Terapie prin arta

Colajul a devenit o forma de arta pe la mijlocul anilor '50, ca o oarecare continuare a celor doua curente din arta, dadaismul si suprarealismul.

La inceput, atentia era centrata mai mult pe folosirea simbolica a imaginilor decat pe natura concreta a materialelor. Pentru realizarea colajului erau folosite materiale ready made din dorinta de a introduce realul in arta.

McCreight(1996) definea colajul ca "o compozitie artistica de materiale si obiecte lipite pe o suprafata, uneori cu linii si culori ce le unesc".

Colajul stimuleaza creativitatea, construieste un vocabular vizual, permite asocierile libere prin intermediul obiectelor ready made, reduce anxietatea legata de procesul artistic, ofera posibilitatea de a descoperi semnificatii ale imaginilor comune, sporeste perceptia etc.

Colajul ofera oportunitatea de a explora teme ca varsta, valorile si constiinta sociala. Folosirea in colaj a tehnicii de taiere si lipire furnizeaza o metafora concreta a posibilitatii de daramare (stricare) si reconstructie. Colajul poate fi folosit pentru a explora experiente si teme din trecut, dar si vise si dorinte pentru viitor.

Senzatia de manipulare fizica a lumii este foarte puternica in colaj, persoana taie si alege, lipeste si schimba, uneori rupe si reincepe activitatea. Formare si aranjarea unei astfel de structuri relationale elimina nevoia si uneori constientizarea reprezentarii.
Colajul contine trairi pentru ca toate deciziile legate de el sunt in esenta lor decizii luate emotional.

Colajul este o foarte buna activitate terapeutica, potrivita perioadei de inceput a procesului terapeutic, dar nu numai. Este poate cea mai putin inspaimantatoare activitate pentru clientii care nu au mai facut arta de foarte multi ani (unii din copilarie), pentru cei ce considera ca "nu sunt buni" pentru arta sau pentru cei pe care foaia alba ii inhiba. Astfel pozele, imaginile deja existente, ii vor ajuta sa redea lucrurile cu un efort mic.

Colajul poate fi realizat dintr-o multitudine de materiale, poate contine imagini, poze sau cuvinte sau un amestec al acestora, poate fi realizat din diferite media de arta, lemn sau chiar digital, pe calculator. Este important ca terapeutul sa ofere o varietate de reviste, din diferite domenii. De asemenea, terapeutul trebuie sa tina cont ca imaginiile sa fie potrivite si neprovocatoare pentru pacient.

Hartiile si pozele pot fi taiate/ decupate sau rupte/sfasiate. Folosirea hartiilor taiate/rupte este privita ca o metafora a recreerii sau reevaluarii de sine sau a altora. Ruperea imaginilor vine uneori in intampinarea limitarilor motorice ale clientului, copiilor mici fiindu-le mai usor sa rupa imaginile decat sa le taie.

In activitatea mea terapeutica folosesc atat imagini decupate inaintea sedintei cat si reviste ce ofera clientului posibilitatea de a alege felul in care vrea sa decupeze imaginea dorita. Incurajez copiii mici sa rupa imaginile si nu sa le taie.

Exista o multitudine de moduri in care colajul este folosit in terapia prin arta, iar indicatiile terapeutului pot fi diferite in functie de client si de nevoile sale.
Colajul poate fi bidimensional, lucrurile fiind lipite pe o coala de hartie sau plansa sau tridimensional cand sunt folosite obiecte ready made.

Uneori pentru realizarea unui colaj sunt folosite cutii (cutii de carton, de pantofi). Aceasta tehnica de in/out (inauntru/ afara) permite redarea lumii externe si interne, concentrarea fiind pe diferenta dintre sinele intern si cel prezentat celorlalti, felul in care noi ne percepem pe noi insine si cum ne prezentam celorlalti.

Nick Zwaagstra (2004) a dat acestei tehnici a colajului in/out un alt scop: realizarea unei cutii de amintiri. Cutia de amintiri permite lucru cu tema pierderii, decesului. Pentru copii si nu numai, se poate crea un mod de a mentine legatura cu persoana pierduta.

Ruby Truly (2002) a adaptat terapiei prin arta tehnica emblemelor folosita in teatru. Este o tehnica ce combina artele - arta plastica cu dansul, muzica si drama.

Se aleg repede 3 pagini dintr-o revista, din cele 3 pagini vor fi ales imaginile ce vor fi apoi combinate si lipite intr-un mod potrivit clientului. Colajului rezultat (emblema) i se va adauga o miscare si sunete. Emblemele vor fi interpretate in fata grupului sau a terapeutului.
Aceasta tehnica are ca scop reflectarea Sinelui, explorarea deciziilor intamplatoare, explorarea metaforelor personale si a semnificatiei alegerilor intentionate sau neintentionate.

Julia Cameron (1996) a introdus ideea folosirii colajului pentru a realiza o harta a comorii cu scopul explorarii de sine. Ulterior Duanita Crofton a adaptat acesta tehnica pentru a crea o harta a comorii pentru propria viata a clientului, cu pasii si drumul ce-l duc acolo unde isi doreste.

Diferiti terapeuti au folosit pentru realizarea colajului o multitudine de materiale in functie de scopul terapiei: palarii tari (Nancy Lee Smith), mobila de lemn, ferestre, usi, scaune etc. Duanita Crofton a gasit ca foarte folositoare utilizarea scaunelor in lucrul cu tinerii strazii (street youth). Scaunele au fost pictate, folosite in sedintele de terapie si la sfarsit luate acasa.

Folosind imagini din reviste, tipuri si texturi diferite de hartie, poze, imagini de pe calculator, ready-made, colajul este o tehnica ce poate fi utilizata atat in terapia individuala cat si in cea de grup, atat cu copii mici cat si cu adolescenti, adulti sau varstnici.

”Am visat desenul si apoi am pictat visul.” Vincent van Gogh

Pentru copii, a desena este deseori mai mult un mod de joaca. La primul contactul cu arta, copilul vine dintr-o lume inca dominata de fantazie si joc. Uneori granita dintre arta si joc este vaga iar materialele artistice (lut, plastilina) sunt folosite pentru joc si mai putin pentru arta in sine.

Tranzitia de la joc la arta pare sa fie exlusiv umana, copii invata sa tina unealta de desen inainte de a fi capabili sa controleze desenul. In mod normal copiii dobandesc un vocabular grafic de baza in primii 4-5 ani de viata.

Piaget considera ca dezvoltarea intelectuala are influenta asupra dezvoltarii desenului la copii. El nu a evidentiat o teorie a desenului, ci a folosit desenele ca dovezi ale teoriei sale despre dezvoltarea reprezentarii lumii de catre copii .

Pentru Piaget, desenarea se afla la jumatatea drumului intre jocul simbolic si imaginea mentala, iar interactiunea cu mediumul are ca efect asimilarea sau acomodarea. In procesul de asimilare, copilul incearca sa gaseasca o semnificatie folosind structurile cognitive si ideile deja existente.
Daca o noua experienta nu poate fi asimilata folosind aceste structuri cognitive deja existente, atunci aceste structuri sunt adaptate prin procesul de acomodare. Acomodarea presupune reglarea noilor caracteristici ale mediumului conform noilor informatii.

In mod normal copilul mic intalneste constant nevoia de acomodare, de adaptare la lumea sociala si fizica din jurul lui, lume din care el intelege doar o mica parte. De aceea, Piaget considera ca pentru echilibrul emotional si mental al copilului este necesara o zona de activitate fara constrangeri externe si care ofera posibilitati de asimilare. In jocul simbolic copiii au posibilitatea de a retrai evenimente sau experiente importante si astfel acestea capata sens pentru el.

Piaget considera ca cele mai multe dintre desenele copiilor sunt un mod de a reprezenta lumea, iar unele dintre ele, la fel ca jocul, permit asimilarea, iar fiecare stadiu al dezvoltarii desenului este o reflectie fidela a dezvoltarii conceptului de spatiu geometric la copii. Nu a explicat insa de ce copiii ar dori sa faca o reprezentare geometrica a imaginilor mentale.

Conform teoriilor lui Freud , desenele copiilor vor fi puternic influentate de dorintele si temerile lor inconstiente, ce apar uneori intr-o forma simbolica sau camuflata, ascunsa. Exprimarea dorintelor si sentimentelor intr-o forma camuflata permite descarcarea, intr-un mod inofensiv, a tensiunilor interne care altfel ar putea escalada si deveni periculoase, astfel desenul permite catharsisul.
Considera de asemenea, ca nevoia de maturizare si nevoia de a-si asuma un rol activ si de a controla sunt alte doua motive pentru desen si joc. Copiii gasesc activitatea de a desena satisfacatoare daca le ofera un sentiment de control asupra mediului, al temelor si al situatiilor redate.

Unii cercetatori subliniaza faptul ca nu semnul lasat pe hartie de unealta de desen este fascinant pentru copilul mic, ci anumite configuratii sau teme fac activitatea de a desena fascinanta pentru el, iar echilibrul vizual este ceea ce ii atrage pe copii . In sustinerea ideii ca nu urma este ceea ce ii fascineaza, s-au demonstrat preferintele copiilor pentru patternuri care au simetrie bilaterala.

Cand copiii stapanesc schema unui desen cu o anumita tema, o folosesc in continuu observand si modificand schema pentru a semana cat mai mult cu realitatea. Este un lucru normal ca unii copii sa dezvolte o tema in desenele lor si sa o deseneze de fiecare data . Aceasta repetitie a temei nu este obligatoriu o exprimare a experientei, a sentimentelor si trairilor personale, uneori repetitia temei se poate datora filmului, cartii sau povestii preferate .

Abordarea intrebarii " De ce deseneaza copii ?" din punct de vedere artistic , ar putea avea ca raspuns feedbackul vizual primit, copii sunt fascinati de urma lasata de creion pe foaie.
Astfel unii cercetatori au presupus ca motivul principal pentru care copiii deseneaza este rezultatul.

Arnheim a afirmat ca scopul copiilor este de a desena simboluri, iar desenarea imaginilor simbolice este universal satisfacatoare.
Se pare ca ei deseneaza pentru ca gasesc satisfacator sa produca desene/imagini, mai ales cand aceste imagini simbolizeaza sau exprima preocuparile sau experienta lor.

Animale, case, masini, barci , avioane , flori sunt motive populare in desenele copiilor, dar de cele mai multe ori copiii prefera sa deseneze fiinte umane. Desi desenul fiintei umane nu depinde de genul micului artist , in general copiii deseneaza fiinte umane de acelasi sex cu ei (fetele deseneaza preponderent fete, baietii preponderent baieti). Aceasta preferinta pentru acelasi gen se considera a fi o consecinta a identitatii de gen, a identificarii cu propriul gen.

Alegerea subiectului desenului s-a descoperit ca este de asemenea influentata de cultura, religie, traditii, situatia economica, contactul copiilor cu lucrarile altora etc. Un impact puternica asupra desenelor copiilor il are cunoasterea desenelor si picturilor altora. Deseori copilul va copia alte desene si acest lucru va influenta puternic tema si caracterul desenului sau. De asemenea, desenul copilului expus unei multitudini de desene si picturi, modele, carti , va fi mai bine dezvoltat, va avea mai multe scheme de desene .

Nu trebuie considerat ca orice desen al unui copil este reprezentativ sau simbolic. Alland (1983) a subliniat ca in culturile fara o traditie puternica in arta vizuala, copii au desenat imagini organizate formal dar fara vreo semnificatie evidenta.

Desi motivatia pentru desenat este intriseca si este legata de activitatea in sine, trebuie tinut cont si de diferiti factori externi ce o influenteaza. Evident, adultii pot determina numarul de desene sau desenarea in sine prin oferirea sau nu a materialelor necesare activitatii. Unii adulti pot incuraja activitatea prin a desena si ei sau prin discutiile despre propriile desene.

Nu exista un raspuns universal valabil la intrebarea ”De ce deseneaza copiii?” Se pare ca diferiti copii, in diferite momente de timp, au diferite motive sa deseneze.

Emotiile sunt definitii ale conditiei umane, ale formei ei sau ale relatiilor nostre sociale si umplu vietiile noastre cu semnificatie si scop. Ele ne influenteaza modul in care percepem lumea, cum ne integram in ea si felul in care gandim.
Emotiile nostre pot avea un efect de mare amploare in gandirea si actiunile altora, cum de asemenea, emotiile altora ne influenteaza cunoasterea si comportamentul.

Darwin considera ca emotiile ajuta individul sa se adapteze la un mediu in continua miscare si transformare.
Teoriile clasice afirma ca emotiile sunt controlate si produse de catre organism si apar la schimbarile de mediu, ca adaptare a sistemului nervos, sistemului endocrin si a celui imunologic.
S-a observat ca mania determina o mai buna circulatie a sangelui spre maini, iar frica reduce circulatia sangelui spre periferie.

Putem considera, pe buna dreptate, ca emotiile sunt ingrediente esentiale ale unor relatii sociale sanatoase si sunt indispensabile in cazul unor relatii apropiate.
S-a demonstrat ca emotiile sunt mai des experimentate si exprimate in relatiile caracterizate printr-un nivel mare de intimitate si incredere decat in relatiile caracterizate printr-un nivel scazut de apropiere.

Exprimarea emotiilor, indiferent de felul acestora, negative(iritabilitate, tristete) sau pozitive(fericire, bucurie), joaca un rol special in relatii. Amandoua tipurile de emotii sunt importante.
Exprimarea emotiilor negative, in cadrul relatiilor apropiate deja existente, inlesnesc obtinerea sprijinului, ajutorului si faciliteaza crearea unei noi relatii cu un grad mai mare de intimitate.

Functionalitatea sociala a emotiilor depinde de disponibilitatea si capacitatea de interactiune a partenerilor si posibilitatea acestora de a exprima emotiile proprii, dar si de capacitatea fiecaruia de a receptiona, interpreta si de a raspunde la expresia emotionala a celuilalt.
Cand emotiile nu sunt exprimate sau receptionate, informatii vitale pot fi pierdute, iar raspunsul social si intelegerea mutuala pot fi impiedicate. Astfel, lipsa expresivității emoționale, incapacitatea de a exprima emotii, reprezintă o amenințare la adresa relatiilor sociale, nepermitand interactiunea si oportunitatea de a raspunde.
Suprimarea emoțională, nivelul scazut de raspuns emotional, periclitează calitatea relatiilor sociale, determinand o mai mica apropiere interpersonala si o slaba satisfactie sociala.

Emotiile pozitive de afiliere(affiliation) (fericirea)

Fericirea apare cand oamenii simt ca fac mari progrese in realizarea scopurilor lor. Fericirea este asociata cu o stare de placere, de bine, de securitatea si generozitate. Este asociata cu starea de bine ce permite individului sa identifice si să profite de oportunități pentru a construi o relatie durabila ce prin insasi definitia ei ofera multiple resurse sociale.
Este usor de inteles ca oamenii ce experimenteaza emotii pozitive se bucura de beneficii sociale, caci exprimarea emotiilor favorizeaza un raspuns favorabil din partea celorlalti, lucru ce inlesneste construirea de relatii sociale.

Exprimare fericirii este perceputa ca o dorinta de afiliere, de socializare si joaca. Exprimarea fericirii tinde sa determine in partener raspunsuri pozitive. Un zambet sincer semnalizeaza o persoana neamenintatoare, nepericuloasa, prietenoasa si jucausa, lucru ce-i incurajeaz pe ceilalti sa se apropie, sa o abordeze.

Studiile arata ca persoanele cu nivel inalt de emotii pozitive se bucura de un contact social mai mare, relatii mai apropiate cu ceilalti si ii provoaca pe partenerii lor sa se angajeze in schimburi de foarte inalta calitate.
Exprimarea emotiilor pozitive in timpul unui discutii in contradictoriu, conflictuale, reduce probabilitatea de destramare a relatiei.

Emotii de resemnare(submission) ( tristete, dejamagire, grija, frica)

Acest tip de emotii apar cand persona pierde ceva sau pe cineva(tristete), cand rezultatele nu corespund asteptarilor ( dezamagire) sau cand se produc evenimente negative( grija , frica).

Exprimarea acestui tip de emotii, prin comunicarea dependentei sau a lipsei potentialului de a face fata unei situatii ( to cope- lb. engleza), inlesneste obținerea sprijinului social.
Exprimarea emotiilor de supunere este in mod particular eficienta si are efecte puternice in crearea unei relatii apropiate pentru persoanele ce doresc o relatie de schimb, asemanatoare unei tranzactii.

Exprimarea emotiilor de afiliere(fericirea) faciliteaza legatura sociala, exprimarea emotiilor de resemnare (tristetea, dezamagire, grija, frica) inlesneste obținerea sprijinului social.

Emotiile dominante (dominant) (mânia)

Exprimarea acestor emotii permite identificarea problemelor relationale si impune schimbari in comportamentul partenerului.
Exprimarea mâniei este mai probabil să produca rezultate benefice in masura in care tinta este mai motivata si capabila sa se implice în prelucrarea informatiilor aprofundate si percepe mânia ca adecvata.

Emotiile de linistire (appeasement) (vina, rusinea, jena, regretul )

Aceste emotii influenteaza calitatea relatiilor apropiate prin semnalarea faptului ca respectivei persoane ii pasa de relatie , se simte prost si este dispusa sa faca schimbari.
Exprimarea vinei si rusinii creaza reactii afective pozitive interlocutorului, caci semnalizeaza faptul ca in ciuda celor intamplate celuilalt ii pasa de relatie sau are o grija deosebita pentru relatie.

De fericire, de tristete, de mânie, de vina sau de regret, emotiile sunt o expresie a adaptarii evolutive, sunt unelte de comunicare, sunt un indiciu al predispozitiei sociale.

De ce emotiile? Pentru ca terapia prin arta este o terapie emotionala, emotiile ocupand un loc central in procesul terapeutic.

"Suntem creaturi ce povestesc povesti. Ca si copii noi ne insusim vorbirea pentru a putea povesti acele povesti ce sunt in interiorul nostru." Jerome S. Bruner

Este parte din natura nostra sa spunem si sa ascultam povesti, ba chiar ar fi greu sa concepem viata nostra fara ele. Mereu povestim, mereu cautam partasi si ascultatori la povestile noastre.

Dupa o zi plina, ne intoarcem acasa si povestim apropiatilor evenimentele placute sau mai putin placute ce ni s-au intamplat . Folosind tehnologia moderna, povestile sunt impartasite pe retelele de socializare la scurt timp dupa ce s-au intamplat, uneori chiar atunci cand se petrec.

A povesti este modul nostru de a ne explicam si intelege lumea, mecanismul ce ne ajuta sa intelegem cine suntem, povestea este instrumentul cu ajutorul caruia organizam lucrurile ce ni se intampla.

Prin intermediul povestii putem sa ne descoperim pe noi intr-un mod nou si neasteptat, putem dezvalui altora lucruri ascunse in sufletul nostru sau sa construim legaturi cu ceilalti.

Simplul fapt de a impartasi o poveste altcuiva combate izolarea ce caracterizeaza uneori vietile nostre. Astfel, povestea poarta în ea sămânța comunității.
Si pentru ca a spune o poveste este un proces ce necesita timp si rabdare, a povesti poate fi considerat antidotul procuparii societatii moderne pentru viteza si tehnologie.

Spunerea povestii personale este o mostenire de mare insemnatate, foarte puternica , cheia spre imortalitate. Prin povestile transmise din generatie in generatie cunoastem istoria familiei, ne cunoastem stramosii, dar mai ales, este cladit sentimentul de apartenenta la un anumit grup, familie.

In terapie, a spune propria poveste este o componenta vitala in procesul de evaluare si interventie. In terapia de grup impartasirea povestilor personale este un element crucial al procesului de grup.
Cu ajutorul povestilor reusim sa privim lucrurile dintr-o perspectivă noua, lucru ce determina schimbări semnificative.

Povestea in 6 parti

Povestea in 6 parti este una din tehnicile folosite in terapia prin arta (art terapie) cu ajutorul careia este redat deseori un conflict intern. Este o tehnica folosita in evaluare, dar nu numai.

Materiale necesare: creioane negre, creioane colorate, tusuri groase si subtiri, creioane de ulei(oil pastel), foi albe A3

Foaia de hartie se impacheteaza in asa fel incat sa indoiturile sa delimiteze 6 parti egale( in trei parti egale vertical si apoi in jumatate orizontal ). Etapele povestii sunt aceleasi, indiferent de pacient , varsta lui sau momentul folosirii tehnicii. Povestea desenata poate fi ulterior scrisa putand fi folosita ca narativ daca e nevoie. Tehnica povestii in 6 parti evidentiaza atat conflictul cat si solutionarea lui, permitand interventia terapeutului la diferite nivele.

Totemul

Pentru amerindieni totemul este un obiect sacru, simbol al unui trib, familii sau a unei persoane. In credinta lor, fiecare persoana este conectata, legata de noua animale diferite care o insotesc si o ghideaza de-a lungul vietii. Acesti noua ghizi spirituali influenteaza diferit persoana, in functie de deciziile sau obiectivele care trebuiesc atinse de-a lungul vietii sale.

Totemul este folosit in terapie pentru a spune povestea personala sau povestea unei comunitati. A spune poveste unei comunitati poate fi un punct de plecare in terapia traumei. Cand intreaga comunitate a fost incercata puternic: uragane, cutremure, inundatii etc, povestea comunitatii poate fi parte centrala a terapiei de grup.

In terapia prin arta (art terapie), totemul poate fi desenat, sculptat, construit din ready-made, aceasta tehnica putand fi folosita atat in lucrul cu adultii cat si cu copii.

Totemul spune o poveste, dar semnificatia fiecarei parti in parte apartine pacientului. Discutia despre totem, animalele ce-l compun, despre relatia dintre ele va adauga mai multor detalii povestii personale. Intrebarile vor fi deschise si se va tine cont de interpretarea si semnificatiile date de pacient.

Povestea arborelui

Folosirea desenul arborelui ca instrument de psihodiagnostic ii apartine lui Emile Jucker, consilier de orientare profesionala. Ulterior Charles Koch, psiholog elvetian, va standardiza si etalona testul. Pentru interpretare se va observa ansamblul, impresia globala(adaptare dupa Offermann), expresia grafica a fiecarei parti in sine, plasarea desenului in pagina, marimea desenului, parametri masurabili si raportul dintre ei, linia solului, etc fiecare avand o semnificatie psihologica.

In terapie prin arta (art terapie) desenul copacului este folosit atat in evaluare ca si in procesul terapeutic. Raspunzand unei multitudini de cerinte, poate fi realizat din orice material sau combinatie de materiale: creioane, carioci, acuarela, guasha, plastilina, lut, ready-made, materiale textile etc. Data fiind multitudinea de posibilitati , desenul copacului poate fi folosit atat in lucru ca adultii cat si cu copii, inclusiv in sedintele de parenting.

In munca mea clinica folosesc desenul arborelui ca si metafora.
Metafora poate fi utilizata la crearea unei baze minutioase inaintea abordarii unei idei. Metafora anima imagini, le confera importanta si da un sens concret suferintelor abstracte, creaza o punte intre cunoscut si necunoscut, intre constient si inconstient, permite exprimarea emotiilor puternice, pastrand totodata distanta necesara pacientului pentru a se simti in siguranta. De aceea poate fi folosita cu succes in terapia copiii ce au suferit traume sau au probleme de atasament.

Pacientului i se cere sa deseneze copacul ideal. Poate fi un copac ce exista in realitate, dar nu este obligatoriu. In general accentul este pus pe poveste copacului ce va fi redata ulterior, in scris (la adultii) sau oral in cazul copiilor.
Daca este nevoie, redarea povestii copacului va fi ghidata cu ajutorul intrebarilor. Uneori impartasesc pacientului observatii rezultate din analiza fenomenologica a lucrarii, doar daca acest lucru este relevant pentru procesul terapeutic.

Sa spunem o poveste despre noi insine, este poate fi unul dintre cele mai intime si personale lucruri pe care le facem.
Oricine are o poveste de spus si toti merita sansa de a-si spune propria poveste.

poveste personala tehnici in terapia prin arta

" Ne pierdem pe noi în ceea ce citim doar pentru a reveni la noi înșine, transformati și parte a unei lumi mai vaste." Judith Butler

Biblioterapia este o forma de terapie expresiva, ce presupune citirea cartilor si a textelor specifice, in scop curativ. Este o forma de psihoterapie in care materialele selectate pentru a fi citite sunt folosite sa asiste persoana in rezolvarea problemelor personale sau in alte scopuri terapeutice.

Povestirea povestilor, scrisul creativ si cititul sunt cunoscute pentru potentialul lor terapeutic din cele mai vechi timpuri. Folosirea literaturii ca metoda de vindecare dateaza din vechea Grecie, unde bibliotecile grecesti erau vazute ca locuri sacre, cu puteri curative. Se spune ca in timpul faraonului Ramses al II lea, biblioteca era numita "casa de vindecare a sufletului".

In procesul terapeutic, uneori, noi, terapeutii prin arta, folosim alaturi de arta carti, povesti sau poezii. Le folosim in deschiderea intalnirii, ca si ghid imaginar sau in partea de closing(incheiere).

Poezia urmatoare este una draga mie, pe care am auzit-o acum cativa ani, la o prelegere despre biblioterapie . Am folosit-o deseori in cadrul intalnirilor cu parintii, intalnirile de consiliere (parenting). In lucru cu adultii, poezia ca forma de terapie expresiva, poate fi folosita atat in terapia individuala cat si in cea de grup.
Nu am gasit o traducere a poeziei asa ca voi incerca sa pastrez acuratetea in traducerea mea.

Inainte cu cateva nopti

de Vered Mosenzon

Inainte cu cateva nopti

am vorbit cu un om

care era foarte destept.

Am vorbit mult

despre iubiri

si dezamagiri

si pisici.

I-am spus

ca lucrul care imi place cel mai mult

si il admir