Terapie prin arta

“Toti copiii sunt artisti. Problema este cum sa continue sa fie artisti atunci cand cresc". - Pablo Picasso

Desenele copiilor sunt deseori fermecatoare, iar producerea lor este o placere pentru micii artisti. Interpretarea lor a fost deseori un motiv de ingrijorare pentru adultul-parinte influentat de articolele de pe net sau de discutiile de pe forumuri . Pentru psihologi, interpretarea lor este un mod de evaluare, analiza si uneori diagnostic.
Unele desene, caci nu orice desen este o imagine a lumii interne, ofera informatii despre trairile interne si starea emotionala, despre felului in care copilul percepe lumea sau despre modul in care combina lucrurile percepute pentru a crea un desen. Independent de vointa celor mari, copiii se joaca si deseneaza. Acesta este modul lor de a reprezenta lumea, de a si-o explica si de a o intelege. Daca jocul incepe in jurul varstei de 8 luni, desenul apare in jurul varstei de 1 an, difera insa de la un copil la altul.

Momentul de inceput- 2 ani

Primele desene ale copiilor iau nastere din explorarea vizual-motorica a spatiului in care traiesc. Un factor decisiv in aparitia primelor desene il reprezinta decizia parintelui de a-i da copilului creioane. Din momentul in care copilul merge singur, poate si desena. Astfel, primele desene pot aparea in jurul varstei de un an.
Orice creion sau pensula tinuta in mana va lasa pe foaie o urma, lucru ce va trezi interesul copilului. Miscarile sunt foarte largi, din umar, prin miscarea in intregime a bratului. Urmele lasate pe foaia vor fi ori dungi orizontale datorita miscarii in plan orizontal a bratului sau puncte datorita miscarii in plan vertical a bratului.
In aceasta prima perioada sunt recomandate instrumenete de desen groase, rezistente la lovituri - pensule groase, culori cerate, creta, in general instrumente care au doar mina ce lasa urme indiferent de pozitia mainii . Copilul tine creionul cu toata mana iar creioanele mai groase pot fi tinute mai bine. Dungile lungi ce depasesc deseori marginea foii si punctele sunt primele desene ale copiilor.

Acestea vor fi urmate in scurt timp de o intortochere de linii suprapuse, caci liniile drepte devin curbate si depasesc mai putin marginile foii. Acesta forma de desen poarta numele de scribble sau doodles.

Daca primele linii erau doar o explorare a mediului, scribble-ul evidentiaza constientizarea unui patern(model) dar si o coordonare mana-ochi mai buna.

Copiii par sa gaseasca producerea de scribble foarte antrenanta . Cu toate astea o mare parte dintre scribble-urile initiale nu par sa fie o reprezentare a ceva din lumea interna sau externa a copilului.
Copilul misca mana intr-o miscare ritmica, regulata, dar in acelasi timp este interesat de semnele lasate pe foaie. Exista un moment in care copilul va interpreta aceste scribble-uri ca un desen.
In aceasta perioada a dezvoltarii desenului, copiii nu anunta intentia de a desena ceva anume inainte de inceperea desenului, deseori isi interpreteaza desenul dupa ce este complet.

O data cu dezvoltarea fizica, neurologica, emotionala, copilul va trece de la scribble la desenarea de cercuri. Desi simplu pentru adulti , desenul unui cerc, a termina cercul in punctul in care a inceput, necesita o buna coordonare ochi-mana. Desenarea unui cerc este un punct de cotitura, foarte important atat in desen cat si in dezvoltarea motricitatii.

Cercul este cel mai simplu patern vizual pentru copiii tineri , un patern pentru care copiii au o preferinta perceptuala si care le permite o experimentare fara sfarsit.

2 1/2 - 5 ani

Copii incep sa-si perceapa desenele ca reprezentare a lumii interne sau externe. Intentiile sunt declarate deseori inainte si semnificatia desenului nu mai este dezvaluita doar dupa terminarea lui.

Exista insa un element de oportunism in interpretarea propriilor desene de catre copii . Deseori copii renunta la declaratia de intentie initiala, daca desenul seamana cu altceva. Interpretarea pe care ei o dau desenului se poate schimba chiar si in timpul procesului.
Cercul continua sa fie o forma importanta in desenele copiilor caci va permite desenul primei figuri umane.

Incepand de la varsta de 3 ani jumatate, copiii incep sa adauge desenului detalii ce sunt in relatie unul cu celalalt. Corpul uman va fi reprezentat printr-un cerc pentru cap si linii pentru membre. Aceeasi schema va fi folosita si pentru reprezentarea unui animal. Aceste desene ar trebui privite mai mult ca simboluri si nu ca o reprezentare cu acuratete a realitatii.

Copiii de 3-4 ani care au inceput sa faca desene reprezentative, uneori vor combina gresit partile desenului, ochii putand fi desenati si in afara cercului-cap.

5-8 ani- realismul simbolic

Cu cat copii sunt mai mari, cu atat desenele lor vor deveni mai realiste. Desenul unui copil de 5 ani uneori poate contine elemente despre care copilul stie ca exista desi in mod normal nu pot fi vazute ( desenul din profil al fetei va contine gura intreaga si amandoi ochii sau desenul corpului uman va reda si continutul stomacului). Acest ultim mod de desen se numeste "transparent sau raze x" si este ceva normal in aceasta etapa.

In acest stadiu de dezvoltare al desenului, desenele copiilor contin tot mai multe trasaturi vizuale, realiste, in ceea ce priveste scala sau detaliile.
In ultima perioada a acestui stadiu schema corpului uman va contine cap, trunchi si membre. Initial capul si trunchiul vor fi unite, iar mai aproape de varsta de 8 ani vor fi separate de gat. De asemenea vor fi adaugate o multime de detalii ca maini, degete, haine.

8- adolescenta - realismul vizual

Copiii peste 8 ani deseori incearca sa redea adancimea in desenele lor, nu doar pentru obiecte individuale dar si pentru a reda relatia dintre obiecte. Copiii incep sa deseneze dintr-un punct de vedere personal. Astfel proportiile si raportul dintre lucruri sunt redate intr-un mod personal.
Cu cat copilul este mai mare, desenul este mai realist.

Desenele copiilor de 9-10 ani devin mai conventionale, asemanatoare figurilor de Cartoon. In acest stadiu, copiii par sa fie nemultuminti de desenele lor datorita imposibilitatii de a atinge efectele pe care le doresc prin desen(imaginea de pe foaie nu corespunde imaginii din minte) si deseori renunta sa mai deseneze.

Este de asemenea perioada in care sunt la scoala , iar desenul nu este o parte centrala a activitatii scolare. Pe de alta parte, limbajul si vocabularul copiilor s-au dezvoltat destul de mult. Acestea fiind date, desenul va fi neglijat de majoritatea copiilor si va fi inlocuit de limbaj pentru exprimarea de sine.

Delimitarea si nivelele de dezvoltarea ale desenului prezentate sunt schitate in linii mari. Etapele difera de la o cultura la alta, de la o societatea la alta, de la un copil la altul, fiecare copil dezvoltandu-se in ritm propriu. Copiii din diferite culturi evidentiaza diferente nu doar in ceea ce priveste stilului de desen, detalii, dar si in modul in care construiesc desenul.

"A desena inseamna a face un gest expresiv ce are avantajul permanentei." Henri Matisse

Creioanele negre sunt cu siguranta unul dintre cele mai cunoscute instrumente de scris si de desen. Creionul este alcatuit dintr-o mina de grafit invelita in lemn, plastic sau metal.

Lutul sau argila este o roca sedimentare cu granulatie fina, folosit in olarie, sculptura sau constructii. Atunci cand se usuca devine tare, dur.
Grafitul este o forma moale de carbon, opac, negru, ce se gaseste in natura. In fabrici este amestecat cu lut pentru a obtine instrumente de desen sau creioane de duritate diferita.

Primul instrument de desen nu a fost insa creionul. Vechii romani foloseau "stylus", un bat subtire de metal cu unul din capete rotund si celalalt ascutit. Asta oferea artistului/scribului libertate in alegerea grosimii liniilor sale in desen . Stylus-ul lasa o dunga subtire de metal pe papirus.

In perioada Renasterii stylus-ul era facut din plumb, argint, aur sau cupru. In aceasta perioada pana era de asemenea un foarte raspandit instrument de desen. Erau folosite in general pene de lebada, gasca sau curcan, stylusul fiind folosit deseori pentru schitarea desenului.

Cu 4 mii de ani inaintea erei nostre grafitul era folosit pentru a decora vasele de ceramica. In zilele nostre, fiind o forma de carbon la fel ca diamantul sau carbunele, grafitul este folosit in producerea multor lucruri de la baterii la garnituri de frana.

Istoria creionului incepe insa in 1500-1560, in Anglia, unde a fost descoperit cel mai mare zacamant de grafit. Stirea acestei descoperiri a cuprins lumea artistica, insa Coroana Britanica il folosea pentru linia matritelor de ghiulele, artistii reusind cu greu sa il procure, in general in cantitati mici, prin contrabanda.
Ca si curiozitate, fermierii au gasit propria lor intrebuintarea a grafitului, marcand oile cu el.

Pentru ca grafitul este moale, pentru stabilitate si rezistenta dar si pentru a nu se murdari, artistii il inveleau in piele de oaie sau il infasurau in sfoara. Ulterior au fost scobite bete de lemn sau facute suporturi de metal pentru a acoperi mina de grafit .Acestea au fost primele creioane. Idea invelitorii de lemn se pare ca a apartinut unui cuplu italian.

Prima fabrica de creioane va lua fiinta in Germania, dar creioanele produse acolo vor fi considerate de calitatea inferioara, caci, spre deosebire de englezi ce foloseau pentru mina doar grafit, germanii foloseau un amestec de grafit, sulf si stibiu.

In Franta, datorita razboaielor lui Napoleon, este imposibila importarea creioanelor atat din Anglia cat si din Germania. Incercand sa gaseasca o solutie, un ofiter din armata lui Napoleon descopera o metoda de a combina pudra de grafit cu lut. Pastei obtinute i se dadea o forma cilindrica si era apoi coapta in cuptor.

Varierea cantitatilor de grafit si lut din componenta minei va fi ulterior dezvoltata si brevetata in 1802, de austriacul Joseph Hardtmuth. Astfel va lua nastere firma Koh-i-Noor Hardtmuth, una dintre cele mai mari firme producatoare si distribuitoare de materiale de arta si echipamente de scris.

Indiferent de firma producatoare, creioanele pentru desen pot fi gasite intr-o gama larga, variaza de la H (hard) la B (black), literele fiind insotite de cifre de la 1 la 9. Multe din firmele producatoare au propria lor gama (10H - 8B, 9H-9B etc.).

In general 9 delimiteaza extremele - astfel 9H este mina cu duritatea ce mai mare si tonul cel mai deschis - gri deschis, iar 9B este mina cea mai moale si tonul cel mai inchis - negru.

Cu cat concentratia de lut este mai mare cu atat mina va avea duritatea mai mare si culoarea va fi mai deschisa. Cu cat concentratia de grafit este mai mare mina va fi mai moale, de culoare inchisa - negru.

Creionul pentru scris folosit in general este HB si are o duritatea medie a minei.

Desi gama este mare, pentru desen pot fi alese creioane din doi in doi: 4B, 2B, HB, 2H, 4H. Fiecare din ele poate reda tonurile alaturate. HB, aplicat usor poate reda tonul de H, iar aplicat mai putenic, tonul de B.

Pentru desen mina are forma cilindrica, parte lata va permite desenul liniilor groase, iar varful subtire desenul liniilor subtiri.

Acum aproape 2500 de ani, Aristotel considera că metafora este pur și simplu o chestiune de limba, unul din cazurile în care un cuvânt cu un sens literal ar putea avea un al doilea sens, similar primului .

Conform acestei teorii , orice continut cognitiv al metaforei ar putea fi redus la un set de similaritati literare.
Aristotel descria înțelegerea unei metafore ca un exercițiu stimulator pentru rezolvarea unei ecuații analogice.

Desi metaforele au fost considerate importante dispozitive retorice și poetice ale limbajului, erau considerate neesențiale in a atesta afirmațiile adevărate, fundamentale.

În ultima jumătate a secolului XX, această perspectivă aristotelică s-a dovedit a fi greșită. S-a dovedit că metafora este de natura conceptuală mai degrabă decât de natură lingvistică și că de cele mai multe ori gândirea metaforică nu se bazează pe similitudinile percepute în lume.

Prin metode lingvistice, psihologice , dar si ale neurostiintelor, este studiat modului în care sunt învățate metaforele, modul în care ele structureaza sistemul conceptual dar și modul în care acestea modelează raționamentul în toate aspectele vieții noastre.
Metafora este analizata si în alte moduri de interacțiune simbolice, in afara de limbaj, cum ar fi arta, muzica, arhitectura, dans, teatru și ritualuri.

In cateva decenii scurte, metafora care initial era privita ca un fenomen lingvistic periferic studiat doar in literatura, este acum recunoscută ca fiind un proces fundamental al conceptualizării umane .

METÁFORĂ, metafore, s. f. Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. - Dex

Metafora (din greacă: metapherin) este o figură de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".

Din timpuri memorabile povestile, parabolele, proverbele, fabulele, povestile cu zane au fost folosite pentru a transmite adevaruri despre conditia umana, metaforele fiind vitale comunicarii intre oameni de-a lungul istoriei.
De la epopea lui Ghilgamesh si parabolele din diferite religii si pana la nuvelele moderne, metaforele poarta mesajul puternic ce ajuta oamenii sa creeze sau sa descopere semnificatia vietii lor.

Metafora are un rol imens in psihoterapie. Povestile cu un continut mare metaforic, au capacitatea de a capta imaginatia ascultatorului inspirand noi consideratii ale situatiei intr-un mod unic. Metaforele isi prezinta mesajul indirect, deghizat in imaginile povestii, permitand subtilitati. Ascultatorul poate raspunde mesajului de suprafata al povestii sau mesajului ascuns, profund. Metafora inlesneste astfel incursiunea in profunzime intr-un mod sigur clientului si ulterior gasirea de solutii.

Daca vorbim despre terapia prin arta (art terapia), in functie de arta avem diferite tipuri de metafore: auditiva, kinetica, vizuala etc.
Metafora vizuala este procesul artistic prin care unul (artistul) este descris in termenii celuilalt (imaginea).

In terapia prin arta plastica (art terapie), procesul artistic si produsul, lucrarea artistica, permit accesarea multiplelor nivele de semnificatii, constiente sau inconstiente. Metaforele artistice ajuta clientii sa reformuleze experientele lor privind situatiile dintr-o noua perspectiva si transpunandu-le concret in imagini vizuale.

Metaforele, imaginile metaforice, au o foarte mare putere, usurand si aprofundand comunicarea. Cand terapeutul foloseste aceasta forma de comunicare, prin metafora, clientul poate participa mult mai deschis la conversatie.
Intr-un sens larg, toate lucrarile de arta fac vizibile sau ascund descrieri ale artistului care le-a creat. Deseori lucrarile de arta sunt descrieri metaforice ale persoanelor ce le creaza, caci imaginile aduc la lumina portretul trairilor artistului.

Continutul metaforic al lucrarii de arta permite lucru cu nivele profunde de gandire si comunicare.
Cand terapeutul raspunde cu propiile sale metafore verbale, auditive sau kinetice la imaginile metaforice ale clientului, determina un proces de dezvoltare, de evolutie a imaginii.
In acest proces de evolutie a imaginii, o imagine da nastere alteia, iar rezultatul poate schimba modul clientului de intelegere. Acest proces determina schimbari interne ale felului in care clientul gandeste, simte si se comporta in lume. Astfel, lucrarile ofera clientului posibilitatea dezvoltarii de sine si a vindecarii.

Lucrarea de arta furnizeaza "al treilea" membru in relatia terapeutica. In terapia prin arta (art terapie), clientul, terapeutul si lucrarea de arta sunt parteneri egali in relatia terapeutica.Atat pacientul cat si terapeutul pot crea arta pentru a exprima ganduri si trairi ce pot fi sau sunt considerate ca inacceptabile sau dificil de exprimat in cuvinte.
Terapeutul foloseste in mod spontan metaforele vizuale, auditive sau kinetice pentru a descoperi, dezvalui si transmite adevaruri.

Calatoria terapeutica poate fi privita deasemenea ca o metafora, ca drumul unui pelerin, in cautarea de sine sau in cautarea adevarului. Daca matematic vorbind distanta cea mai mica dintre doua puncte este linia dreapta ce le uneste, iar timpul necesar parcurgerii ei poate fi calculat, calatoria terapeutica dintre cele doua puncte - inceputul si sfarsitul terapiei - este deseori o linie serpuita, iar timpul necesar parcurgerii ei este diferit si subiectiv, fiecare facand calatoria in ritmul propriu.

"Condus de durere, tras de dor, ridicat de speranta, singur sau in grup, ei vin pentru usurare, iluminare, pace, putere, bucurie, sau pentru ceva ce nici ei nu stiu " Kopp, 1972

"Arta curata de pe suflet praful vietii de zi cu zi" Pablo Picasso

Terapia prin arta (art terapia) nu este o terapie doar pentru artisti sau copii.
Pentru a participa la sedinte de terapie nu este nevoie de talent sau cunostinte de arta.

Tehnicile terapiei prin arta (art terapiei) au la baza idea ca orice persoana, indiferent de varsta sau pregatire artistica, are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala ce permite ulterior verbalizarea lor.

Arta largeste experienta umana prin crearea echivalentului ei, este o zona in care experienta poate fi aleasa, variata si repetata dupa propria vointa.
Cu alte cuvinte, arta este rationalizarea trairilor interioare intr-o forma cuprinzatoare si compresiva. Procesul crearii de arta permite un dialog cu sine, iar concluziile dialogului pot deveni o declaratie catre lume.

Arta ca instrument terapeutic, unica pentru fiecare individ, faciliteaza discutiile, analiza de sine, este un lucru palpabil, ce nu poate fi negat, sters sau uitat, rezista in timp fiind o marturie a trecutului si prezentului.

In societatea moderna, comunicarii verbale i se acorda o foarte mare insemnatate. In aceasta lumina, comunicarea prin intermediul imaginilor si simbolurilor, desi general cunoscuta, este privita uneori ca mistica. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care arta si artistii genereaza stereotipuri. :)

Sedintele de terapie prin arta (art terapie) nu sunt lectii de arta.
Poate diferenta esentiala dintre lectiile de arta si terapie este scopul. In cadrul terapiei prin arta (art terapiei) pacientii nu vor capata aptitudini artistice, desi uneori, in cadrul terapiei pot descoperi talente noi si continua dezvoltarea lor in afara terapei, arta devenind un hobby.
Pe de alta parte terapeutii nu sunt interesati de partea estetica a lucrarii, ci de valoarea ei terapeutica, sunt interesati de accentul sau general si mai putin de a fi "o lucrare buna". Desi uneori, lucrarile sunt simple, din punct de vedere terapeutic nu sunt judecate, caci in terapia prin arta (art terapia) nu exista "prea simplu", corect sau incorect, frumos sau urat.

In sedintele de terapie arta (art terapie) este folosita deseori pentru explorare, stimulare si placere. Diferite media artistice (materiale artistice) ofera posibilitatea de experimentare senzoriala si tactila, incurajand interactiunea, comunicarea si nu in ultimul rand sensibilizarea altora. Un exemplu relevant este folosirea terapiei prin arta (art terapiei) cu persoanele cu handicap sau cu diferite afectiuni psihiatrice. Lucrarea de arta rezultata in urma sedintelor terapeutice deseori are impact pozitiv si asupra personalului pedagogic si medical ce vine in contact cu pacientul.

In cadrul terapiei, arta poate trece dincolo de norme si tabuuri (moartea, iminenta mortii).

Arta produsa in terapie contine subintelesuri, ambiguitati si dimensiuni multiple de expresie care uneori sunt greu de exprimat verbal. Intr-o oarecare masura acestea pot fi explicate de originea si complexitatea creativitatii si de trairile artistului/clientului cand incepe sa creeze. Creativitatea este impredictibila, un haos potential, este noutate si experimentare.

"Creativitatea este abilitatea de aduce ceva nou in viata persoanei" Storr, 1972

In relatia terapeutica, artistul/clientul aduce propria semnificatie a imaginii ce va avea un impact si va rezona atat in client cat si in terapeut. Este important ca terapeutul sa ramana deschis acestor nivele de comunicare in desen, dar si constient de proprile trairi.