteÈ›i inventa tot felul de motive pentru care o jucărie trebuie să urce È™i să coboare de câteva ori ( a uitat cheile în maÈ™ină jos, merge să aducă tortul È™i apoi coboară să ia È™i sucurile, coboară să ajute altă jucărie să găsească locul, că s-a rătăcit etc.).
Creați-vă propria poveste cu animale și jucați-o cât mai des.

Elefănțelul face duș

Elefănțelul năzdrăvan a fost afară la joacă, unde împreună cu prietenii au sărit în toate bălțile și s-au jucat cu noroi, iar acum întors acasă, trebuie să facă duș. Învățați copilul cum face duș elefantul, mâinile copilului ridicate fiind trompa. Elefănțelul ia apă cu trompa (copilul inspiră puternic pe nas), ridică trompa (copilul își ține respirația în timp ce ridică mâinile). Cu trompa ridicată, elefănțelul se stropește cu apă (copilul expiră pe gură). Și așa repetă până elefănțelul este curat.

Șerpișorul nervos

Șerpișorul (îi puteți da nume, îi puteți adăuga o scurtă descriere) stă la soare și se bucură că nu-l deranjează nimeni. Dar de nicăieri apare un mic animal ( puteți adăuga orice animal și o mică descriere a lui). Se așează pe piatra de lângă el, dornic de conversație. Dar șerpișorul nu are chef de vorbă și se enervează că este deranjat ( îi puteți arăta copilului cum face acesta când se enervează- inspiră prelung pe nas), își ridică capul și nervos îl ceartă (copilul expiră pe gură, sâsâind ca un șarpe). Dar animalul de pe piatră nu pleacă și continuă să vorbească cu el, așa că șerpișorul iar se enervează (inspiră puternic pe nas) și iar îl sâsâie (expiră puternic pe gură). Continuați jocul pentru a permite copilului să exerseze cât mai mult respirația profundă.

Prin artă

Un ajutor de nădejde în exersarea respirației, când e vorba de artă, sunt paiele pentru băuturi, iar ca media artistică materialele lichide sau cele ce pot fi transformate în lichid (acuarelă, guașă, culori acrilice).

Un alt material lichid ce poate fi folosit cu succes în acest scop este soluÈ›ia pentru baloane de săpun. Poate fi folosită pentru a face baloane de săpun – un foarte bun exerciÈ›iu de exersarea a respiraÈ›iei dar È™i pentru a desena în acelaÈ™i timp.

Desen folosind baloanele de săpun

Putem adăuga în sticluÈ›ele cu soluÈ›ia pentru baloane culori acrilice sau guașă. Se adaugă o cantitate mică, doar cât să dea culoare accentuată lichidului. Vom aveam nevoie de o coală de hârtie mare (hârtie de ambalat cadouri sau sulurile de hârtie ca cele de la Ikea din care putem tăia cât dorim sau mai multe foi A4 prinse una de alta) pentru a avea cât mai mult spaÈ›iu pentru baloane. Se vor face baloane de săpun folosind o singură culoare sau mai multe, deasupra foii, exersând respiraÈ›ia profundă. Când baloanele căzute pe foaie se sparg vor lăsa urme. Desenul folosind baloanele de săpun îl pot antrena pe copil în activitate, dându-i astfel posibilitatea de a exersa cât  mai mult respiraÈ›ia.

Folosind paiele pentru suc - Desen ca un fagure colorat

Pentru copiii mai mici, un exerciÈ›iu foarte bun de exersare sau învățare a respiraÈ›iei profunde este de a sufla aer printr-un pai într-un vas cu lichid (inspiră trăgând aer pe nas È™i expiră suflând prin pai). Acest lucru se poate transforma uÈ™or într-o lucrare de artă, dacă soluÈ›ia lichidă în care copilul suflă cu paiul este obÈ›inută din amestecarea de culori acrilice sau guașă cu apă, iar bulele de aer ce se formează sunt mutate pe o foaie de hârtie. Cu cât sunt mai multe culori, bulele  colorate vor da naÈ™tere unei texturi deosebite asemănătoare unui fagure.  ÃŽn încercarea de a face un fagure cât mai colorat, deseori copilul este prins în activitate exersând respiraÈ›ia profundă.

 Desenarea unui portret inedit

Un alt mod în care eu folosesc în lucrul cu copiii culorile diluate cu apa și paiele, este pentru realizarea unui portret foarte colorat.

Le schiÈ›ez pe foaie celor mici, cei mai mari o pot face singuri, o față umană - conturul feÈ›ei împreună cu desenul ochilor, gurii, nasului È™i uneori al urechilor. ÃŽn cutiuÈ›e diferite amestec culorile guașă cu apa. Cu ajutorul unei pensule sau a unei pipete, copiii picură lichidul colorat  în partea de sus a conturului feÈ›ei (acolo unde ar trebui să fie părul). Inspirând adânc È™i expirând aerul prin pai în direcÈ›ia picăturilor de culoare acestea se întind, se ramifică, se întretaie, se combină etc.  formând o podoabă capilară inedită.

Despre metodele mentale și cele combinate de calmare a sistemului nervos vă voi povesti în articolul viitor.


Later edit: articolul despre metodele mentale si combinate a fost publicat.

  Picture by Daniel Cheung