Ranile invizibile

anne varsh 0 Comments


S-a impamantenit ideea ca daca un copil este agresiv acest lucru se datoreaza lucrurilor vazute acasa, invatate de la parinti.
Ce se intampla atunci cand parintii nu sunt violenti fizic? Ar putea fi alta originea agresiunii?

Agresiunea copiilor este de cele mai multe ori un simptom ce poate avea o multitudine de cauze, fapt pentru care necesita maximum de atentie.

În unele cazuri, copiii se dezlănțuie ca urmare a frustrarii generata de o problemă prea mare pentru ei. Ei nu au învățat cum să-și controleze impulsurile sau să-și rezolve conflictele în moduri acceptabile din punct de vedere social. 

Dar de cele mai multe ori ranile invizibile sunt cele ce-l fac sa se comporte agresiv, rani datorate persecutiei, dominarii, respingerii, abuzului, saraciei sau neglijarii. In fata neglijarii, abandonarii, lipsei dragostei, furia este uneori cea mai puternica reactie a copilului, furia fiind deseori raspunsul frustrarii.

Copiii respinsi traiesc cea mai mare pierdere, caci niciodata nu au fost iubiti, multi raspunzand acestei pierderi intr-un mod maladaptiv.
Atunci cand sunt raniti sau inspaimantati, copiii manifesta deseori un comportament extrem de dezorganizat, urmat in cele mai multe cazuri de "o lupta".

Adler considera ca acel copil ai carui parinti ii satisfac nevoia de afectiune creaza o legatura cu societatea dezvoltandu-si potentialul in moduri ce promoveaza societatea.
In constrast, cei ce se simt respinsi se vor stradui sa atinga superioritatea in detrimentul societatii. Acelasi lucru se intampla si in cazul copiilor al caror parinti percep societatea ca inamic si se poarta in concordanta cu aceasta perceptie.
Agresiunea nu se întâmplă deoarece suntem programați să răspundem lumii cu ostilitate ci depinde de modul în care percepem lumea.

De multe ori, agresiunea copiilor este determinata de lipsa lucrurilor de baza, umilirea sau violenta fizica. Astfel, unul din scopurile terapiei in cazul ranilor invizibile este recrearea respectului si a constiintei de sine.

 Cine sunt eu? Ce pot face? 

 Una dintre activitatiile prin arta pe care le folosesc in acest scop este desenul palmei.
 Este o activitatea folosita in general in cadrul terapiilor individuale, dar poate fi folosita si in terapia de grup.
Intentii: recrearea si intarirea respectului de sine si a constiintei de sine
Indicatii: Se traseaza conturul palmei, iar copilul este rugat sa numeasca cinci trasaturi ce-l definesc. In conturul palmei, pe fiecare deget se scriu/ se deseneaza trasaturile enuntate. In mijlocul palmei vor fi scrise/desenate lucrurile pe care copilul le poate face.
Discutia: va fi concentrata pe importanta propriilor trasaturi si aprecierea diferitelor calitati.

0 comentarii:

Terapia prin arta nu se rezuma la teste proiective

anne varsh 0 Comments


Este larg acceptata ideea ca arta este o expresie a emotiilor si ideilor in aceeasi masura in care este o incercarea de a produce o imagine.

Prin arta, oamenii exprima sentimente si stari, comunicarea acestora fiind uneori mult mai importanta decat producerea unei imagini corecta din punct de vedere vizual si estetic. Plecand de la faptul stiut ca artistii exprima in mod deliberat trairi prin arta, exprimarea prin arta a copiilor si adultilor neartisti a fost analizata de-a lungul timpului in incercarea de a evalua si diagnostica, de a gasi raspunsuri legate de caracteristicile personalitatii sau de starea emotionala. 
 Psihologii considera ca exprimarea trairilor prin intermediul artei este la indemana oricui, caci orice persoana are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala. Astfel, in analiza desenelor vor fi creionate trei directii importante.

Goodenough(1926) observa ca analiza desenelor copiilor poate fi folosita pentru evaluarea starii emotionale a acestora. Astfel a luat nastere primul curent in cercetarea si analiza desenelor.
Desenele copiilor erau considerate proiectii ale inconstientului, iar analizarea trasaturilor de baza se facea conform Teoriei psihanalitice a lui Freud.

Din 1930 o serie de psihologi clinici au studiat posibilitatea folosirii clinice a testelor proiective. Testul proiectiv Casa-Copac-Om este interpretat plecand de la ideea ca fiecare item functioneaza ca un simbol al unora dintre aspectele emotionale importante ale vietii si experientei copilului (Buck, 1948).

Dupa parerea lui Hammer (1958) desenul casei poate simboliza corpul copilului, perioada intrauterina sau casa familiei. Copacul poate reflecta parerea inconștienta a copiilor față de ei înșiși, iar desenul omului transmite atat parerile conștiente ale copiilor despre ei înșiși cat si despre relațiile lor cu restul lumii.

In testul "Draw a person" (Machover), desenele sunt privite mai mult ca o reflectie a aspectelor permanente si stabile ale personalitatii copilului decat ca expresia unei stari emotionale temporare. De asemenea, se considera ca acest test ofera informatii si despre identitatea de gen. Multe dintre interpretarile desenelor copiilor pleaca de la ideea lui Freud despre sexualitate, aceasta fiind considerata componenta universala a motivatiei umane.

A doua directie de cercetare si analiza este reprezentata in special de munca Elizabethei Koppitz (1968, 1984). Elizabeth Koppitz a încercat evidentirea "indicatorilor emoționali" ce pot fi gasiti in desenele copiilor si validarea lor stiintifica, ea oferind astfel o abordare diferita.
 In interpretarea desenelor foloseste in genere Teoria relatiilor interpersonale a lui Harry Stack Sulivan si nu Teoria psihanalitica. Si-a bazat munca pe ideea ca desenul figurii umane este in primul rand o reflectie a dezvoltarii copilului si a relatiilor acestuia cu altii, a atitudinii sale fata de sine si fata de alte persoane importante din viata sa (Koppitz,1968).
Koppitz considera desenul  mai mult o reflectie a starii emotionale curente decat  a caracteristicilor stabile ale personalitatii sau a imaginii de sine, ea luand in calcul si caracteristicile dezvoltarii normale ale desenului. Acest lucru accentuaza faptul ca prezenta sau absenta unui detaliu specific poate fi semnificativa din punct de vedere clinic la o anumita varsta si nesemnificativa la alta varsta.

Atat munca lui Machover cat si cea a lui Koppitz au vizat în primul rând evaluarea personalității și diagnosticarea tulburărilor emoționale. 

A treia directie este reprezentata de incercarea de a descoperi si evidentia modurile în care copiii normali prezintă subiecte importante sau semnificative din punct de vedere personal si mai putin evaluarea personalității sau diagnosticul clinic. Plecandu-se de la premiza ca exprimarea emoțiilor prin artă are beneficii terapeutice, arta este folosita pentru efectul ei de vindecare.
 
In art terapie pacientul este incurajat sa deseneze (modeleze, sculpteze, etc.) in prezenta unui terapeut ce il va incuraja si il va ghida pe copil in lucrarea sa. Uneori copilul va desena ce doreste, alteori terapeutul va avea indicatii specifice. Scopul principal al oricarei lucrari in terapia prin arta este exprimare trairilor, arta avand efect terapeutic.
Modul de abordare, scopul si conduita oricarui fel de terapie prin arta sunt in mod normal determinate de teoria psihanalitica careia ii sunt asociate. Insa, indiferent de abordarea psihodinamica (gestaltica, fenomenologica, umanista, behaviorista, cognitiva etc.) exista patru obiective comune in orice forma de terapie prin arta: catharsis, introspectie, comunicare si control.

Catharsis-ul presupune exprimarea trairilor blocate sau suprimate, exprimare considerata terapeutica.
Introspectia este deseori o consecinta deosebit de importanta a creatiei artistice.
Comunicarea se refera la dialogul prin arta dintre copil si terapeut, lucru ce poate avea avantaje foarte mari in situatiile in care copilul nu poate sau nu vrea sa vorbeasca despre experienta sau trairile sale.
Prin recrearea unei situații dificile în arta, copiii pot capata controlul asupra problemei lor. De asemenea, copilul dobândește un control asupra sentimentelor sale și a reacțiilor sale.

Astfel, terapia prin arta se dovedeste a fi mult mai mult decat o simpla analiza a testelor proiective, mai mult decat un simplu test de evaluare si diagnostic. 


0 comentarii:

Mandala in desenele copiilor

anne varsh 0 Comments


Mandala (sanscrita) inseamna cerc sfant si este un termen folosit deseori pentru a descrie reprezentari simbolice ce includ un motiv circular. Mandala poate fi gasita in diferite culturi datand inca perioada Paleoliticului.
Unicitatea si universalitatea mandalei deriva din faptul ca apare pe scala larga, de-a lungul timpului, indiferent de natie, cultura sau individ. Carl Jung considera mandala un simbol ce evoca parti ale Inconstientului Colectiv.

Marea afinitate a copiilor pentru arta poate fi in parte inteleasa ca parte a manifestarii nevoii generale pentru o viata simbolica, nevoie care de obicei este satisfacuta prin joc.
Copilul mic descopera placerea de evocarea a puterii artei si capacitatea de a crea iluzii inainte ca el sa fie pregatit sa foloseasca aceasta abilitate in serviciul sublimatiei.

Trecerea de la experienta kinetica (scribble) la desenarea unei forme circulare (cerc) are loc in general in jurul varstei de 2-3 ani.
Forma rotunda ia nastere din ritmicitatea data de scribble si constituie una dintre victoriile timpurii al copilului, sugerand si o buna coordonare ochi-mana. Mandala este o forma comuna in desenele copiilor, in special ale celor de 2-3 ani, dar nu numai.

Primul cerc facut de copil este foarte greu de diferentiat din multitudinea de linii circulare ale scribble-lui care contine de asemenea si forme eliptice sau ovale. Practicarea scribble-lui va permite desenarea liniilor paralele si perpendiculare ce se intersecteaza formand unghiuri drepte si ascutite. Astfel, in scurt timp, cercul va fi urmat de patrat.

Incet, incet, copilul va incepe sa deseneze un numar mare de forme geometrice: patrat, dreptunghi, triunghi, repetand si exersand desenul lor mai tot timpul. Ulterior va suprapune aceste forme, dand nastere formelor mai complexe: cerc umplut cu linii, un triunghi inclus intr-un cerc etc. Suprapunerea in desen a acestor forme va da nastere primelor mandale.

Prin stapanirea mai bine a miscarii bratului, liniile din interiorul cercului vor deveni perpendiculare, astfel mandala va juxtapune si va pune in contrast doua dintre cele mai populare si mai stabile forme, cercul si crucea, permitand copiilor mici sa se concentreze si sa se bucure de elementele cu contrast puternic.

De ce cercul este prima forma geometrica desenata si de departe forma preferata? Cercul ia nastere din miscarea naturala, usoara si cursiva a mainii (copii de 2-3 ani deseneaza miscand intreg bratul, fie din incheietura umarului, fie a cotului), este perfect simetric, copiii avand o atractie pentru simetrie, iar cu ajutorul lui copilul poate reda majoritatea lucrurilor si obiectelor din lumea ce-l inconjoara.
La varste mici partea circulara descrie orice obiect marginit, iar liniile pot simboliza picioare, maini, trasaturi faciale, par sau chiar imbracaminte.

In aventura sa de a descoperi lumea, copilul va fi atras in mod inevitabil de evidenta contrastului  (sunete puternice-slabe, culori palide-stralucitoare, persoane inalte-scunde) Acest contrast evident va fi adus si in desenul sau, lucru bine ilustrat de pozitia corpului, a mainii, in timpul desenului si calitatea producerii miscarii (desenul liniilor curbate este o miscare calma, continua iar desenul unghiurilor presupune o schimbare de energie si presiune in mijlocul actiunii, este o miscare intrerupta ce necesita o pauza, un moment de oprire).

Copiii mici analizeaza lumea in termeni ai configuratiilor pe care ei le pot discerne, paterne (modele)  pe care le intalnesc, calitatiile fizice ale obiectelor intalnite: culoare, marime, forma. Copiii sunt foarte interesati de evenimentele si actiunea petrecute in apropiera lor. In desen acest interes poate fi observat in placerea lor de a explora posibilitatiile vizuale sau de a continua o linie in directii diferite.

Mandala este o forma vizuala foarte placuta si bine echilibrata, usor de recunoscut, de repetat si de memorat si mai ales, usor de exploatat pentru o varietate de scopuri grafice. Copiii prefera anumite paternuri tonale pentru ca sunt usor de reprodus si au mesaje atragatoare, o explicatie in plus a prezentei timpurii a mandalei in desenele lor.
Universalitatea mandalei in desenele copiilor poate fi determinata si de momentul aparitiei ei in dezvoltarea desenului copiilor, inainte de reprezentare. Acesta este momentul in care mandala isi asuma rolul ei special intre explorarea formala pura si descrierea reprezentationala adevarata.
Datorita procesului vizual, rezervorului schematic, nevoii de simplicitate, echilibru si contrast, copilul este predispus sa deseneze mandale, astfel aparitia ei este predeterminata.

 Atat Carl Jung cat si Rhonda Kellogg considerau mandala o inevitabila etapa in dezvoltare. Jung considera ca aceasta forma exista codificata în Sistemul nostru nervos si este unic potrivita pentru a rezolva dilemele noastre existențiale. Kellogg o considera o dezvoltare normala si logica a desenului copiilor, etapa prin care orice copil va trece, in cautarea ordinii si armoniei.

mandala in desenele copiilor Terapie prin arta
Mandala desenata de Rhoda Kellogg menita sa ilustreaze evolutia reprezentarilor grafice specifice diferitelor perioade, asa cum se regasesc in desenele copiilor

0 comentarii:

Tehnici de warm-up

anne varsh 0 Comments



Activitatiile de incalzire (warm-up) se desfasoara in prima parte a intalnirii, dureaza intre 10-15 minute. Ele ofera clientilor posibilitatea de a se relaxa sau de a socializa cu ceilalti membrii, daca e vorba de terapie de grup. De asemenea, ofera celor ce intarzie timp si posibilitatea de a se integra mai usor in grup, in actiunea artistica. Aceste activitati, desi semnificative si cu o foarte mare importanta in cadrul terapie de grup, au mai putina importanta decat activitatea centrala.

Sunt activitati relative simple ce ii ajuta pe clienti sa se familiarizeze cu desenul si exprimarea creativa, activitati ce sporesc respectul de sine si ajuta la transmiterea mesajului ca estetica lucrarii nu este un criteriu in Terapia prin arta.

Activitatiile de warm-up pot avea legatura cu tema activitatii principale, dar nu este obligatoriu, depinde de nevoile clientului si parerea terapeutului legata de obiectivele intalnirii. De asemenea nu este necesara introducerea lor in fiecare sedinta de terapie.
Dincolo de efectul lor relaxant si de incalzire, indiferent de tipul de terapie, consider ca au un foarte mare impact si deosebita importanta in cadrul terapiei de grup, unde au efect vizibil asupra grupului si dinamicii acestuia.


Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu......

Este o activitate de grup ce poate fi folosita ca activitate de deschidere a intalnirii.
Intentii : intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, exprimarea sentimentelor de tristete, dezvoltarea abilitatilor de ascultare, exprimarea supararii intr-un mod adecvat.
Indicatii : Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu si am pus in el ___________(lucruri care ma supara, ma fac furios).
O persoana incepe prin a spune fraza de deschidere, adaugand lucruri ce o supara sau o fac furioasa. A doua persoana va repeta fraza spusa de prima persoana si va adauga motivele ei de suparare/furie. Repetitia va fi reluata cu fiecare membru al grupului, fiecare repetand ce au spus antevorbitorii sai si adaugand propriile motive, pana cand geanta e plina (s-a ajuns la ultimul membru). In acest punct, grupul va decide daca va lua bagajul acesta sau daca doreste sa faca altceva cu el.
Discutia: va fi concentrata pe sentimentele de tristete exprimate.


Covoras pentru usa

Este o activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: hartie pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea exprimarii sentimentelor si trairilor.
Indicatii: Pe o foaie dreptunghiulara, i se va cere clientului sau fiecarui membru al grupului sa deseneze un covoras, cel pus in fata usii de la intrare, care il reprezinta pe el si casa lui. Daca doreste, poate adauga si un mesaj pe covorasul de intampinare.
Discutia: Va fi concentrata pe semnificatia mesajului si desenului covorasului.


Gandul

O alta activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: foi pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea schimbarilor pozitive, constientizarea de sine, intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate (daca este folosita in cadrul terapiei de grup).
Indicatii: Clientului i se cere sa deseneze o cutie si sa puna (deseneze) in ea unul dintre gandurile la care ar vrea sa nu se mai gandeasca.
Discutia: Va fi concentrata asupra gandului ales, a semnificatiei acestuia si se va incuraja observarea raportului cutie-gand.


Cine, ca si mine, iubeste (Cui, ca si mie, ii place ) ..........

O alta activitate de warm- up ce poate fi folosita in terapia de grup.
Intentii: intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, incurajarea exprimarii de sine.
Indicatii: Unul dintre membrii grupului va spune fraza de deschidere, adaugand un lucru care ii place/iubeste. Cei ce iubesc (plac) acelasi lucru, i se vor alatura fizic sau isi vor manifesta preferinta intr-un fel sau altul, ales dinainte. Fiecare membru din grup va numi un lucru ce-i place si ceilalti vor reactiona in functie de preferinte lor.
Discutia: Va fi concentrata pe dinamica grupului in timpul activitatii si lucrurile ce decurg din ea.
Cum folosesc eu tehnica
 Participantii stau in cerc mare, pe scaune. Atat cel ce numeste lucrul cat si cei ce au aceleasi preferinta se vor ridica si vor schimba locurile intre ei. Este preferabil ca noul loc sa fie cat mai departe de cel initial. Consider ca schimbarea locului si miscarea participantilor au impact pozitiv asupra grupului si dinamicii sale.


0 comentarii:

Dezvoltarea artei

anne varsh 0 Comments


“The artist is not a special kind of person; rather each person is a special kind of artist.”  
Ananda Coomaraswamy

Etapele normale ale dezvoltarii artei, la copii, au fost observate, descrise si catalogate inca din secolul XIX de specialisti in dezvoltarea copilului, psihologie si arta. Doar foarte putini dintre ei s-au uitat la pictura si modelaj, majoritatea concetrandu-si atentia pe expresia grafica. Astfel etapele conceptualizarii grafice evidentiate de Lowenfeld(1957) nu sunt foarte utile daca vorbim de pictura, modelaj sau constructie sau atunci cand ne referim la lucrari bi sau tridimensionale.

In acest sens va aparea in terapia prin arta prin munca nemijlocita a lui Judith Rubin o noua clasificare ce include desenul, pictura, modelajul si constructia si care evidentiaza in detaliu cea mai timpurie perioada de exprimare.
Desi delimitate clar in expunere, delimitarea fiind facuta in functie de procesul central prezent, in realitatea nu exista o delimitare clara intre etape, ele se interpun.

Manipulare
 Este o etapa de pre-arta, manipularea este perceputa uneori de adultului parinte ca fiind total nepotrivita ( desenat cu creioane pe pereti, cu carioci pe canapele, bagarea lutului in gura). Din punctul de vedere al copilului, comportamentul este cat se poate de normal.
Calitatea senzoriala a materialelor este vitala de-a lungul acestei perioade precum si experienta kinetica (miscarea mainilor, uneori a intregului corpul pentru a face semne,a amesteca sau a pune lucruri impreuna). In aceasta perioada aspectul kineto-motoric este un motiv central.
Cand copilul devine constient ca el este cel ce a strans lutul sau cel ce a lasat un semn pe foaie devine interesat de aspectul vizual al experientei sale. Atentia lui nu va fi concentrata doar pe procesul in sine, ci si pe produs, desi nu e interesat de finalizarea produsul.

 Formarea
Copilul este mai matur din punct de vedere intelectual si motoric, are un control mai mare asupra miscarilor sale si incepe sa ia decizii constiente in ceea ce priveste lucrul cu lutul sau cu pensula pe foaie.
Exerseaza si isi demonstreaza controlul asupra materialelor, face primele linii sau puncte, primele constructii, loveste si strange in pumn, face forme separate sau obiecte de sine statatoare.

Numirea
Copilul numeste obiectele facute, dar poate schimba deseori semnificatia acestora deoarece aceasta este determinata de asocierea formei cu ceva anume, la un moment anume de timp.

Reprezentarea
Desi formele reprezentate de copil contin calitati, trasaturi ale obiectului redat, pentru adult este deseori greu sa le recunoasca. In aceeasta perioada copilul reda prin arta ce stie, nu ceea ce vede (cerc pentru cap, linii pentru maini sau picioare).

Continerea
Numele aceste perioade se refera la faptul ca nu doar reuseste sa faca arta, ci copilul reuseste sa se controleze pe sine si sa-si controleze impulsurile mai bine. Copilul este fericit sa-si demonstreze capacitatea de a ramane in interiorul limitelor grafice. Este perioada in care copiii reusesc sa coloreze mai bine, nedepasind liniile.
 
Experimentarea
Copilul exploreaza modurile, caile de a face sau de a spune lucruri.
Explorarea in arta in aceasta perioada timpurie este asemanatoare unei gandiri visuale. Foarte important in aceasta perioada este descoperirea multiplelor modalitati grafice de a exprima acelasi lucru. Copilul devine din ce in ce mai abil in folosirea materialelor de arta, motricitatea sa fina se dezvolta rapid.
Primele lucrari bi sau tridimensionale devin din ce in ce mai compexe, mai ales din punct de vedere estetic. Reprezentarea lumii de catre copil devine mai reala. De asemenea cresc controlul, elaborarea si interesul estetic al copilului pentru produsul final.

Consolidarea
In aceasta perioada, in general, copilul este deja elev si are loc o consolidare atat in lucrarea lui de arta cat si in comportamentul sau. Incepe sa aiba moduri preferate de exprimare prin arta si are obiceiul de a le repeta in loc de a avansa, de a incerca cai noi.
Este o perioada caracterizata prin flexibilitate in arta, dar si prin trecerea de la un punct de vedere egocentric la unul mai social. Cel mai timpuriu subiect ce conteaza pentru copil este figura umana, iar reprezentarii ei prin arta ii va adauga cu timpul si alte elemente: copaci, plante, case, masini.

Naturalizarea
Arta copilului devine din ce in ce mai asemanatoare realitatii, partile corpului uman sunt reprezentate intr-o proportie mai realista, relatia spatiala devine din ce in ce mai precisa, marimea relativa si culoarea obiectelor se vor apropia din ce in ce mai mult de realitate.

La un moment dat, discrepanta dintre reprezentarile sale si realitate devine suparatoare pentru copil. Copilul experimenteaza anxietate si frustrare in incercarea sa de a face lucrurile cat mai apropiate de realitate si rareori e multimit de eforturile sale. Pare sa fie o etapa inevitabila in dezvoltare, este perioada in care multi copii renunta descurajati, indreptandu-se spre alte forme de exprimare mai flexibile.
In aceasta etapa produsele reflecta de obicei o constientizare asociata cu abandonarea vechiului, o iesire din zona de confort. Copilul lupta cu proportiile, umbrele si incercarea de control a calitatii liniei si culorii. Este ingrijorat de realismul obiectelor sale de arta bi sau tridimensionale. Daca inainte multi copii erau incantati de lucrarile lor, acum multi sunt nemultumiti, deseori descurajati si autocritici.

Personalizarea
Pentru multi copii perioada de naturalizare dureaza foarte mult , uneori pana in adolescenta timpurie.
Daca va avea suficient succes in eforturile sale si destula practica si instruire, copilul poate dezvolta un nivel impresionant de indemanarea in redarea realitatii. Cei ce vor avea un succes mai mic in redarea realitatii, dar cu un puternic simt estetic, se vor indrepta spre arta abstracta, deseori avand preferinte pentru activitatea creativa cu materiale non-grafice.
Cei ce vor ramane activi in arta , in perioada adolescentei vor arata o grija mare de sine.

Caracteristic acestei perioade  este personalizarea lucrarilor, explorarea diferitelor stiluri de lucru ca mod de exprimarea a propriei identitati. Vor cauta materiale si teme ce li se potrivesc mai mult, in incercarea de a-si exprima lumea interna si cea externa. Grija si autocritica cresc simtitor. Lucrarile lor pot fi simple, complexe, bogate, puternice, figurative, dar ceea ce caracterizeaza aceasta etapa este constiinta de sine a artistului adolescent. Subiectul artei sale va reflecta o crestere egoista, adolescentul va cauta sa se specializeze intr-un anumit medium si subiect specific. Va cauta subiectele ce au legatura cu el, cu sistemul lui de credinte si valori si personalitatea lui, asa cum el cauta in sine o identitate care sa i se potriveasca.

dezvoltarea artei la copii

sursa articol: Child Art Therapy, Judith Aron Rubin

0 comentarii:

Colajul

anne varsh 0 Comments


Colajul a devenit o forma de arta pe la mijlocul anilor '50, ca o oarecare continuare a celor doua curente din arta, dadaismul si suprarealismul.

La inceput, atentia era centrata mai mult pe folosirea simbolica a imaginilor decat pe natura concreta a materialelor. Pentru realizarea colajului erau folosite materiale ready made din dorinta de a introduce realul in arta.

McCreight(1996) definea colajul ca "o compozitie artistica de materiale si obiecte lipite pe o suprafata, uneori cu linii si culori ce le unesc".

Colajul stimuleaza creativitatea, construieste un vocabular vizual, permite asocierile libere prin intermediul obiectelor ready made, reduce anxietatea legata de procesul artistic, ofera posibilitatea de a descoperi semnificatii ale imaginilor comune, sporeste perceptia etc.

Colajul ofera oportunitatea de a explora teme ca varsta, valorile si constiinta sociala. Folosirea in colaj a tehnicii de taiere si lipire furnizeaza o metafora concreta a posibilitatii de daramare (stricare) si reconstructie. Colajul poate fi folosit pentru a explora experiente si teme din trecut, dar si vise si dorinte pentru viitor.

Senzatia de manipulare fizica a lumii este foarte puternica in colaj, persoana taie si alege, lipeste si schimba, uneori rupe si reincepe activitatea. Formare si aranjarea unei astfel de structuri relationale elimina nevoia si uneori constientizarea reprezentarii.
Colajul contine trairi pentru ca toate deciziile legate de el sunt in esenta lor decizii luate emotional.

Colajul este o foarte buna activitate terapeutica, potrivita perioadei de inceput a procesului terapeutic, dar nu numai. Este poate cea mai putin inspaimantatoare activitate pentru clientii care nu au mai facut arta de foarte multi ani (unii din copilarie), pentru cei ce considera ca "nu sunt buni" pentru arta sau pentru cei pe care foaia alba ii inhiba. Astfel pozele, imaginile deja existente, ii vor ajuta sa redea lucrurile cu un efort mic.

Colajul poate fi realizat dintr-o multitudine de materiale, poate contine imagini, poze sau cuvinte sau un amestec al acestora, poate fi realizat din diferite media de arta, lemn sau chiar digital, pe calculator. Este important ca terapeutul sa ofere o varietate de reviste, din diferite domenii. De asemenea, terapeutul trebuie sa tina cont ca imaginiile sa fie potrivite si neprovocatoare pentru pacient.

Hartiile si pozele pot fi taiate/ decupate sau rupte/sfasiate. Folosirea hartiilor taiate/rupte este privita ca o metafora a recreerii sau reevaluarii de sine sau a altora. Ruperea imaginilor vine uneori in intampinarea limitarilor motorice ale clientului, copiilor mici fiindu-le mai usor sa rupa imaginile decat sa le taie.

In activitatea mea terapeutica folosesc atat imagini decupate inaintea sedintei cat si reviste ce ofera clientului posibilitatea de a alege felul in care vrea sa decupeze imaginea dorita.  Incurajez copiii mici sa rupa imaginile si nu sa le taie.

Exista o multitudine de moduri in care colajul este folosit in terapia prin arta, iar indicatiile terapeutului pot fi diferite in functie de client si de nevoile sale.
Colajul poate fi bidimensional, lucrurile fiind lipite pe o coala de hartie sau plansa sau tridimensional cand sunt folosite obiecte ready made.

 Uneori pentru realizarea unui colaj sunt folosite cutii (cutii de carton, de pantofi). Aceasta tehnica de in/out (inauntru/ afara) permite redarea lumii externe si interne, concentrarea fiind pe diferenta dintre sinele intern si cel prezentat celorlalti, felul in care noi ne percepem pe noi insine si cum ne prezentam celorlalti.

Nick Zwaagstra (2004) a dat acestei tehnici a colajului in/out un alt scop: realizarea unei cutii de amintiri. Cutia de amintiri permite lucru cu tema pierderii, decesului. Pentru copii si nu numai, se poate crea un mod de a mentine legatura cu persoana pierduta.

Ruby Truly (2002) a adaptat terapiei prin arta tehnica emblemelor folosita in teatru. Este o tehnica ce combina artele - arta plastica cu dansul, muzica si drama.

Se aleg repede 3 pagini dintr-o revista, din cele 3 pagini vor fi ales imaginile ce vor fi apoi combinate si lipite intr-un mod potrivit clientului. Colajului rezultat (emblema) i se va adauga o miscare si sunete. Emblemele vor fi interpretate in fata grupului sau a terapeutului.
Aceasta tehnica are ca scop reflectarea Sinelui, explorarea deciziilor intamplatoare, explorarea metaforelor personale si a semnificatiei alegerilor intentionate sau neintentionate.

Julia Cameron (1996) a introdus ideea folosirii colajului pentru a realiza o harta a comorii cu scopul explorarii de sine. Ulterior Duanita Crofton a adaptat acesta tehnica pentru  a crea o harta a comorii pentru propria viata a clientului, cu pasii si drumul ce-l duc acolo unde isi doreste.

Diferiti terapeuti  au folosit pentru realizarea colajului o multitudine de materiale in functie de scopul terapiei: palarii tari (Nancy Lee Smith), mobila de lemn, ferestre, usi, scaune etc. Duanita Crofton a gasit ca foarte folositoare utilizarea scaunelor in lucrul cu tinerii strazii (street youth). Scaunele au fost pictate, folosite in sedintele de terapie si la sfarsit luate acasa.

Folosind imagini din reviste, tipuri si texturi diferite de hartie, poze, imagini de pe calculator, ready-made, colajul este o tehnica ce poate fi utilizata atat in terapia individuala cat si in cea de grup, atat cu copii mici cat si cu adolescenti, adulti sau varstnici.

colajul in art terapia

0 comentarii:

De ce deseneaza copiii ?

anne varsh 0 Comments


”Am visat desenul si apoi am pictat visul.”  Vincent van Gogh

Pentru copii, a desena este deseori mai mult un mod de joaca. La primul contactul cu arta, copilul vine dintr-o lume inca dominata de fantazie si joc. Uneori granita dintre arta si joc este vaga iar materialele artistice (lut, plastilina) sunt folosite pentru joc si mai putin pentru arta in sine.

Tranzitia de la joc la arta pare sa fie exlusiv umana, copii invata sa tina unealta de desen inainte de a fi capabili sa controleze desenul. In mod normal copiii dobandesc un vocabular grafic de baza in primii 4-5 ani de viata.

Piagget considera ca  dezvoltarea intelectuala are influenta asupra dezvoltarii desenului la copii.  El nu a evidentiat o teorie a desenului, ci a folosit desenele ca dovezi ale teoriei sale despre dezvoltarea reprezentarii  lumii de catre copii .

Pentru Piagget, desenarea se afla la  jumatatea drumului intre jocul simbolic si imaginea mentala, iar interactiunea cu mediumul are ca efect asimilarea sau acomodarea.  In procesul de asimilare, copilul incearca sa gaseasca o semnificatie folosind structurile cognitive si ideile deja existente.
Daca o noua experienta nu poate fi asimilata folosind aceste structuri cognitive deja existente, atunci aceste structuri sunt adaptate prin procesul de acomodare. Acomodarea presupune reglarea  noilor caracteristici ale mediumului conform noilor informatii.

In mod normal copilul mic intalneste constant nevoia de acomodare, de adaptare la lumea sociala si fizica din jurul lui, lume din care el intelege doar o mica parte. De aceea, Piagget considera ca pentru echilibrul emotional si  mental al copilului este necesara o zona de activitate  fara constrangeri externe si care ofera posibilitati de asimilare. In jocul simbolic copiii au posibilitatea de a retrai evenimente sau experiente importante si astfel acestea capata sens pentru el. 

 Piagget considera ca cele mai multe dintre desenele copiilor sunt un mod de a reprezenta lumea, iar unele dintre ele,  la fel ca jocul, permit asimilarea, iar fiecare stadiu al dezvoltarii desenului este o reflectie fidela a dezvoltarii conceptului de spatiu geometric la copii. Nu a explicat insa de ce copiii ar dori sa faca o reprezentare geometrica a imaginilor mentale.

Conform teoriilor lui Freud , desenele copiilor vor fi puternic influentate de dorintele si temerile lor inconstiente, ce apar uneori intr-o forma simbolica sau camuflata, ascunsa. Exprimarea dorintelor si  sentimentelor intr-o forma camuflata permite descarcarea, intr-un mod inofensiv,  a tensiunilor interne care altfel ar putea escalada si deveni periculoase, astfel desenul permite catharsisul.
Considera de asemenea, ca nevoia de maturizare si nevoia de a-si asuma un rol activ si de a controla sunt alte doua motive pentru desen si joc. Copiii gasesc activitatea de a desena satisfacatoare daca le ofera un sentiment de control asupra mediului, al temelor si al situatiilor redate.

 Unii cercetatori subliniaza faptul ca nu semnul lasat pe hartie de unealta de desen este fascinant pentru copilul mic, ci anumite configuratii sau teme fac activitatea de a desena fascinanta pentru el, iar echilibrul vizual este ceea ce ii atrage pe copii . In sustinerea ideii ca nu urma este ceea ce ii fascineaza, s-au demonstrat  preferintele copiilor  pentru patternuri  care au simetrie bilaterala.

Cand copiii stapanesc schema unui desen cu o anumita tema, o folosesc in continuu observand si modificand schema pentru a semana cat mai mult cu realitatea. Este un lucru normal ca unii copii sa dezvolte o tema in desenele lor si sa o deseneze de fiecare data . Aceasta repetitie a temei nu  este obligatoriu o exprimare a experientei, a sentimentelor si trairilor personale, uneori repetitia temei se poate datora filmului, cartii sau povestii preferate .

Abordarea intrebarii " De ce deseneaza copii ?" din punct de vedere artistic , ar putea avea ca raspuns feedbackul vizual primit, copii sunt fascinati de urma lasata de creion pe foaie.
Astfel unii cercetatori au presupus ca motivul principal pentru care copiii deseneaza este rezultatul.

Arnheim a afirmat ca scopul copiilor este de a desena simboluri,  iar desenarea imaginilor simbolice este universal satisfacatoare.
 Se pare ca ei deseneaza pentru ca gasesc satisfacator sa produca desene/imagini, mai ales cand aceste imagini simbolizeaza sau exprima preocuparile sau experienta lor.

Animale, case, masini, barci , avioane , flori sunt motive populare in desenele copiilor, dar de cele mai multe ori copiii prefera sa deseneze fiinte umane. Desi desenul fiintei umane nu depinde de genul micului artist ,  in general copiii deseneaza fiinte umane de acelasi sex  cu ei (fetele deseneaza preponderent fete, baietii preponderent baieti). Aceasta preferinta pentru acelasi gen se considera a fi o consecinta a identitatii de gen, a identificarii cu propriul gen.

Alegerea subiectului desenului s-a descoperit ca este de asemenea influentata de cultura, religie, traditii, situatia economica, contactul  copiilor cu lucrarile altora etc. Un impact puternica asupra desenelor copiilor il are cunoasterea desenelor si picturilor altora. Deseori copilul va copia alte desene si acest lucru va influenta puternic tema si caracterul desenului sau. De asemenea, desenul copilului expus unei multitudini de desene si picturi, modele, carti , va fi mai bine dezvoltat, va avea mai multe scheme de desene .

Nu trebuie considerat ca orice desen al unui copil este reprezentativ sau simbolic. Alland (1983) a subliniat ca in culturile fara o traditie puternica in arta vizuala, copii au desenat imagini organizate formal dar fara vreo semnificatie evidenta.

Desi motivatia pentru desenat este intriseca si este legata de activitatea in sine,  trebuie tinut cont si de diferiti factori externi ce o influenteaza. Evident, adultii pot determina numarul de desene sau desenarea in sine prin oferirea sau nu a materialelor necesare activitatii. Unii adulti pot incuraja activitatea  prin a desena si ei sau prin discutiile despre propriile desene.

  Nu exista un raspuns universal valabil la intrebarea ”De ce deseneaza copiii?” Se pare ca diferiti copii, in diferite momente de timp, au diferite motive sa deseneze.

terapie prin arta desenele copiilor

0 comentarii:

Emotiile

anne varsh 0 Comments


Emotiile sunt definitii ale conditiei umane, ale formei ei  sau ale relatiilor nostre sociale si umplu vietiile noastre cu semnificatie si scop. Ele ne influenteaza modul in care percepem lumea, cum ne integram in ea si felul in care gandim.
Emotiile nostre pot avea un efect de mare amploare in gandirea si actiunile altora, cum de asemenea, emotiile altora ne influenteaza cunoasterea si comportamentul.

Darwin considera ca emotiile ajuta individul sa se adapteze la un mediu in continua miscare si transformare.
Teoriile clasice afirma ca  emotiile sunt controlate si produse de catre organism si apar la schimbarile de mediu, ca adaptare a sistemului nervos, sistemului endocrin si a celui imunologic.
 S-a observat ca mania determina o mai buna circulatie a sangelui spre maini, iar frica reduce circulatia sangelui spre periferie.

Putem considera, pe buna dreptate, ca  emotiile sunt ingrediente esentiale ale unor relatii sociale sanatoase si sunt indispensabile in cazul unor relatii apropiate.
S-a demonstrat  ca emotiile sunt mai des experimentate si exprimate in relatiile caracterizate printr-un nivel mare de intimitate si incredere decat in relatiile caracterizate  printr-un nivel scazut de apropiere.

Exprimarea emotiilor, indiferent de felul acestora, negative(iritabilitate, tristete) sau pozitive(fericire, bucurie), joaca un rol special in relatii. Amandoua tipurile de emotii sunt importante.
 Exprimarea emotiilor negative, in cadrul relatiilor apropiate deja existente, inlesnesc obtinerea sprijinului, ajutorului si faciliteaza crearea unei  noi relatii cu un grad mai mare de intimitate.

 Functionalitatea sociala a emotiilor depinde de disponibilitatea  si capacitatea de interactiune a partenerilor si posibilitatea acestora de a exprima emotiile proprii, dar si de capacitatea fiecaruia de a receptiona, interpreta si de a raspunde la expresia emotionala a celuilalt.
Cand emotiile nu sunt exprimate sau receptionate, informatii vitale pot fi pierdute, iar raspunsul social si intelegerea mutuala pot fi impiedicate. Astfel, lipsa expresivității emoționale, incapacitatea de a exprima emotii, reprezintă o amenințare la adresa relatiilor sociale, nepermitand interactiunea si oportunitatea de a raspunde. 
Suprimarea emoțională, nivelul scazut de raspuns emotional, periclitează calitatea relatiilor sociale, determinand o mai mica apropiere interpersonala si o slaba satisfactie sociala.

Emotiile pozitive de afiliere(affiliation) (fericirea)

Fericirea apare cand oamenii simt ca fac mari progrese in realizarea scopurilor lor. Fericirea este asociata cu o stare de placere, de bine, de securitatea si generozitate. Este asociata cu starea de bine ce permite individului sa identifice si să profite de oportunități pentru a construi o relatie durabila ce prin insasi definitia ei ofera multiple resurse sociale.
Este usor de inteles ca oamenii ce experimenteaza emotii pozitive se bucura de beneficii sociale, caci exprimarea emotiilor favorizeaza un raspuns favorabil din partea celorlalti, lucru ce inlesneste construirea de relatii sociale.

Exprimare fericirii este perceputa ca o dorinta de afiliere, de socializare si joaca. Exprimarea fericirii tinde sa determine in partener raspunsuri pozitive. Un zambet sincer semnalizeaza o persoana neamenintatoare, nepericuloasa, prietenoasa si jucausa, lucru ce-i incurajeaz pe ceilalti sa se apropie, sa o abordeze.

Studiile arata ca persoanele cu nivel inalt de emotii pozitive se bucura  de un contact social mai mare, relatii mai apropiate cu ceilalti si ii provoaca pe partenerii lor sa se angajeze in schimburi de foarte inalta calitate.
Exprimarea emotiilor pozitive in timpul unui discutii in contradictoriu, conflictuale, reduce probabilitatea de destramare a relatiei.

Emotii de resemnare(submission) ( tristete, dejamagire, grija, frica)

Acest tip de emotii apar cand persona pierde ceva sau pe cineva(tristete), cand rezultatele nu corespund asteptarilor ( dezamagire) sau cand se produc evenimente negative( grija , frica).

 Exprimarea acestui tip de emotii,  prin comunicarea dependentei sau a lipsei potentialului de a face fata unei situatii ( to cope- lb. engleza), inlesneste obținerea sprijinului social.
Exprimarea emotiilor de supunere este in mod particular eficienta si are efecte puternice  in crearea unei relatii apropiate pentru persoanele ce doresc o relatie de schimb, asemanatoare unei tranzactii.

Exprimarea emotiilor  de afiliere(fericirea) faciliteaza legatura sociala, exprimarea emotiilor de resemnare (tristetea, dezamagire, grija, frica) inlesneste obținerea sprijinului social.

Emotiile dominante (dominant) (mânia) 

Exprimarea acestor emotii permite identificarea problemelor relationale si impune schimbari in comportamentul partenerului.
Exprimarea mâniei este mai probabil să produca rezultate benefice in masura in care tinta este mai motivata si capabila sa se implice în prelucrarea informatiilor aprofundate si percepe mânia ca adecvata.

Emotiile de linistire (appeasement) (vina, rusinea, jena, regretul )

Aceste emotii  influenteaza calitatea relatiilor apropiate prin semnalarea faptului ca respectivei persoane ii pasa de relatie , se simte prost  si este dispusa sa faca schimbari.
Exprimarea vinei si rusinii creaza reactii afective pozitive interlocutorului, caci semnalizeaza faptul ca in ciuda celor intamplate celuilalt ii pasa de relatie sau are o grija deosebita pentru relatie.

De fericire,  de tristete, de mânie, de vina sau de regret, emotiile sunt o expresie a adaptarii evolutive, sunt unelte de comunicare,  sunt un indiciu al predispozitiei sociale.

De ce emotiile? Pentru ca terapia prin arta este o terapie emotionala, emotiile ocupand un loc central in procesul terapeutic.

Emotiile in art terapia

0 comentarii:

Povesteste o poveste

anne varsh 0 Comments


"Suntem creaturi ce povestesc povesti. Ca si copii noi ne insusim vorbirea pentru a putea povesti acele povesti ce sunt in interiorul nostru." Jerome S. Bruner

Este parte din natura nostra sa spunem si sa ascultam povesti, ba chiar ar fi greu sa concepem viata nostra fara ele. Mereu povestim, mereu cautam partasi si ascultatori la povestile noastre.

 Dupa o zi plina, ne intoarcem acasa si povestim apropiatilor evenimentele placute sau mai putin placute ce ni s-au intamplat . Folosind tehnologia moderna,  povestile sunt impartasite pe retelele de socializare la scurt timp dupa ce s-au intamplat, uneori chiar atunci cand se petrec.

A povesti este modul nostru de a ne explicam si intelege lumea, mecanismul ce ne ajuta sa intelegem cine suntem, povestea este instrumentul cu ajutorul caruia organizam lucrurile ce ni se intampla.

Prin intermediul povestii putem sa ne descoperim pe noi intr-un mod nou si neasteptat, putem  dezvalui altora lucruri ascunse in sufletul nostru sau sa construim legaturi cu ceilalti.

 Simplul fapt de a impartasi o poveste altcuiva combate izolarea ce caracterizeaza uneori vietile nostre. Astfel,  povestea poarta în ea sămânța comunității. 
 Si pentru ca a spune o poveste este un proces ce necesita timp si rabdare, a povesti poate fi considerat antidotul procuparii societatii moderne pentru viteza si tehnologie.

Spunerea povestii personale este o mostenire de mare insemnatate, foarte puternica , cheia spre imortalitate. Prin povestile transmise din generatie in generatie cunoastem istoria familiei, ne cunoastem stramosii, dar mai ales, este cladit sentimentul de apartenenta la un anumit grup, familie.

In terapie, a spune propria poveste este o componenta vitala in procesul de evaluare si interventie. In terapia de grup  impartasirea povestilor personale este un element crucial al procesului de grup.
 Cu ajutorul povestilor reusim sa privim lucrurile dintr-o perspectivă noua, lucru ce determina schimbări semnificative.

Povestea in 6 parti

Povestea in 6 parti este una din tehnicile folosite in terapia prin arta cu ajutorul careia este redat deseori un conflict intern. Este o tehnica folosita in evaluare, dar nu numai.

Materiale necesare: creioane negre, creioane colorate, tusuri groase si subtiri, creioane de ulei(oil pastel), foi albe A3

Foaia de hartie se impacheteaza in asa fel incat sa indoiturile sa delimiteze 6 parti egale( in trei parti egale vertical si apoi in jumatate orizontal ). Etapele povestii sunt aceleasi, indiferent de pacient , varsta lui sau momentul folosirii tehnicii: eroul povestii, dorinta lui,ce il incurca, ajutorul, modul in care este oferit, finalul povestii.
Povestea desenata poate fi ulterior scrisa putand fi folosita ca narativ daca e nevoie. Tehnica povestii in 6 parti evidentiaza atat conflictul cat si solutionarea lui, permitand interventia terapeutului la diferite nivele.

Totemul

Pentru amerindieni totemul este un obiect sacru, simbol al unui trib, familii sau a unei persoane.  In credinta lor, fiecare persoana este conectata, legata de noua animale diferite care o insotesc si o ghideaza de-a lungul vietii. Acesti noua ghizi spirituali influenteaza diferit persoana,  in functie de deciziile sau obiectivele care trebuiesc atinse de-a lungul vietii sale.

Totemul este folosit in terapie pentru a spune povestea personala sau povestea unei comunitati. A spune poveste unei comunitati poate fi un punct de plecare in terapia traumei. Cand intreaga comunitate a fost incercata puternic: uragane, cutremure, inundatii etc, povestea comunitatii poate fi parte centrala a terapiei de grup.

In terapia prin arta, totemul poate fi desenat, sculptat, construit din ready-made, aceasta tehnica putand fi folosita atat in lucrul cu adultii cat si cu copii.

Totemul spune o poveste, dar semnificatia fiecarei parti in parte apartine pacientului. Discutia despre totem, animalele ce-l compun, despre relatia dintre ele va adauga mai multor detalii povestii personale.  Intrebarile vor fi deschise si se va tine cont de interpretarea si semnificatiile date de pacient.
* In munca mea clinica folosesc doar 5 animale pentru totem si nu 9.

Povestea arborelui

Folosirea desenul arborelui ca instrument de psihodiagnostic ii apartine lui Emile Jucker, consilier de orientare profesionala. Ulterior Charles Koch, psiholog elvetian, va standardiza si etalona testul. Pentru interpretare  se va observa ansamblul, impresia globala(adaptare dupa Offermann), expresia grafica a fiecarei parti in sine, plasarea desenului in pagina, marimea desenului, parametri masurabili si raportul dintre ei, linia solului, etc fiecare avand o semnificatie psihologica.

In terapie prin arta desenul copacului este folosit atat in evaluare ca si in procesul terapeutic. Raspunzand unei multitudini de cerinte, poate fi realizat din orice material  sau combinatie de materiale: creioane, carioci, acuarela, guasha, plastilina, lut, ready-made, materiale textile etc. Data fiind multitudinea de posibilitati , desenul copacului poate fi folosit atat in lucru ca adultii cat si cu copii, inclusiv in sedintele de parenting.

In munca mea clinica folosesc desenul arborelui ca si metafora.
Metafora poate fi utilizata la crearea unei baze minutioase inaintea abordarii unei idei. Metafora anima imagini, le confera importanta si da un sens concret suferintelor abstracte, creaza o punte intre cunoscut si necunoscut, intre constient si inconstient, permite exprimarea emotiilor puternice, pastrand totodata distanta necesara pacientului pentru a se simti in siguranta. De aceea poate fi folosita cu succes in terapia copiii ce au suferit traume sau au probleme de atasament.

Pacientului i se cere sa deseneze copacul ideal. Poate fi un copac ce exista in realitate, dar nu este obligatoriu. In general accentul este pus pe poveste copacului ce va fi redata ulterior, in scris (la adultii) sau oral in cazul copiilor.
 Daca este nevoie, redarea povestii copacului va fi ghidata cu ajutorul intrebarilor (Ce varsta are copacul? Ce anotimp este acum? Unde traieste? Cine il viziteaza? ). Uneori impartasesc pacientului observatii rezultate din analiza fenomenologica a lucrarii, doar daca acest  lucrueste relevant pentru procesul terapeutic.

Sa spunem o poveste despre noi insine, este poate fi unul dintre cele mai intime si personale lucruri  pe care le facem. 
Oricine are o poveste de spus si toti merita sansa de a-si spune propria poveste.

poveste personala tehnici in terapia prin arta


0 comentarii:

Biblioterapia, o terapie expresiva

anne varsh 0 Comments


" Ne pierdem pe noi în ceea ce citim  doar pentru a reveni la noi înșine, transformati și parte a unei lumi mai vaste."  Judith Butler

Biblioterapia este o forma de terapie expresiva, ce presupune citirea cartilor si a textelor specifice, in scop curativ. Este o forma de psihoterapie in care materialele selectate pentru a fi citite sunt folosite sa asiste persoana in rezolvarea problemelor personale sau in alte scopuri terapeutice.

Povestirea povestilor,  scrisul creativ si cititul sunt cunoscute pentru potentialul lor terapeutic din cele mai vechi timpuri. Folosirea literaturii ca metoda de vindecare dateaza din vechea Grecie, unde bibliotecile grecesti erau vazute ca locuri sacre, cu puteri curative. Se spune ca in timpul faraonului Ramses al II lea, biblioteca era numita "casa de vindecare a sufletului".

In procesul terapeutic, uneori, noi, terapeutii prin arta, folosim alaturi de arta carti, povesti sau poezii.  Le folosim in deschiderea intalnirii, ca si ghid imaginar sau in partea de closing(incheiere).

Poezia urmatoare este una draga mie, pe care am auzit-o acum cativa ani, la o prelegere despre biblioterapie . Am folosit-o deseori in cadrul intalnirilor cu parintii, intalnirile de consiliere (parenting). In lucru cu adultii, poezia ca forma de terapie expresiva, poate fi folosita atat in terapia individuala cat si in cea de grup.
Nu am gasit o traducere a poeziei asa ca voi incerca sa pastrez acuratetea in traducerea mea.

Inainte cu cateva nopti
               de Vered Mosenzon

Inainte cu cateva nopti
am vorbit cu un om
care era foarte destept.
Am vorbit mult
despre iubiri
si dezamagiri
si pisici.
I-am spus
ca lucrul care imi place cel mai mult
 si il admir
la pisici
si de asemenea la mine
putin
e ca nu conteaza de la ce inaltime vor cadea
sau de la ce inaltime vor fi aruncate
intotdeauna vor cadea in picioare
Vor afisa un zambet pisicesc
indiferent si superior
si vor continua sa mearga
ca si cum nimic nu s-a intamplat
si nimeni nu a cazut
sigur nu ele.
Cand i-am spus asta omului
care-mi parea foarte destept
a tacut o clipa
si dupa aceea, a raspuns
ca nu e deloc asa
ci complet diferit,
ca de fapt, pisicile doar se prefac
ca nu le doare nimic
si ca au cazut in picioare.
De fapt ele cad pe spate
si se sparg de fiecare data
in cioburi
dar ele sunt pisici
si stiu
ca e parte din imaginea lor,
si ca toti se asteapta
ca ele sa cada intotdeauna in picioare
asa ca nu arata nimanui
ca de fapt nu e asa.

***
Omul acela nu a vazut fata mea
in aceea noapte, cand a spus acele cuvinte
si bine ca nu a vazut.
Caci daca mi-ar fi vazut fata, sigur,
si-ar fi plecat privirea
si ar fi vazut cioburile mele pe podea.

biblioterapia si terapia prin arta

0 comentarii:

De vorba cu Carl Gustav Jung

anne varsh 0 Comments





 Un film extraordinar, parte dintr-un interviu  desfasurat de-a lungul a 4 zile, interviu in care Carl Jung vorbeste despre contributia sa cheie in psihologie.

Zurich, Elvetia, august 1957, Carl Jung in varsta de 82 de de ani la aceea vreme, accepta cererea psiholologului american Richard Evans, profesor la Universitatea din Houston, de a acorda un interviu.

 In articolul " Sitting across from Carl Jung ", Evans explica cum a aparut ideea acestui interviu, dintr-un joc de roluri. In cadrul seminarului  "Abordari ale personalitatii" pe care Evans il preda, studentii pretindeau ca iau interviu diferitelor personalitati, Jung fiind unul dintre ele.

 Desi niciodata Jung nu a fost de acord cu interviuri lungi, a raspuns afirmativ scrisorii lui  Evans in care-i evidentia importanta unui asfel de interviu, un interviu filmat  cu psihologi eminenti ii va incuraja pe studenti sa le citeasca si studieze munca.

In fragmentul de mai sus, Jung vorbeste despre colaborarea lui cu Sigmund Freud si cum a ajuns sa nu fie de acord cu ideea acestuia despre impulsul sexual, vorbeste despre teoria sa despre tipurile de personalitate si despre arhetipurile universale, despre anima si animus, despre interactiunea dintre instinct si mediu, precum si despre vise si manifestarile inconstientului.

Jung subliniază urgența înțelegerii psihologiei într-o lume în care amenințările provocate de om, cum ar fi amenințarea bombei cu hidrogen, sunt mai mari decât cele generate de catastrofe naturale.
"Lumea atarna de un fir subtire si acesta este psihicul uman " Carl Jung

0 comentarii:

Puterea vindecatoare a artei si art terapia

anne varsh 0 Comments


"Arta singura stie cum sa transforme gandurile dezgustatoare despre oroarea si absurditatea existentei, in notiuni ce pot fi acceptate mai usor." Friedrich  Nietzsche

Folosirea artei pentru vindecare este una dintre cele mai vechi practici cultural recunoscuta in majoritatea regiunilor lumii. Arta se adapteaza oricarei probleme si imprumuta puterile sale transformatoare, eficiente, oricarei persoane ce are nevoie de ele.

Medicamentul arta va avea efect asupra oricarei situatii de viata. Conditia de tratament si vindecare difera in functie de mediu si cerintele persoanelor implicate. Medicamentul arta nu este limitat de granite fixe, acolo unde sufletul are nevoie, arta se prezinta pe sine ca un vindecator cu mari resurse.

Esenta procesului de vindecare prin arta implica cultivarea si eliberarea spiritului creativ.
Provocarea consta, in primul rand, in eliberarea creativitatii si apoi sustinerea ei printr-o practica constanta. Puterea vindecatoare a artei este mai mult decat terapie prin arta. 

Terapia prin arta poate fi privita ca un lider in cultivarea, intelegerea si grija pentru fenomenul arta si cel de vindecare. Arta in sine vindeca.

O mare parte din cei ce vin in contact cu arta experimenteaza singuri puterea vindecatoare a ei, altii prefera sa o faca cu ghid, intr-o relatie sigura sau in terapie.

Terapia prin arta adauga rolului vindecator al artei cunostintele despre dezvoltarea umana, tradiții spirituale, multiculturale și artistice, teoriile psihoterapiei si teorii psihologice.

Atunci cand vorbim de teoriile psihologice din cadrul terapiei prin arta, ne referim in mod special la  ideile si teoriile lui Carl Jung.

Jung considera ca modul in care simbolurile isi manifesta semnificatia este prin desene, din inconstient. Cu ajutorul acestor desene venim mai aproape de folosirea simbolurilor ca agent de vindecare, agent ce este implicat atat psihologic cat si somatic in dezvoltarea a ceea ce Jung numea "proces individual".

In conceptia lui Jung taramul inconstientului colectiv sau personal, poate fi reprezentat in arta prin imagini si simboluri. Aceste imagini si simboluri sunt afisate in desene, sculpturi, poezie, dans, muzica, literatura si sunt expresii ce vin din partea creativa a fiintei umane. Acest continut isi are originea in inconstient, sursa creativitatii.
Imaginile ce vin din inconstientul colectiv sunt arhetipuri si le intalnim in general in vise, fantezii, mituri si religii.
Materialele de natura inconstienta tind sa ramana acolo in timp ce se manifesta ca dificultati in lumea externa. Aceste dificultati si adaptari apar simbolic in desene sau in vise. Urmarind simbolurile noi, abordam complexul in care problema este contopita,  permitand energiei conectata complexului sa curga(to flow) si astfel putand fi atunci adusa in constient.

Jung considera ca "psihicul este un sistem autoreglator" si de asemenea ca nu exista "echilibru si nici un sistem autoreglator in care nu exista opozitie."

Opozitia permite echilibru si totodata creaza tensiune. Din tensiunea creata apare energie. Cu cat opozitia este mai mare, cu atat tensiunea creata este mai mare, lucru ce va determina o energie mai mare. Forta de a trai vine din opozitie.

Teoria compensatiei lui Jung este bazata pe cea a opozitiei si sugereaza ca inconstientul fie compenseaza, fie completeaza constientul, prin urmare se lupta pentru echilibru. Prin compensatie, inconstientul poate releva lucruri importante pentru individ ce ar trebui luate in considerare si incorporate in viata lui.

Un simbol din inconstient se afla mereu intr-o relatie compensatoare sau complementara cu status-ul constient al psihicului.
In exprimarea prin arta este important de stiut daca desenul compenseaza sau completeaza psihicul.

Un simbol compensatoriu desemneaza o zona neglijata in incercarea de a o aduce in atentia constientului si de a promova o schimbare in atitudinea constienta. Zona neglijata cere mereu atentie intr-un fel sau altul.
Prin urmare, simbolul are o influenta de vindecare luptand pentru echilibru si integritate.

Din aceasta tensiune intre cunoscut si necunoscut, intre constient si inconstient, ia nastere o mare parte din energia psihicului.

Puterea vindecatoare a artei


0 comentarii:

Turbulenta, matematica si arta

anne varsh 0 Comments


TURBULÉNȚĂ, turbulențe, s. f. 1. Gălăgie, zgomot; dezordine; nesupunere, revoltă. 2. (Fiz.) Stare a unui fluid în masa căruia există vârtejuri. – Din fr. turbulence, lat. turbulentia.(DEX)

În mecanica fluidelor , turbulența, respectiv curgerea turbulentă este un regim de curgere caracterizat de fluctuații stocastice ale proprietăților. Acestea se referă la difuzia și transportul (convecția) momentului, variațiile rapide de presiune și viteză în spațiu și timp.(wikipedia)

Comportamentul fluidelor turbulente poate fi caracterizată prin viteza diferita în puncte diferite ale lichidului în mișcare, viteza va fi mai mare mai spre centru.

Laureatul premiului Nobel Richard Feynman afirmă despre turbulență că ar fi „cea mai importantă problemă nerezolvată a fizicii clasice”.

In 1889, inspirat de un faimos desen astronomic,Vincent van Gogh picteaza "The Starry Night" , capodopera de referinta, una dintre cele mai recunoscute si reproduse imagini din istoria artei.

Nu a fost prima data cand matematica a fost folosita pentru a analiza arta. Unii cercetatori considera ca acest gen de analiza poate oferi perspective profunde a faptului cum matematica  ghideaza perceptia noastra vizuala si ne modica aprecierea artei, dar și despre capacitatea instinctiva a artiștilor de a alege și de a reproduce aceste structuri.

Intr-o perioada de suferinta intensa, Vincent van Gogh a fost cumva capabil să perceapă și să reprezinte unul dintre cele mai complexe si dificile concepte din natura.

La apogeul luptei sale de-o viata cu boala psihica, el a creat legendara pictura. Vincent van Gogh se aflata in azilul Saint-Paul de Mausole, in care singur s-a internat.

S-a descoperit că arta lui van Gogh, în special în picturile din perioadele de apogeu ale bolii lui psihice, reflecta turbulența naturala cu o precizie matematică.



0 comentarii:

Desenele copiilor-etapele dezvoltarii desenului

anne varsh 0 Comments


“Toti copiii sunt artisti. Problema este cum sa continue sa fie artisti atunci cand cresc". - Pablo Picasso

Desenele copiilor sunt deseori fermecatoare, iar producerea lor este o placere pentru micii artisti. Interpretarea lor a fost deseori un motiv de ingrijorare pentru adultul-parinte influentat de articolele de pe net sau de discutiile de pe forumuri . Pentru psihologi, interpretarea lor este un mod de evaluare, analiza si uneori diagnostic.
Unele desene, caci  nu orice desen este o imagine a lumii interne, ofera informatii  despre trairile interne si starea  emotionala, despre felului in care copilul percepe lumea sau despre modul in care combina lucrurile percepute pentru a crea un desen. Independent de vointa celor mari, copiii se joaca si deseneaza. Acesta este modul lor de a reprezenta lumea, de a si-o explica si de a o intelege. Daca jocul incepe in jurul varstei de 8 luni, desenul apare in jurul varstei de 1 an, difera insa de la un copil la altul.

Momentul de inceput- 2 ani

Primele desene ale copiilor iau nastere din explorarea vizual-motorica a spatiului in care traiesc. Un factor decisiv in aparitia primelor desene il reprezinta decizia parintelui de a-i da copilului creioane. Din momentul in care copilul merge singur, poate si desena. Astfel, primele desene pot aparea in jurul varstei de un an.
Orice creion sau pensula tinuta in mana va lasa pe foaie o urma, lucru ce va trezi interesul copilului. Miscarile sunt foarte largi, din umar, prin miscarea in intregime a  bratului. Urmele lasate pe foaia vor fi ori dungi orizontale datorita miscarii in plan orizontal  a bratului  sau puncte datorita miscarii in plan vertical a bratului.
In aceasta prima perioada sunt recomandate instrumenete de desen groase, rezistente la lovituri - pensule groase, culori cerate, creta, in general instrumente care au doar mina ce lasa urme indiferent de pozitia mainii . Copilul tine creionul cu toata mana iar creioanele mai groase pot fi tinute mai bine. Dungile lungi ce depasesc deseori marginea foii  si punctele sunt primele desene ale copiilor.

Acestea vor fi urmate in scurt timp de o intortochere de linii suprapuse, caci liniile drepte devin curbate si depasesc mai putin marginile foii. Acesta forma de desen poarta numele de scribble sau doodles.

Daca primele linii erau doar o explorare a mediului, scribble-ul evidentiaza constientizarea unui patern(model) dar si o coordonare mana-ochi mai buna.

Copiii par sa gaseasca producerea de scribble foarte antrenanta . Cu toate astea o mare parte dintre scribble-urile initiale nu par sa fie o reprezentare a ceva din lumea interna sau externa a copilului.
Copilul misca mana intr-o miscare ritmica, regulata, dar in acelasi timp este interesat de semnele lasate pe foaie. Exista un moment in care copilul va interpreta aceste scribble-uri ca un desen.
 In aceasta perioada a dezvoltarii desenului, copiii nu anunta intentia de a desena ceva anume inainte de inceperea desenului, deseori isi interpreteaza desenul dupa ce este complet.

O data cu dezvoltarea fizica, neurologica, emotionala, copilul va trece de la scribble la desenarea de cercuri. Desi simplu pentru adulti , desenul unui cerc, a termina cercul in punctul in care a inceput, necesita o buna coordonare ochi-mana. Desenarea unui cerc este un punct de cotitura, foarte important atat in desen cat si in dezvoltarea motricitatii.

Cercul este cel mai simplu patern vizual pentru copiii tineri , un patern pentru care copiii au o preferinta perceptuala si care le permite o experimentare fara sfarsit.

2 1/2 - 5 ani

Copii incep sa-si perceapa desenele ca reprezentare a lumii interne sau externe. Intentiile sunt declarate deseori inainte si semnificatia desenului nu mai este dezvaluita doar dupa terminarea lui.

Exista insa un element de oportunism in interpretarea propriilor desene de catre copii . Deseori copii renunta la declaratia de intentie initiala, daca desenul seamana cu altceva. Interpretarea pe care ei o dau desenului se poate schimba chiar si in timpul procesului.
Cercul continua sa fie o forma importanta in desenele copiilor caci va permite desenul primei figuri umane.

Incepand de la varsta de 3 ani jumatate, copiii incep sa adauge desenului detalii ce sunt in relatie unul cu celalalt. Corpul uman va fi reprezentat printr-un cerc pentru cap si linii pentru membre.  Aceeasi schema va fi folosita si pentru reprezentarea unui animal. Aceste desene ar trebui privite mai mult ca simboluri si nu ca o reprezentare cu acuratete a realitatii.

Copiii de 3-4 ani care au inceput sa faca desene  reprezentative, uneori vor combina gresit partile desenului, ochii putand fi desenati si in afara cercului-cap.

5-8 ani- realismul simbolic

Cu cat copii sunt  mai mari, cu atat desenele lor vor deveni mai realiste. Desenul unui copil de 5 ani uneori poate contine elemente despre care copilul stie ca exista desi in mod normal nu pot fi vazute ( desenul din profil al fetei va contine gura intreaga si amandoi ochii sau desenul corpului uman va reda si continutul stomacului). Acest ultim mod de desen  se numeste "transparent sau raze x" si este ceva normal in aceasta etapa.

In acest stadiu de dezvoltare al desenului, desenele copiilor contin tot mai multe trasaturi  vizuale, realiste, in ceea ce priveste scala sau detaliile.
In ultima perioada a acestui stadiu schema corpului uman va contine cap, trunchi si membre.  Initial capul si trunchiul vor fi unite, iar mai aproape de varsta de 8 ani vor fi  separate de gat. De asemenea vor fi adaugate o multime de detalii ca maini, degete, haine.

8- adolescenta - realismul vizual

Copiii peste 8 ani deseori incearca sa redea adancimea in desenele lor, nu doar pentru obiecte individuale dar si pentru a reda relatia dintre obiecte. Copiii incep sa deseneze dintr-un punct de vedere personal. Astfel proportiile si raportul dintre lucruri sunt redate intr-un mod personal.
Cu cat copilul este mai mare, desenul este mai realist.
 
Desenele copiilor de 9-10 ani devin mai conventionale, asemanatoare figurilor  de Cartoon.  In acest stadiu, copiii par sa fie nemultuminti de desenele lor datorita imposibilitatii de a atinge efectele pe care le doresc prin desen(imaginea de pe foaie nu corespunde imaginii din minte) si deseori renunta sa mai deseneze.

Este de asemenea perioada in care sunt la scoala , iar desenul nu este o parte centrala a activitatii scolare. Pe de alta parte, limbajul si vocabularul copiilor s-au dezvoltat destul de mult. Acestea fiind date, desenul va fi neglijat de majoritatea copiilor si va fi inlocuit de limbaj pentru exprimarea de sine.

Delimitarea si nivelele de dezvoltarea ale desenului prezentate sunt schitate in linii mari. Etapele difera de la o cultura la alta, de la o societatea la alta, de la un copil la altul, fiecare copil dezvoltandu-se in ritm propriu. Copiii din diferite culturi evidentiaza diferente nu doar in ceea ce priveste stilului de desen, detalii, dar si in modul in care construiesc desenul.

Terapie prin arta - Etapele dezvoltarii desenului

0 comentarii: