Terapia prin arta si dezvoltarea personala prin arta

Annemari Herzlinger 0 Comments



Terapia prin arta este o forma de psihoterapie, la baza careia stau atat psihologia cat si arta. Cladita pe teoriile psihoterapiei, ea foloseste procesul creativ, tehnicile si lucrarile de arta pentru a ajuta oamenii sa-si cunoasca, recunoasca si exploreze propriile emotii si trairi, sa dezvolte constiinta de sine, dar si sa acceseze coflictele interne sau traumele traite.

Pentru a lua parte la sedinte de terapie prin arta nu sunt necesare cunostinte sau abilitati artistice, lucrarile de arta nefiind privite sau evaluate din punct de vedere artistic sau estetic. In crearea de arta, din cadrul sedintelor de terapie prin arta, nu exista bun sau corect, valoarea terapeutica nu este data de produsului finit, impresionant din punct de vedere vizual sau estetic, ci de procesul artistic si de intentia creativa.

Conform numeroaselor studii in domeniu, terapia prin arta are si o componenta biochimica, nu doar psihologica. Chiar si doar privirea lucrarilor de arta are ca efect eliberarea de dopamina, lucru ce genereaza o stare de bine, caci crearea de arta activeaza abilitatile innascute de vindecare ale creierului. Terapia prin arta da clientului posibilitatea de a experimenta o stare de bine chiar si atunci cand sunt explorate subiecte sensibile.

Astfel, terapia prin arta este o forma de psihoterapie potrivita oricui, indiferent de varsta sau aptitudini artistice, dar in special poate fi foarte utila celor ce nu se simt confortabil sau nu se pot angaja deplin in procesul terapeutic asa cum este el oferit de psihoterapia traditionala.

Terapia individuala prin arta


Libertatea de exprimare oferita de arta, in afara crearii unei stari de bine, are un impact puternic asupra modului in care procesam, pastram si impartasim informatii. Crearea de arta este o modalitate de comunicare non-verbala ce permite exprimarea trairilor si emotiilor fara a fi limitati de limbajul verbal. Terapia prin arta, prin producerea de arta, trece dincolo de limitarile prezente in exprimarea verbala a trairilor, limbajul verbal fiind uneori insuficient atunci cand trairile sunt coplesitoare iar verbalizarea lor intr-un mod adecvat nu este posibila. Exista aspecte in viata clientilor nostri despre care nu se simt confortabil sa vorbeasca, sau traume puternice ce afecteaza vorbirea, situatii in care comunicarea prin arta suplineste, completeaza sau inlocuieste limbajul verbal.

Crearea de arta poate fi un proces eliberator atunci cand oamenii sunt incurajati sa creeze, sa-si urmeze propriile instincte artistice si emotionale.

  Beneficiile terapiei prin arta individuala:
* Dezvoltarea de noi modalitati sau strategii de a face fata problemelor sau situatiilor dificile
* Imbunatatirea starii mintale, fizice si emotionale
* Cresterea constintei si valorii de sine
* Diminuarea stresului si a anxietatii
* Stimularea functiei cognitive si gandirii creative
* Relaxeaza si permite concetrarea asupra trairilor pozitive
* Este foarte utila in terapia depresiei, a tulburarilor de stres post-traumatic sau a unor fobii
* Permite gestionarea comportamentelor specifice si procesarea emotiilor
* Sustine exprimarea non-verbala a emotiilor, a trairilor, gandurilor si experientei personale atunci cand exprimarea verbala este imposibila
* Ofera capacitatea de auto-analiza prin intermediul procesului si lucrarii de arta

Dezvoltarea personala prin arta

Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale.

Cunoscut și sub denumirea de "self help" sau "evoluție personală", conceptul de dezvoltare personală include și acitivăți formale sau informale pentru a dezvolta în alții roluri precum cel de pedagog, consilier, manager, mentor etc. (Wikipedia)

Beneficiile terapiei prin arta asupra dezvoltarii personale:
* Stimuleaza functia cognitiva si gandirea creativa
* Relaxeaza si permite concetrarea asupra trairilor pozitive
* Perminte explorarea si intelegerea problemelor sau a blocajelor psihice
* Permite gestionarea comportamentelor specifice si procesarea emotiilor
* Reduce anxietatea si creste stima de sine
* Permite regasirea de sine si exprimarea emotionala
* In cadrul dezvoltarii personale, terapia prin arta are un impact deosebit de important asupra modului in care procesam, retinem si redam informatiile
* Faciliteaza exprimarea non-verbala a emotiilor, trairilor, gandurilor si experientei personale atunci cand exprimare verbala este imposibila
* Este o modalitate creativa, neintruziva de dezvoltare personala
* Ofera posibilitatea de auto-examinare prin intremediu procesului si lucrarii de arta
* Intareste increderea in sine si in propria valoare
* Permite acceptarea de sine si promoveaza autenticitatea
* Permite dezvoltarea unui sens al propriei valori si alegerea unui scop
* Determina stiluri de adaptare mai bune si imbunatateste abilitatile interpersonale
* Sustine reinstalarea sperantei