Terapia diadica
Terapia diadica este o forma de abordare a terapiei prin arta ( art terapia) ce-i foloseste metodele si principiile, adresandu-se atat parintelui cat si copilului. Aceasta abordare are in centru prima relatie de atasament a copilului, relatia dintre copil si parinte. In lipsa parintelui, relatia poate fi realizata cu alte persoane familiare apropiate.
Conform New Oxford American Dictionary (2010), diada este "ceva alcatuit din doua elemente sau doua parti", termen folosit atat in matematica si chimie cat si in psihologie. In domeniul psihoterapiei, terapia diadica este acea forma de terapie sau interventie ce presupune prezenta in sala de terapie, in afara de terapeut, a doua persoane intre care exista o relatie. In modul cel mai uzual, termenul de terapie diadica se refera la relatia parinte-copil in terapie.
Terapia diadica isi are radacinile in terapia familiei, in teoriile legate de relatia cu obiectul (Object Relations), in Teoria Atasamentului dar si in diferite alte teorii ce descriu sau analizeaza relatia mama (parinte) - copil. Aceasta forma de terapie se afla cumva in zona dintre terapia individuala, terapia de familie sau de grup, imprumutand caracteristici din toate cele trei forme de terapie, fiind simultan psihoterapie individuala si terapie de familie.
Interventia diadica presupune prezenta parintelui sau a ingrijitorului in terapie, alaturi de copil, parintele nefiind insa doar o parte a unitatii parinte-copil ci si un potential manifestator al interventiilor terapeutice.
In terapia diadica clientul este relatia parinte-copil, iar concentrarea terapiei pe relatie este mai mult decat o interventie individuala. Terapeutul prin arta nu este terapeutul copilului sau al parintelui, ci terapeutul relatiei. Cu toate acestea, in cadrul terapiei, fiecare parte a diadei este "vazuta", caci structural diada este alcatuita din doua persoane diferite, fiecare cu individualitatea sa.
Deoarece copiii mici au o individualitate in formare, nedefinita clar, deseori ei se definesc prin raportul cu parintele, prin relatia cu acesta. Desi copilul este cel ce ridica cea mai mare ingrijorare clinica, terapia se concentreaza pe parinte caci inainte de a raspunde nevoilor copilului, parintele are propriile sale nevoi si intampina deseori dificultati in indeplinirea rolului sau de parinte.
Activitatile de arta devin o oportunitate de relationare, de intimitate, facilitand si incurajand comunicarea semnificativa intre cei doi membrii ai diadei.
In plus, folosirea diferitelor materiale artistice potrivite stadiilor timpurii ale dezvoltarii deseori scoate la suprafata problemele nerezolvate din copilaria parintelui. Dificultatile din trecutul parintelui pot fi in mod special activate de stres sau de evenimente importante ale vietii cum este si trecerea la viata de parinte (Fliktet al 2010).
Terenul comun este producerea de arta, aceasta fiind o oportunitate de a relationa intr-un mod profund, semnificativ, arta facilitand comunicarea intre cei doi membri ai diadei. "Parintii si copiii sunt implicati intr-o experienta creativa vizuala ce foloseste imaginatia si permite exprimarea simbolica, non-verbala, in timp ce cei doi sunt implicati in activitatea artistica potrivita nivelului de dezvoltare al copilului" (Regev, Snir 2014).
Necesitatea sau recomandarea acestei forme de terapie de catre terapeutii prin arta poate avea la baza o multitudine de motive terapeutice:
- observarea si analiza relatiei parinte - copil
- intarirea sau refacerea acestei relatii
- intarirea si invatarea rolului de parinte (parenthood)
- terapia directa a relatiei parinte - copil
- lucrul cu o modalitate de atasament mai putin potrivita
- modelarea conduitei parintelui, astfel incat sa inteleaga si sa raspunde nevoilor de baza, de afectiune si securitate ale copilului
- timp de calitate si in siguranta impreuna
- dialogul prin arta, non-verbal, al celor doi
Diada mama-copil este poate cea mai importanta forma a dinamicii din viata unui om, iar interactiunile din cadrul familiei sau a unor grupuri sunt intr-o mare masura suma diferitelor relatii diadice avute (Stern ,1995).