Terapie prin arta

"Abuzul asupra copiilor este recunoscut pe scară largă ca fiind o problemă gravă ce face parte din spectrul violenței interpersonale și include neglijare si/sau abuz fizic, sexual, emoțional și verbal. În esență, abuz este orice actiune ce pune în pericol sau dăunează sănătății, dezvoltării fizice sau emoționale a copilului. " Cathy Malchiodi

In terapia prin arta (art terapia) ca si in celelalte forme de psihoterapie, abuzul, desi de multe ori neexprimat in cuvinte, apare in cadrul sedintelor deseori chiar din primele intalniri. Vorbim de acei indici ai abuzului dintre care am ales trei pentru acest articol.

Ca inchidem ochii, ca ne uitam in alta parte cand se intampla langa noi in parc sau in casa vecina, anual milioane de copii sunt neglijati, maltratati sau abuzati. Partea si mai trista este ca atunci cand vorbim de neglijare, maltratare sau abuz, abuzatorii sunt de multe ori tocmai persoanele apropiate, cei ce ar trebui sa aiba grija si sa protejeze copilul.

Emotiile, fie ele pozitive sau negative, sunt una dintre caracteristicile esentiale ale relatiilor apropiate. In cadrul acestor relatii sunt experimentate sentimentele de acceptare, securitate, dragoste, bucurie, multumire, mandrie dar si de frustrare, ura, teama de respingere, umilinta, gelozie, dezamagire, durere sufleteasca, disperare etc.

Relatiile apropiate permit si incurajeaza aparitia emotiilor, dar in acelasi timp sunt si afectate de modul in care cei implicati in relatie reactioneaza emotional la evenimentele pozitive sau negative din viata lor.

In relatia parinte-copil, emotiile celor doi determina calitatea interactiei diadice si pot afecta nu doar natura actiunilor ci si raspunsul emotional. Emotiile de baza (furia, frica, bucuria etc) pot determina comportamente specifice partenerului de relatie( de apropiere, de departare etc.), comportamente ce genereaza, la randul lor, raspunsuri relationale specifice .

Relatiile apropiate ofera poate cel mai important sprijin in ceea ce priveste factorii perturbatori. De aceea, in cadrul terapiei, incapacitatea copilului de a recunoaste mimica faciala specifica anumitor emotii de baza poate un prim indicator al abuzului in familie.

1. Dificultati in recunoasterea emotiilor exprimate

Copiii maltratati au abilitati reduse si o acuratete semnificativ mai mica in recunoasterea emotiilor de baza exprimate prin mimica tipica. Faptului ca parintele ce maltrateaza copilul are deseori tendinta de a afisa o mimica diferita emotiei traite ( zambet cand nu e fericit) sau de a nu oferi nici un indiciu emotional prin mimica faciala face deosebit de grea invatarea semnificatiile normative ale expresiilor faciale de catre copiilor.

De asemenea, studiile au demonstrat ca nivele inalte de emotii negative intense exprimate in cadrul familiei afecteaza eficienta copilului de a intelege emotiile. Lipsa expresivitatii persoanei apropiate poate influenta negativ invatarea dispozitiilor in general si recunoasterea expresiilor faciale in particular.

2. Dificultati in intelegerea sau capacitate redusa de a vorbi despre trairile si emotiile unei alte persoane

In joc, in crearea povestii unui personaj dat, copiii ce au trecut sau trec prin abuz manifesta dificultati vizibile in a folosi informatii despre experienta din trecut a personajului, greutati in intelegerea emotiei curente a personajului ca raspuns la o situatie data sau in rezolvarea discrepantelor dintre indiciile faciale si emotionale ale situatiei.

In explicarea reactiilor emotionale ale personajului din joc sau poveste, copiii maltratati au deseori tendinta de a distorsiona povestea adaugandu-i material suplimentar ce de multe ori are legatura cu propria lor situatie.

3. Monstrii in lucrarile de arta

Desi tema monstrilor in desenele copiilor nu este deloc o tema iesita din comun, ba dimpotriva este o tema universala, ea apare insa diferita si mult mai des in desenele copiilor ce sufera sau au suferit abuzuri. Monstrul din desen poate intruchipa parintele abuziv sau ce neglijeaza sau persoana ce are intentia de a intimida sau teroriza. Acesti monstrii de cele mai multe ori imprumuta din trasaturile abuzatorilor. Uneori monstrii sunt chiar intruchiparea copiilor ce astfel capata supraputeri, lucru ce le ofera posibilitate ca macar in joc sau arta sa detina controlul situatiei.

In arta vorbim deseori despre "monstrii interiori", o mare parte din atelierele de terapie prin arta tratand aceasta tema. Monstrii interiori comunica intr-un mod senzorial, emotional sau psihologic o trauma, iar in cazul copiilor abuzati, monstrii sunt insasi imaginea abuzului sau a neglijarii.

Pentru ca deseori un monstru este perceput ca ceva urat, hidos, ce provoaca repulsie, poate constitui un alt motiv pentru care copilul se reprezinta pe sine ca monstru. Astfel el transmite propria perceptie despre Sine, sine perceput deseori datorita abuzului, ca fiind plin de defecte. Exprimarea de sine a copilului ca monstru reflecta de cele mai multe ori vinovatia sau convingerile pline de vinovatie si rusine ale copilului, cand acesta este supravietuitor al abuzului fizic, sexual, emotional sau psihologic. Deseori imaginea acestor monstri exprima o puternica tristete, singuratate, anxietate, teama si frica.

Copiii rareori vorbesc despre experientele traumatice, despre abuz , mai ales cand abuzatorul este unul dintre persoanele apropiate de care este legat emotional si afectiv si depinde fizic pentru a supravietui. De cele mai multe ori copilul incearca sa isi protejeze parintele abuzator.

Desi de multe ori abuzul copilului in cadrul relatiilor apropiate este greu de diagnosticat, dificultatile acestuia de intelegere a mimicii, de intelegere a emotiilor, lipsa bucuriei, umorului, contactului vizual de multe ori, lipsa empatiei, prezenta vinovatiei, remuscarii, lipsa limitelor corporale clare, pot fi de multe ori mai mult decat un simplu indiciu al situatiilor prin care copilul trece sau a trecut.

In atentia terapeutilor, in special a celor ce cocheteaza cu terapia prin arta (art terapia), pentru a nu sari la concluzii pripite, un citat atat de celebru si drag mie, atribuit deseori lui Freud.

" Sometimes a cigar is just a cigar!"(Uneori o tigara este doar o tigara)

La fel si monstrii din desenele copiilor sunt doar monstrii, nu imagini ale abuzului, iar lipsa bucuriei, contactului vizual, dificultatile in intelegerea emotiilor si a mimicii, pot avea la baza o multitudine de alte cauze total diferite si fara nici o legatura cu abuzul sau neglijarea. De aceea, va recomand din suflet citirea acestui articol cu mintea deschisa.

Indici ai abuzului sau neglijarii in terapia prin arta la copii

Se cauta un loc linistit in care sufletul meu se poate odihni
Pentru cateva secunde doar.

Se cauta un loc in care sa poata calca orice picior
Pentru cateva secunde doar .

Se cauta un copacel, o frunza, o tulpina sau o tufa care sa nu se ridice sau se indoaia cand o sa vin
Pentru cateva secunde doar.

Se cauta o vorba, clara, placuta si calda
Care va folosi ca banca, adapost cuiva
Cuiva apropiat mie, copila- porumbel, sufletul meu
Care a iesit din cufar doar pentru cateva secunde, in orele diminetii,
Si nu a gasit un loc in care sa se odihneasca.

Se cauta - Admiel Kosman

Pentru mine, psihoterapia si in special terapia prin arta (art terapia), este acest loc linistit, vorba placuta si calda, un loc de refugiu, locul unde sufletul se poate odihni macar pentru o clipa.

Antecamera a refugiu pentru suflet, Terapeuti prin arta, site-ul index pentru si despre cei ce se formeaza sau profeseaza ca terapeuti prin arte (art terapeuti), si-a deschis portile.

Scopul acestui proiect este, in primul rand, formarea unei comunitati profesionale, promovarea atat a terapiilor prin arte cat si a terapeutilor, dar si a face cunoscute evenimentele, atelierele, conferintele in domeniu, atat cele la nivel national cat si cele internationale.

Si nu in ultimul rand, de a inlesni contactul si de a micsora distanta dintre terapeuti si clienti, intre formatori si studenti.

Bine v-am gasit, la inceput de drum!

Empatia este "capacitatea de a gandi si de a simti viata interioara a unei alte persoane" (Kahn, 1991). In limbajul colocvial, empatia este adesea considerata a fi „trecerea în pantofii altcuiva”.

Empatia nu inseamna trairea unor emotii sau sentimentelor identice cu ale altei persoane ci capacitatea de a le intelege si de a le integra într-un mod semnificativ.

Intr-o relatie terapeutica, relatie in cadru careia exprimarea emotiilor înfricosatoare este considerata o metoda de vindecare, empatia este adesea recunoscuta pentru efectul sau cathartic.
Daca relatia terapeutica incurajeaza exprimarea libera clientul este adesea mai dispus sa impartaseasca experientele si trairile personale. Datorita empatiei terapeutului, clientul se simte inteles si simte ca sperantele sale interne si temerile personale au valoare.

Creativitatea, atat de prezenta in cadrul sedintelor de terapie prin arta, incurajeaza si sustine aparitia si manifestarea empatiei. La randul sau, empatia alaturi de intuitie, determina dezvoltarea din punct de vedere creativ.

Empatia este cea care ne obliga sa luam masuri si sa cream schimbari in lumea din jurul nostru. Ca si in arta, schimbul de empatie se misca inainte si inapoi de la senzatie la gandire, la actiune. Atunci cand o persoana este empatica , actiunea este profunda si are un caracter personal.

Empatia este o emotie sociala, o abilitate cognitiva, emotionala, o aptitudine cheie in relatiile umane si in special in relatia parinte-copil. Desi toate fiintele umane au o capacitate innascuta de a simti empatie, aceasta poate fi imbunatatita prin practica si o mai buna intelegere a situatiei. Copiii au o capacitate empatica nativa foarte mare, dar trauma, neglijenta, abuzurile prin care uneori trec determina o reorganizare a acesteia.

Desi inca nu au dezvoltat capacitatea de a experimenta intregul complex emotional al empatiei, copiii anteprescolari sunt capabili sa inteleaga si sa interpreteze emotiile altora si manifesta deseori simpatie si dorinta de a ajuta. Raspunsul empatic al copiilor mici cunoaste doua directii: o reactie de simpatie fata de suferinta altei persoane si reactia personala de suferinta determinata de suferinta acelei persoane. De-a lungul perioadei prescolare aceste lucruri se vor schimba. Prescolarii tind sa arate mai multa empatie cand cealalta persoana se afla intr-o situatie cunoscuta lor din experienta personala sau din experienta altora ce le-a fost povestita.

In cazul copiilor, uneori intelegerea trairilor altora nu vine din observarea directa a acestora, ci din explicatia verbala pe care o primesc. Conform studiilor, copiii cu mame mai empatice sunt mai altruisti cu persoanele in suferinta. De asemenea, un atasament sigur determina o mai mare capacitate empatica a copiilor.

De aceea invatarea parintilor in cadrul terapiei diadice sa exprime empatie, sa inteleaga sau sa raspunda sentimentelor copiilor este de multe ori un scop in sine. Dezvoltarea si practicarea empatiei de catre parinti ii va ajuta pe copii sa se simta acceptati, sa dezvolte un atasament mai securizat, sa devina mai increzatori in sine, sa-si inteleaga trairile si sa le faca fata.

De multe ori in cadrul intalnirilor diadice parintiti incearca sa vada lumea prin ochii copilului, sa inteleaga ce simte sau gandeste acesta. Parintii invata sa inteleaga si sa accepte copiii mai mult, sa identifice trairile exprimate de copii prin joc sau arta, atat intr-un mod verbal cat si non-verbal, prin actiunile si expresiile lor faciale. Atunci cand trairile lor sunt acceptate, intelese, copii invata sa faca fata propriilor sentimente sau trairi dar si ale altora.

In cadrul terapiei prin arta (art terapiei) cat si in afara ei, activitatea artistica a parintilor alaturi de copii permite dezvoltarea unor aptitudini atat de necesare in relatia cu copilul. In terapia diadica , in timpul activitatii artistice, parintii sunt incurajati sa urmareasca conversatia dar si actiunile copiilor intr-un mod neintruziv si sa raspunda intr-un mod empatic acestora. Acest lucru ii face pe copii sa se simta apreciati si intelesi la un nivel profund, lucru ce va intari legatura de atasament.

Producerea de arta ajuta la formarea unor relatii empatice intre parinte si copil, creaza o legatura si ofera un sentiment de apartenenta. Cand suntem conectati altora devenim mai creativi si mai empatici in moduri noi. Crearea de arta impreuna cu parintele ii face pe copii sa se simte auziti, vazuti, ii ajuta sa dezvolte ei insasi empatie. Prin intermediul artei, la fel ca si prin joc, copiii mai mult decat adultii, aleg sa experimenteze situatii sau trairi dificile. Reflectarea prin arta de catre adult a sentimentelor si gandurilor copiilor determina empatizarea cu acestia intr-o maniera sensibila.

Atunci cand trairile copiilor sunt ascultatea, respectate, acceptate de catre parinte dincolo de efectul pozitiv al acestei situatii apare invatarea, copilul invata de la parinte acest fel de comportament pe care ulterior il va practica cu alte persoane.

Cand trairile copilului nu sunt recunoscute, ascultate, acestea nu dispar, ba dimpotriva, tind sa se consolideze. Nerecunoasterea de catre parinti a trairilor copilului poate bloca procesul prin care acesta invata sa faca fata lucrurilor, fapt ce determina deseori iritabilitate si nemultumire acestuia.

Acceptarea de catre parinti a trairilor copilului nu implica neaparat a fi de acord cu ele, lucru de care parintii se tem deseori. De asemenea, acceptarea de catre parinte a trairilor copilului nu le va face pe acestea mai bune sau mai rele.

Manifestarea empatiei de catre parinte ii va da copilului posibilitatea de a povesti lucrurile asa cum le-a vazut sau simtit,fapt ce determina in general ameliorarea simptomelor, copilul facand fata mult mai bine situatiei. Constientizarea trairilor copilului de catre parinte determina o comunicare parinte-copil autentica si mai puternica. Cand copiii invata cuvintele potrivite pentru trairile lor putandu-le exprima astfel verbal, deseori inceteaza manifestarea comportamentelor nepotrivite ale caror unic scop era exteriorizarea celor simtite.

Arta ii ajuta pe parinti si copii sa creeze relatii. În ciuda emotiilor trasmise si a intensitatii lor, arta faciliteaza crearea de legaturi, mentinand o distanta sigura. Empatia presupune o participare la viata altcuiva intr-un mod personal si fara prejudiciu. Conexiuni empatice, ca cele facute în arta, aprofundeaza si intaresc aprecierea si compasiunea.

Terapie prin arta - Empatia in terapia diadica ursulet copil

Photo by cherylholt

Terapia diadica este o forma de abordare a terapiei prin arta ( art terapia) ce-i foloseste metodele si principiile, adresandu-se atat parintelui cat si copilului. Aceasta abordare are in centru prima relatie de atasament a copilului, relatia dintre copil si parinte. In lipsa parintelui, relatia poate fi realizata cu alte persoane familiare apropiate.

Conform New Oxford American Dictionary (2010), diada este "ceva alcatuit din doua elemente sau doua parti", termen folosit atat in matematica si chimie cat si in psihologie. In domeniul psihoterapiei, terapia diadica este acea forma de terapie sau interventie ce presupune prezenta in sala de terapie, in afara de terapeut, a doua persoane intre care exista o relatie. In modul cel mai uzual, termenul de terapie diadica se refera la relatia parinte-copil in terapie.

Terapia diadica isi are radacinile in terapia familiei, in teoriile legate de relatia cu obiectul (Object Relations), in Teoria Atasamentului dar si in diferite alte teorii ce descriu sau analizeaza relatia mama (parinte) - copil. Aceasta forma de terapie se afla cumva in zona dintre terapia individuala, terapia de familie sau de grup, imprumutand caracteristici din toate cele trei forme de terapie, fiind simultan psihoterapie individuala si terapie de familie.

Interventia diadica presupune prezenta parintelui sau a ingrijitorului in terapie, alaturi de copil, parintele nefiind insa doar o parte a unitatii parinte-copil ci si un potential manifestator al interventiilor terapeutice.

In terapia diadica clientul este relatia parinte-copil, iar concentrarea terapiei pe relatie este mai mult decat o interventie individuala. Terapeutul prin arta nu este terapeutul copilului sau al parintelui, ci terapeutul relatiei. Cu toate acestea, in cadrul terapiei, fiecare parte a diadei este "vazuta", caci structural diada este alcatuita din doua persoane diferite, fiecare cu individualitatea sa.

Deoarece copiii mici au o individualitate in formare, nedefinita clar, deseori ei se definesc prin raportul cu parintele, prin relatia cu acesta. Desi copilul este cel ce ridica cea mai mare ingrijorare clinica, terapia se concentreaza pe parinte caci inainte de a raspunde nevoilor copilului, parintele are propriile sale nevoi si intampina deseori dificultati in indeplinirea rolului sau de parinte.

Activitatile de arta devin o oportunitate de relationare, de intimitate, facilitand si incurajand comunicarea semnificativa intre cei doi membrii ai diadei.
In plus, folosirea diferitelor materiale artistice potrivite stadiilor timpurii ale dezvoltarii deseori scoate la suprafata problemele nerezolvate din copilaria parintelui. Dificultatile din trecutul parintelui pot fi in mod special activate de stres sau de evenimente importante ale vietii cum este si trecerea la viata de parinte (Fliktet al 2010).

Terenul comun este producerea de arta, aceasta fiind o oportunitate de a relationa intr-un mod profund, semnificativ, arta facilitand comunicarea intre cei doi membri ai diadei. "Parintii si copiii sunt implicati intr-o experienta creativa vizuala ce foloseste imaginatia si permite exprimarea simbolica, non-verbala, in timp ce cei doi sunt implicati in activitatea artistica potrivita nivelului de dezvoltare al copilului" (Regev, Snir 2014).

Necesitatea sau recomandarea acestei forme de terapie de catre terapeutii prin arta poate avea la baza o multitudine de motive terapeutice:

- observarea si analiza relatiei parinte - copil
- intarirea sau refacerea acestei relatii
- intarirea si invatarea rolului de parinte (parenthood)
- terapia directa a relatiei parinte - copil
- lucrul cu o modalitate de atasament mai putin potrivita
- modelarea conduitei parintelui, astfel incat sa inteleaga si sa raspunde nevoilor de baza, de afectiune si securitate ale copilului
- timp de calitate si in siguranta impreuna
- dialogul prin arta, non-verbal, al celor doi

Diada mama-copil este poate cea mai importanta forma a dinamicii din viata unui om, iar interactiunile din cadrul familiei sau a unor grupuri sunt intr-o mare masura suma diferitelor relatii diadice avute (Stern ,1995).

Terapie prin arta - Terapie diadica parinte copil

Photo by rawpixel

Benzile desenate au incercat in ultimele decenii sa isi castige locul in lumea artei, o perioada lunga de timp nefiind considerate arta. Poate acest inconvenient se datoreaza perioadei de inceput, cand in jurul anului 1900 benzile desenate nu erau decat gaguri si o forma de umor simplu. Cu timpul insa, mai exact pe la sfarsitul secolului XX, cand in comics sunt abordate probleme de actualitate, acestea devin o cale de exprimare a parerilor legate de rasism, fanatism religios sau razboi (Grinfeld,1997) si un medium de arta recunoscut.

Pana si termenul, comics (benzi desenate), are propria sa semnificatie, folosirea formei de plural nu este intamplatoare, caci termenul descrie atat medium-ul de arta cat si filosofia formei, uneori benzile desenate fiind o modalitate de aranjare a haosului interior.

Abordand problemele de actualitate dintr-o perspectiva personala, benzile desenate devin mult mai profunde si complexe. Prin intermediul lor autorii pun deseori pe hartie viata, experienta personala, lucru nou si diferit de ceea ce se intamplase pana atunci, cand benzile desenate erau de cele mai multe ori povesti fantastice foarte diferite de realitate.

Folosirea evenimentelor din viata personala va largi reportoriul de trairi si emotii (bucurie, frica, durere, invidie) exprimate, benzile desenate determinand nu doar hohote de ras ca la inceputuri ci si un proces de eliberare a sinelui de emotiile puternice, un proces de catharsis. Ele nu exprima doar trairi ci si imprumuta calitati de la creatori devenind astfel o forma de terapie, de vindecare, nu doar o forma de arta. Astfel, crearea de benzi desenate ofera o eliberare emotionala, iar personajele devin un alter-ego, ce exprima dorintele si idealurile creatorului. McCloud (1993) considera ca nu exista alta forma de arta care sa ofere atat de mult privitorilor si sa ceara atat de mult de la ei in acelasi timp.

Benzile desenate permit depasirea durerii psihice, fricii, doliului. Recunoasterea potentialului terapeutic al benzilor desenate va aduce dupa sine si recunoasterea lor academica. Este recunoscut astfel faptul ca benzile desenate ajuta la explorarea lucrurilor, situatiilor importante din prezent si permit reexaminarea momentelor din trecut. Aceste proces incurajeaza clientul sa se proiecteze intr-un anume moment de timp si sa repete comportamentul avut sau sa modifice realitatea asa cum ar fi dorit sa fie, incurajeaza crearea de scenarii.

Ca medium de arta, benzile desenate ofera creatorilor posibilitatea exprimarii unei actiuni fizice sau emotionale oferindu-le o varietate mare de resurse pentru sanatatea lor psihica. Incurajeaza oamenii sa creeze singuri povesti ceea ce le va permite nu doar identificarea cu propriile personaje dar si relationarea cu unele aspecte negative ale vietii, sentimentelor si trairilor lor, intr-un mod constructiv si creativ.

Ca instrument terapeutic, crearea de benzi desenate este o cale de eliberare si exprimare sigura pentru clienti, acestia putand crea o lume in care actiunile personajelor decurg si au urmarile dorite de ei. Folosirea benzilor desenate ca instrument terapeutic poate fi deosebit de folositor in lucrul cu copii acestea fiind un medium cunoscut.

Benzile desenate reprezinta o limba diferita (Ware, 2004), un mod de comunicare diferit (Fosterr, 2009), iar in terapie, prin intermediul lor, clientii de varste diferite pot exprima cu ajutorul personajelor modul in care lucrurile decurg si evolueaza in directia dorita de ei, fara ca acest lucru sa aiba urmari in viata reala. In cadrul benzilor desenate situatiile pot fi rezolvate asa cum considera clientul ca este potrivit. Prin intermediul conflictelor si rezolutiilor experimentate rezolvate de personaje, clientii pot experimenta intr-o forma tangibila succesul sau insuccesul.

In timp amintirile noastre sunt alcatuite doar partial din evenimentele intamplate, mintea noastra umpland deseori spatiile goale. Probabil de aceea este atat de simpla si naturala atractia noastra fata de comics, acele "desene staccato, imagini izolate, separate prin spatii albe, locul unde actiunea si miscarea au loc" (McCloud, 1993), atat de asemanatoare memoriei noastre.