Terapie prin arta

Așa cum am promis în articolul trecut, în încercarea de a ajuta copiii să treacă mai ușor peste această perioadă voi continua povestindu-vă în acest articol despre tehnicile mentale și cele combinate, folosite deseori în terapia prin artă sau terapia prin joc. Acestea sunt activități la îndemâna oricui, activități ce le puteți face și voi acasă, împreună cu copiii, în lipsa unui terapeut.

Deși pentru unii copii metodele fizice dau rezultate, pentru alții, cele mentale pot avea rezultate mai bune.

Gândirea paradoxală

Încercarea de a imagina și descrie un scenariu mai dramatic decât situația în care se află, în mod paradoxal îi poate liniști pe copii, oferindu-le un sentiment de control (control al proprilor gânduri și al situației). În scenariul creat de ei, aceștia au puterea de a decide și de a influența lucrurile. În plus, de cele mai multe ori, situația imaginată fiind inedită, totul se termină în râs. Râsul, umorul despre care vom vorbi și mai târziu în acest articol, este o foarte bună modalitatea de detensionare și liniștire a sistemului nervos central.

Activitate

Propune-i copilului să desenați, împreună, un desen legat de lucrul de care se teme cel mai rău. Lasă-l pe el să înceapă desenul și dacă este de acord, adăugați pe rând detalii pentru a-l face mai înspăimântător. Contrar așteptărilor, cu cât sunt făcute mai multe adăugări sau sunt folosite mai multe culori, lucrul de care copilul se teme devine mai puțin înfricoșător și deseori haios.

Să facem cunoștiință cu frica

În lucrul cu copiii, atunci când frica sau anxietatea copiilor este atât de mare încât deseori îi blochează și o singură intervenție nu este de ajuns, în funcție de situație, de-a lungul mai multor întâlniri încercăm să ne împrietenim cu frica.

În încercarea de a o cunoaște, desenarea ei, ai da o formă, o culoare sunt foarte importante. Îl putem încuraja pe copil să îi găsească un nume, să vorbească despre lucrurile ce îi plac acelei frici (ce îi place să facă în vacanță, care este mâncarea preferată, ce jocuri, jucarii îi plac), vorbim despre prietenii ei, despre ce face când se simte singură etc., dar mai ales de ce, de cine îi este ei frică. Îi desenăm desene, îi facem cadouri cu anumite ocazii, uneori chiar îi și citim o poveste fricii.

Umanizarea fricii, crearea unei relații cu ea, scade foarte mult anxietatea și urmările ei și îl ajută pe copil să dețină controlul asupra situației.

Vizualizarea mentală

Este capacitatea de a vedea mental lucruri din viața noastră de zi cu zi, fiind un instrument foarte important în controlul anxietății.

Relaxarea, în general, și controlul anxietății, în particular, presupun existența unei abilități de vizualizare dezvoltată. Oricine își poate dezvolta această capacitate, prin practicarea ei frecventă, chiar și copiii.

Pentru practicarea ei ajutați și încurajați copilul să vizualizeze lucruri din viața de zi cu zi: o plantă, un obiect, un animal și să încerce să îl descrie cu lux de amănunte. Copiilor mai mari le puteți cere să încerce sa își vadă numele clar scris în minte, un cuvânt sau o propoziție și să le poată citi de la coadă la cap etc.

Închiderea cercului

Când vizualizarea mentală îi este deja cunoscută, cereți copilului să vizualizeze mental șapte locuri sau imagini liniștitoare ce îi crează o stare de calm și/sau siguranță. Pot fi amintiri plăcute sau lucruri care știți că îi plac (prăjitura cu mere făcută de bunica). O dată imaginile alese și atribuite fiecărui număr puteți trece la urmatoarea etapa- închiderea cercului.

Cereți copilului să stea cât mai comod și relaxat. Pentru o relaxare bună practicați câteva exerciții pentru respirația profundă. Cereți-i să numere descrescător sau numărați împreună. Începeți prin a număra de la șapte la unu. Cereți-i apoi să închidă ochii și continuând să numere să adauge, în minte, fiecărui număr una din imaginile liniștitoare vizualizate anterior. După fiecare imagine redată mental, degetul mare și arătătorul pot fi unite în partea de sus, formând un cerc, sugerând că circuitul este complet. Va trece la următorul număr și imaginea mentală asociată lui, închizând de fiecare dată cercul. Cu timpul, vizualizarea mentală a imaginilor în ritmul numărării va lua din ce în ce mai puțin timp. În momentele de tensiune puternică sau anxietate, practicarea acestui exercițiu de vizualizare mentală vor ajuta copilul să se relaxeze și să facă față mai bine situației.

Distragerea atentiei

Când mintea copilului începe să se umple de gânduri și idei înfricoșătoare, deseori acestuia îi e greu să le oprească sau să le blocheze.

Distragerea atenției este o operație mentală a cărei scop este angajarea atenției, gândurilor într-o altă direcție. Este încercarea de a ne ocupa mintea cu activități simple, de rutină pentru a o distrage de la gândurile distructive, dramatice. Este un lucru pe care îl practicăm cu toții în viața de zi.

Într-o situație stresantă, cu cât activitățiile de distragere sunt aplicate mai rapid, cu atât starea de bine a copilului va fi mai accentuată.

Una dintre cele mai simple activități de distragere a atenției este numărătoarea. Când copilul este foarte stresat sau îi este frică antrenați-l în activități de numărare: numărarea cărților din bibliotecaă, a jucăriilor de pe raft, cailor din joc etc. Inițiază numărătoarea, dar lasă-l să o facă singur dacă poate. Dacă se oprește, laudă-l că a reușit să facă asta pentru o perioadă de timp și sugerează-i să numărați din nou, de data asta împreună. Este un exercițiu tare folositor, mai ales părinților ce au copii micuți.

Colorarea planșelor sau a cărților de colorat este o activitate ce poate fi folosită de asemenea pentru distragerea atenției. Este o activitate ce folosește materiale de artă și place mult copiilor, fiind la îndemâna părinților.

Cu copiii mai mari puteti utiliza cu succes tehnici de desenare a mandalelor sau să folosiți tehnici de artă de genul Zentagle sau Doodle.

Umorul

Există multe studii ce subliniază că râsul este un inamic puternic al stresului și al comportamentului anxios, dar și a stării de hipervigilență. Râsul detemină secreția de endorfine, hormonii fericirii și ai stării de bine. Eliberate în organism, efectul lor poate dura câteva ore.

Simțiți-vă liberi să alegeți și să folosiți orice activitate ce poate stârni râsul membrilor familiei eliberând tensiunea și instaurând starea de bine. Poate cea mai la îndemână metodă de declanșare a râsului, ce poate molipsi pe oricine este jocul.

Poate fi un joc - concurs cu probe comice ( deplasarea ținând un ou într-o lingură, telefonul fără fir etc.) sau un joc de cărți ce conține pedepse haioase inspirate din comportamentul animalelor (cel ce pierde trebuie să imite sunetele pe care le scot unele animale sau modul în care acestea merg sau sar).

Benzile desenate ce descriu situatii comice, la a căror desenare sau scriere a dialogurilor participă întreaga familie, pot fi de asemenea o activitate ce detensionează.

Un portret în familie

Este nevoie de trei participanți, creioane colorate și/ sau carioci, foi A4 împăturite fiecare în trei, pe lungime. Fiecare participant desenează în prima treime a foii un cap (poate fi capul unui om, al unui animal, al unui personaj celebru etc). Pot fi adăugate accesorii (ochelari, pălării etc.). Liniile capului sau ale gâtului se vor continua un pic și în partea a doua a foii, pentru a da un mic indiciu celui ce va continua desenul unde să desene. Se îndoaie partea desenată spre spatele foii, pentru a nu fi văzută și foaia va fi dată celui din partea dreaptă, ultimul dând foaia sa primului. În a doua parte a foii primite fiecare va desena un corp. Din nou vom continua puțin liniile în partea a treia a foii, va fi îndoită în spate pentru a nu se vedea desenul și va fi dată celui din dreapta. În ultima parte a foii vor fi desenate picioare sau orice reprezintă partea de jos a unui corp (coada în cazul unui sirene). Poate fi adaugată și solul, dacă se dorește. Când toți au terminat de desenat, de desfac pe rând foile. Portretele ce ies sunt inedite provocând mai mereu hohote de râs.

Un animal cubist

O altă tehnică pe care eu o folosesc pentru detensionare, ce de multe ori se sfârșește în râs este a învăța copiii să deseneze animalul dorit într-un mod cubist.

Încercați această tehnică acasă, împreună cu membrii familiei, faceți chiar o mică expoziție apoi, sigur aduce pe față zâmbete, chiar și la un timp după ce activitatea s-a încheiat.

Aveți nevoie de creioane colorate, foi albe și opțional acuarelă sau culori guașă.

* Foaia de hârtie în timpul activității va fi mereu rotită 90 de grade în sensul acelor de ceasornic.

Pe foaia albă, oriunde doriți, desenați un ochi al animalului ales. Răsuciți foaia 90 de grade în sensul acelor de ceasornic și desenați oriunde doriți al doilea ochi care trebuie să fie de trei ori mai mare decât primul.

Răsuciți din nou foaia și desenați, oriunde doriți, nasul sau botul animalului.

Răsuciți din nou foaia și desenați, oriunde doriți, o ureche.

Răsuciți foaia și desenați-i limba oriunde doriți pe foaie.

Răsuciți din nou și desenați un picior sau laba.

Uniți prin linii părțile desenate, dând forma dorită animalului. Puteți adăuga și alte elemente desenului, dacă doriți.

Desenul terminat poate fi apoi colorat. Puteți desena fondul sau puteți colora totul într-o singură culoare (acuarelă sau guașă).

După ce se usucă se trasează cu carioca neagră conturul corpului pentru a fi mai vizibil animalul desenat.

Metode combinate

Studiile arată că ritmul și activitățile repetitive, așa cum am văzut și în cazul desenării mandalelor sau folosirii tehnicii Zentagle, au ca efect liniștirea, relaxarea și găsirea de soluții. Schimbările au loc în cortex, oprind alarmele de pericol determinate de starea de „luptă sau fugi”.

Repetitivitatea o regăsim mai mereu în multe dintre activitățiile copiilor, dar și în cântecele și poeziile lor.

Brățara îngrijorării

Dintre tehnicile prin artă ce folosesc metodele combinate, o să vă vorbesc despre brățara îngrijorării. Brățara îngrijorării poate fi o ață sau un elastic mai subțire pe care copilul poate adaugă 5-10 biluțe de lemn sau mărgele mari, fără a umple ața pentru ca mărgelele să poată fi mișcate. Simpla mișcare a biluțelor pe elastic, în ritmul unui cântecel, mai ales în momentele de tensiune, frică sau anxietate are ca efect liniștirea. Cântatul unui cântecel obligă de cele mai multe ori copilul să respire adânc, regulat, iar mișcarea ritmică a biluțelor pe ață determină concentrarea atenției asupra acestei activități amplificând și grăbind relaxarea.

În plus, copilul poate colora sau decora cum dorește mărgelele de lemn, poate folosi culori sau forme ce au semnificație pentru el.

Arată-i cum le poate răsuci pe ață când este îngrijorat, cum poate spune fiecăreia o poveste (atunci când mărgelele alese au formă de obiecte, animale), o poezie sau un cântec.

Uneori anxietatea sau frica își fac simțită prezența preponderent în anumite momente ale zilei și deși toate metodele de liniștire descrise pot fi folosite cu succes, când acest lucru se întâmplă seara înainte de culcare, pentru un efect rapid și deseori de durată, foarte utilă este magia.

Magia

Magia pe care noi părinții încercam să o menținem cât mai mult în viața copiilor noștri, prin adoptarea sau sărbătorirea diferitelor zâne (Zâna Măseluță) sau obiceiuri ( Moș Crăciun), este parte din viața lor și deseori un foarte bun instrument în lupta cu fricile, mai ales cele ce apar înaintea somnului de noapte, când, deseori, datorită oboselii și întunericului nopții acestea sunt amplificate.

Păpușile magice

Simple, din ațe sau combinate cu biluțe de lemn, pot fi făcute păpuși mici. Adăugându-le o doză de magie și capacitatea de a veghea somnul copiilor îndepărtând orice motiv de frică sau vis urât, poate fi una dintre metodele ce-i ajută foarte mult pe copii, în special pe cei mici, să adoarmă liniștiți.

Pe internet pot fi găsite o mulțime de tutoriale și indicații cum pot fi făcute aceste păpuși. Din materiale, din șosete vechi, tricotate sau din ațe, veți găsi o multitudine de modele și idei din care să alegeți pe cea mai potrivită vouă.

Eu folosesc deseori păpuși făcute din ațe, a căror cap este o biluță de lemn, oferindu-i copilului posibilitatea de a-i desena trăsăturile și mimica dorită.

Prinzătorul de vise

Este un alt obiect ușor de făcut, chiar și de către copii, a cărui magie explicată copilului îl poate ajuta cu temerile și fricile sale, în special cu teama de visele urâte.

La originile acestei activități stă un obiect de cult ce aparține nativilor americani, dar care prin comercializarea sa puternică din anii '60 a ajuns, ca obiect de decor, în toate colțurile lumii și în multe case. Credința ce stă la baza sa este legenda frumoasei „Femei păianjen” ce a avea grijă de toate creaturile pământului și în special de copii. Legenda spune că țesea în fiecare noapte, deasupra patului copiilor, o pânză invizibilă în care toate lucrurile rele se prindeau, lăsându-le să treacă doar pe cele bune.

Indiferent de genul tehnicilor pe care le folosim, nu uitați că pentru a aveam rezultate cât mai bune presupune înainte de toate învățarea și exersarea lor în perioade de calm și nu de tensiune. Pentru a deveni deprindere trebuie învățate și exersate o perioadă de timp înainte de a putea fi folosite în perioadele de criză.

Anxietatea creează deseori probleme copiilor, atât în situații normale, dar mai ales în cele de stres puternic, când sentimentul de siguranță sau starea de bine sunt amenințate. Această amenințare simțită de copii deseori este determinată, de obicei, de percepția greșită a lucrurilor și/ sau a semnificației acestora. De aceea, pentru a micșora efectul ei sau chiar a o elimina este foarte important să încurajăm discuțiile cu copiii, să le permitem să pună întrebări, să le răspundem, să explicăm și să clarificăm neînțelegerile și nu în ultimul rând, să oferim scenarii pozitive situațiilor exprimate de ei deseori prin întrebări de genul “ Ce se întâmplă dacă?”

Chiar și atunci când vorbim de situațiile de criză, când frica puternică sau poate anxietatea deja și-au făcut simțită prezența, ne putem ajuta copiii să facă față mai ușor situației. Despre felul în care noi, părinții, îi putem ajuta aș vrea să vă vorbesc în acest articol, dar și despre tehnici folosite deseori în terapie pe care le puteți încerca și voi acasă, în lipsa unui terapeut.

În situații de stres puternic răspunsul organismului de „luptă sau fugi” apare negreșit. Este un răspuns înnăscut al sistemului nervos ce ne ajută de atâtea mii de ani să supraviețuim pericolelor. Din păcate, când acest răspuns e mai mereu prezent, când dintr-un motiv sau altul trăim într-o stare de tensiune continuă, unul dintre efectele sale secundare este creșterea exagerată a vigilenței. Când copilul este într-o continuă stare de vigilență, lucrurile pot escalada foarte ușor ajungându-se la o stare de supervigilență, o stare cu un consum foarte mare de energie.
Supervigilența este un simptom cheie în cazul copiilor ce manifestă anxietate, aceștia ajungând uneori să caute motive din cauza cărora să-și facă griji. De aceea și nu numai, este foarte important să vorbim cu ei, să îi ascultăm, să le cunoaștem părerile, modul în care își explică situația, să corectăm cu mult tact și empatie ideile greșite, nereale, încercând să le oferim scenarii reale pozitive.

Când stările de extremă vigilență, de teamă, frică, anxietate apar, primul lucru pe care trebuie să îl avem în minte când este vorba de copiii noștrii, este liniștirea, calmarea sistemului nervos. Nu uitați însă că acest lucru este posibil doar dacă noi suntem liniștiți, altfel nu facem decât să transmitem neliniștea noastră mărind-o pe a lor.

Așa că înainte de orice, luați o mică pauză, respirați adânc și încercați să vă goliți mintea și sufletul de teamă.

Calmarea sistemului nervos poate fi realizată prin trei modalități, folosind metode fizice, mentale sau metode ce le combină pe cele două.

Mai jos am să vă dau exemple de tehnici pe care le puteți practica acasă, dar nu vă limitați la ele și nu le aplicați mot-a-mot, le puteți schimba, adapta, puteți încerca să găsiți propriile modalități potrivite vouă și copiilor voștri.

Unul dintre motivele ce îi face deseori, atât pe copii cât și pe adulti, să trăiască o stare de intensă anxietate este hiperventilația, ea la rândul ei fiind un răspuns al organismului la frică, stres, fobie sau anxietate.
Se manifestă fizic ca respirație scurtă și rapidă, sporire a expirației în detrimentul inspirației, presupunând o cantitate mică de dioxid de carbon în organism, sub nivelul normal, ceea ce determină o paletă largă de simptome ( amețeală, puls rapid, tensiune sau durere în piept, furnicături la nivelul degetelor, pierderea coordonării mână-picior etc). Hiperventilația, prin simptomele ei, sperie foarte mult, accentuând și mai mult starea de anxietate.

În caz de hiperventilație, înainte de exersarea unei respirației profunde, de multe ori respirația trebuie echilibrată. Echilibrarea respirației presupune alternarea inspirație-expirație, ajungând la o respirație continuă, nu sacadată și întreruptă. Ținerea respirației pentru câteva momente sau respiratul într-o pungă de hârtie poate echilibra respirația.

Metodele fizice

De aceea, poate prima metodă fizică de calmare a sistemului nervos și de diminuare a anxietății este chiar exersarea respirației profunde: inspirație - ținerea respirației - expirație.

Încercați să faceți asta numărând până la 6: 6 secunde pentru a inspira - 6 pentru a ține aerul – 6 pentru a expira. Datorită acestui exercițiu simplu, nervii aflați la nivelul diafragmei vor transmite către creier mesajul că pericolul a trecut, determinând din partea lui un răspuns de liniștire și relaxare.

Deși simplu, copiilor le va lua un timp să poată practica o respirație profundă fiind necesară repetarea frecventă în momentele de liniște, nu de tensiune.

Înainte de a începe exersarea respirației trebuie să țineți cont de faptul că va fi mai ușor de învățat și exersat dacă spatele este drept, iar umerii în jos. De aceea, pentru început, exersați respirația profundă stând pe un scaun cu spătar, cu spatele sprijinit și susținut de acesta. Pentru a menține umerii în jos îi poți cere copilului să își pună palmele pe picioare. Toată talpa piciorului este pe sol, nu pe vârfuri sau în altă poziție.
Respirația poate fi exersată și stând întins pe jos, dacă a sta întins pe spate i se potrivește mai mult copilului. Ajută-l să înțeleagă mai bine ce trebuie să facă cerându-i să își pună mâna pe burtică, să simtă cum aceasta se umflă când inspiră și cum se dezumflă când expiră.

Pentru o și mai bună vizualizare a procesului îi puteți pune pe burtică un balon spunându-i să inspire atât de mult încât acesta să se ridice sau să expire atât de puternic încât acesta să coboare.

Pentru copii mici a ajunge la un ritm de 4 secunde de inspirat- 4 de expirat, este un lucru foarte bun. Atât inspirația cât și expirația trebuie să fie lente, uniforme și de cât mai lungă durată.
Nu vă descurajați, de obicei copiilor, în special celor mici, le va lua timp să stăpânească bine tehnica respirației profunde.

Există și alte activități pe care le puteți desfășura cu ei, ce treptat îi vor ajuta să poate inspira sau expira mai adânc, mai puternic , de-a lungul mai multor secunde.
Vă împărtășesc mai jos unele dintre aceste modalități, tehnici prin joc și artă.

Petrecerea de la etaj

Dacă jocul cu balonul ce urcă sau coboară este primit cu plăcere de copil, puteți continua cu ceva asemănător.

Copilul va sta întins pe spate, pe sol. Pune-ți lângă el mai multe animale de pluș și un scaun, preferabil mai scund, sau o cutie.
La etaj (pe scăunel sau pe cutie) are loc o petrecere unde sunt invitate toate jucăriile, doar că până acolo se poate urca doar cu liftul. Pe rând, fiecare jucărie este așezată pe burtica copilului, acesta trebuind să inspire adânc pentru a face jucăria să urce la etaj, iar apoi să expire prelung pentru a coborî căci altă jucărie a chemat liftul. Pentru a sparge oarecum monotonia jocului puteți inventa tot felul de motive pentru care o jucărie trebuie să urce și să coboare de câteva ori ( a uitat cheile în mașină jos, merge să aducă tortul și apoi coboară să ia și sucurile, coboară să ajute altă jucărie să găsească locul, că s-a rătăcit etc.).
Creați-vă propria poveste cu animale și jucați-o cât mai des.

Elefănțelul face duș

Elefănțelul năzdrăvan a fost afară la joacă, unde împreună cu prietenii au sărit în toate bălțile și s-au jucat cu noroi, iar acum întors acasă, trebuie să facă duș. Învățați copilul cum face duș elefantul, mâinile copilului ridicate fiind trompa. Elefănțelul ia apă cu trompa (copilul inspiră puternic pe nas), ridică trompa (copilul își ține respirația în timp ce ridică mâinile). Cu trompa ridicată, elefănțelul se stropește cu apă (copilul expiră pe gură). Și așa repetă până elefănțelul este curat.

Șerpișorul nervos

Șerpișorul (îi puteți da nume, îi puteți adăuga o scurtă descriere) stă la soare și se bucură că nu-l deranjează nimeni. Dar de nicăieri apare un mic animal ( puteți adăuga orice animal și o mică descriere a lui). Se așează pe piatra de lângă el, dornic de conversație. Dar șerpișorul nu are chef de vorbă și se enervează că este deranjat ( îi puteți arăta copilului cum face acesta când se enervează- inspiră prelung pe nas), își ridică capul și nervos îl ceartă (copilul expiră pe gură, sâsâind ca un șarpe). Dar animalul de pe piatră nu pleacă și continuă să vorbească cu el, așa că șerpișorul iar se enervează (inspiră puternic pe nas) și iar îl sâsâie (expiră puternic pe gură). Continuați jocul pentru a permite copilului să exerseze cât mai mult respirația profundă.

Prin artă

Un ajutor de nădejde în exersarea respirației, când e vorba de artă, sunt paiele pentru băuturi, iar ca media artistică materialele lichide sau cele ce pot fi transformate în lichid (acuarelă, guașă, culori acrilice).

Un alt material lichid ce poate fi folosit cu succes în acest scop este soluția pentru baloane de săpun. Poate fi folosită pentru a face baloane de săpun – un foarte bun exercițiu de exersarea a respirației dar și pentru a desena în același timp.

Desen folosind baloanele de săpun

Putem adăuga în sticluțele cu soluția pentru baloane culori acrilice sau guașă. Se adaugă o cantitate mică, doar cât să dea culoare accentuată lichidului. Vom aveam nevoie de o coală de hârtie mare (hârtie de ambalat cadouri sau sulurile de hârtie ca cele de la Ikea din care putem tăia cât dorim sau mai multe foi A4 prinse una de alta) pentru a avea cât mai mult spațiu pentru baloane. Se vor face baloane de săpun folosind o singură culoare sau mai multe, deasupra foii, exersând respirația profundă. Când baloanele căzute pe foaie se sparg vor lăsa urme. Desenul folosind baloanele de săpun îl pot antrena pe copil în activitate, dându-i astfel posibilitatea de a exersa cât mai mult respirația.

Folosind paiele pentru suc - Desen ca un fagure colorat

Pentru copiii mai mici, un exercițiu foarte bun de exersare sau învățare a respirației profunde este de a sufla aer printr-un pai într-un vas cu lichid (inspiră trăgând aer pe nas și expiră suflând prin pai). Acest lucru se poate transforma ușor într-o lucrare de artă, dacă soluția lichidă în care copilul suflă cu paiul este obținută din amestecarea de culori acrilice sau guașă cu apă, iar bulele de aer ce se formează sunt mutate pe o foaie de hârtie. Cu cât sunt mai multe culori, bulele colorate vor da naștere unei texturi deosebite asemănătoare unui fagure. În încercarea de a face un fagure cât mai colorat, deseori copilul este prins în activitate exersând respirația profundă.

Desenarea unui portret inedit

Un alt mod în care eu folosesc în lucrul cu copiii culorile diluate cu apa și paiele, este pentru realizarea unui portret foarte colorat.

Le schițez pe foaie celor mici, cei mai mari o pot face singuri, o față umană - conturul feței împreună cu desenul ochilor, gurii, nasului și uneori al urechilor. În cutiuțe diferite amestec culorile guașă cu apa. Cu ajutorul unei pensule sau a unei pipete, copiii picură lichidul colorat în partea de sus a conturului feței (acolo unde ar trebui să fie părul). Inspirând adânc și expirând aerul prin pai în direcția picăturilor de culoare acestea se întind, se ramifică, se întretaie, se combină etc. formând o podoabă capilară inedită.

Despre metodele mentale și cele combinate de calmare a sistemului nervos vă voi povesti în articolul viitor.

Later edit: articolul despre metodele mentale si combinate a fost publicat.

Picture by Daniel Cheung

Bullying-ul este un tip particular de conflict interpersonal caracterizat in primul rand de disproportia dintre forte. Este o situatie conflictuala unde intimidarea si agresiunea sunt prezente, fiind deseori dincolo de puterea copilului - victima de a le face fata.

In scoala, bullying-ul apare deseori in zonele ce au mai putina legatura cu procesul de invatare, in locul de joaca, in curte, pe coridoare. In general bullying-ul este strans legat de sistemul de valori al agresorului si deseori determinat de nevoia acestuia de putere si control, reflectand, de cele mai multe ori, intr-un sens mai larg, valorile generale ale populatiei.

Problemele sociale prezente in societate (rasism, excludere, agresiune excesiva etc.) intr-o forma mai larga se regasesc si se afla in stransa legatura cu fenomenul de bullying. A da nume sau a pune porecle are deseori au substrat rasist.

De asemenea, exista tipuri diferite de bullying determinate de diferentele de gen (in cazul fetelor - excluderea, in cazul baietilor - agresiune excesiva), dar si reactii diferite in fata bullying-ului (fetele - neajutorate si slabe, baietii - umiliti). Acestea reflecta intr-o mare masura problemele prezente in societate cat si valorile si normele acesteia.

Deseori copiii victime ale bullying-ului sunt prinsi intr-o spirala negativa, intr-o situatie repetitiva pe care nu stiut cum sa o opreasca. Sentimentul lipsei de putere simtit de copii si in mod special de copilul-victima, le afecteaza de cele mai multe ori activitatea scolara. Bullying-ul are un impact puternic asupra increderii in sine a copilului si in special asupra increderii in asumarea de riscuri atat de necesara in procesul de invatare.

Deseori impactul fenomenului de bullying este unul extins, el nu afecteaza doar copiii implicati direct. Observarea, constientizarea ca exista bullying si copii victime ale bullying, teama ca vor fi urmatoarea victima, afecteaza intr-o masura reprezentativa o mare parte din copiii dintr-o clasa sau scoala.

Bullying-ul isi lasa puternic amprenta asupra victimei, determinand deseori reactii de stres posttraumatic. La nivelul creierului, aceste reactii se traduc prin probleme ce apar in zona responsabila cu limbajul, verbalizarea. Nu putine sunt cazurile in care aceasta este inchisa datorita traumei puternice.

Demonstrat din plin in ultimii zeci de ani, terapia prin arta/art terapia este o modalitatea de sustinere si terapie deosebit de importanta atunci cand vorbim de traumele copiilor, adolescentilor sau tinerilor expusi direct sau indirect bullying-ului.

Astfel arta ce intervine prin expresia si jocul sau terapeutic, incurajeaza si perminte comunicarea, exteriorizarea amintirilor traumatice, medierea si nu in ultimul rand tratarea experientelor traumatice. Folosind aspectele senzoriale al artei, amintirile traumatice pot fi comunicate ocolind impactul reactiilor postraumatice asupra zonei din creier responsabila cu limbajul.

Atunci cand copiii victime ale bullying-ului se angajează în procesul de arta, acesta are impact asupra sistemul parasimpatic din creierul lor (Lane, 2005). În termeni simpli, in timpul activitatii de arta copii sunt total implicati, activi atat mental cat si fizic, fapt ce determina incetinirea respiratiei dar si scaderea tensiunii arteriale, lucru ce are ca efect relaxarea. Terapia prin arta accelerează procesul de vindecare la copii.

Unul dintre efectele negative experimentate de copiii victime ale bullying-ului este anxietatea, de aceea deseori primul obiectiv este calmarea Sistemului Nervos pentru ca acesta sa nu fie intr-o continua stare de alerta, in starea de lupta.

Safe Place - Locul sigur

Construirea, crearea, desenarea unui loc sigur (safe place) este una din activitatile terapiei prin arta ce poate avea ca efect calmarea, relaxarea. Este o activitate potrivita diferitelor grupuri de varsta, dar in special copiilor mici sau adolescentilor, ce au in general putin control asupra mediului in care traiesc.
Intentii: Aceasta activitate le ofera copiilor posibilitatea de a reflecta si a gasi un loc sigur, dar mai ales le da posibilitatea de a simti ca detin un oarecare control asupra mediului lor extern.
Discutie: Va fi concentrata pe descrierea locului sigur si pe sublinierea calitatilor si importantei acestuia.

terapia prin arta, ajutor impotriva bullying-ului

Picture by Annie Spratt

Etica profesionala este coloana vertebrala a oricarei profesii, un domeniu intr-o continua transformare datorita schimbarilor permanente din viata cotidiana. Etica in Social Media este un domeniu relativ nou, ce-si datoreaza aparitia dezvoltarii rapide a spatiului online, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu exista foarte multe indicatii si recomamdari legate de modul etic in care ar trebui manipulate informatiile de pe internet sau modul in care un terapeut prin arta ar trebui sa se comporte in Social Media.

Social Media a fost identificata de terapeutii prin arta (art terapeuti) ca fiind o zona cheie ce necesita o atentie sporita, fiind necesar uneori depunerea unui efort marit pentru ca normele etice sa poata fi respectate in spatiul online. Actiunile noastre online pot avea o influenta profunda asupra impresiilor, opiniilor sau credintelor publicului larg legate de terapia prin arta, reflectandu-se asupra perceptiei acestuia asupra profesiei ca intreg (Miller 2018).

Ca art terapeuti si nu doar, ar trebuie sa fim constienti de efectul puternic pe care il are Social Media asupra personalitatii, parerilor personale sau asupra punctului nostru de vedere. Social Media poate determina dificultati in mentinerea limitelor profesionale clar delimitate (Belkofer and McNutt 2011).

Este deosebit de important ca terapeutii prin arta (art terapeutii) sa inteleaga multiplele roluri pe care aceasta cultura online, internetul si Social Media, le joaca atat in viata lor cat si in viata clientilor sau a studentilor lor. De aceea este deosebit de important ca terapeutul prin arta sa delimiteze roluri clare pentru conturile sale din Social Media, caci acestia, asemenea celorlati psihoterapeuti, sunt responsabili în orice moment pentru comportamentul manifestat. Folosirea de catre terapeut in scop personal a platformelor de Social Media, permite deseori accesul clientilor la toate informatiile publicate de acesta, caci nimic nu dispare de pe internet.

Terapeutii prin arta (art terapeutii) ar trebuie să fie conștienți de faptul că toate acțiunile și comportamentele lor trebuie sa reflecte integritatea profesională. Atunci când aceastea sunt necorespunzătoare pot deteriora încrederea publicului larg in aceasta profesie sau domeniu. Terapeuții prin arta ar trebui sa evite comportamentele ce încalcă în mod clar standardele morale și legale acceptate.

In plus, terapia prin arta (art terapia) se confrunta de multe ori cu dileme unice de etica determinate de natura complexa a utilizarii imaginilor sau materialelor in activitatea clinica ( Green 2012, Hin 2011, Moon 2006). Continutul lucrarii de arta este privit deseori ca un limbaj simbolic necesitand protectie si neexpunere, la fel ca si limbajul verbal prezent in formele de psihoterapie verbala (Hammond and Gant 1998). In plus, producerea de arta in cadrul sedintelor de terapie poate determina probleme de care trebuie sa tinem cont atunci cand este vorba de Social Media. Nu rare sunt cazurile cand in lucrarile de arta se regasesc teme provocatoare (agresivitate, sexualitate, spiritualitate) ce isi fac pe nesimtite loc, teme de care uneori clientul nu este constient, iar expunerea publica a lor desi poate fara voie, incalca dreptul la confidentialitate si intimitate, expunand clientul.

In Social Media, datorita accesibilitatii si expunerii ridicate, confidentialitatea clientului poate fi usor si neintentionat compromisa o data ce terapeutul captureaza si transmite lucrarea de arta intr-un format digital (Orr 2012). De aceea, terapeutii prin arta ar trebui sa foloseasca cu precautie platformele de Social Media. Acestia sunt obligati sa anunte clientii despre posibile limitari si riscuri privind respectarea confidentialitatii in Social Media. Este dificil sa pastrezi confidentialitatea in comunicarea online si sa stergi informatii sau imagini ce au fost postate daca consimtamantul clientului este revocat ulterior.

Desi standardele privind comportamentul profesionistilor in Social Media sunt putine, pot fi totusi punctate unele norme etice.

* Terapeutul prin arta/ art terapeutul "nu poate arunca" nici macar o privire pe profilul sau pagina de Facebook, Linkedin, Twiter sau alte pagini sociale ale clientilor

* A raspunde postarilor clientilor din Social Media este considerata incalcarea confidentialitatii.

* Terapeutii prin arta/art terapeutii sunt responsabili sa se asigure ca serviciile electronice oferite corespund legilor si regulilor etice.

* Pentru postarea oricarui detaliu ce are legatura cu terapia (desen, imagine, film etc.) este absolut necesar consimtamantul clientului in scris. Pentru clientii - copii este necesar consimtamantul parintilor.

* Terapeutul prin arta prezent pe platformele Social Media trebuie sa faca o distinctie clara intre profilul personal si cel profesional, iar informatii specifice vor fi oferite tinand cont de cei ce le folosesc. De asemenea, terapeutul va limita accesul la informatiile oferite in functie de situatie sau de publicul tinta caruia se adreseaza (ATCB 2019).

* Pentru a respecta datoria pe care o are fata de profesie, terapeutul prin arta/art terapeutul ce raspunde unei postari in Social Media trebuie sa se asigure ca postarile sale reflecta si respecta normele de Etica (ATCB 2019).

* Terapeutul prin arta/art terapeutul nu dezvaluie sau afiseaza informatii confidentiale in Social Media (ATCB 2019).

Problemele de natura etica aparute in Social Media nu sunt simple si nu au raspusuri usor de gasit. Toti terapeutii, si implicit terapeutii prin arta/art terapeutii, se confrunta des cu dileme etice in viata profesionala si in special cand este vorba de Social Media. Formarea profesionala, oricat de complexa este, nu ne ofera toate raspunsurile la toate problememe etice ce pot aparea, de aceea ar fi bine sa ne ghidam in viata profesionala avand in minte dreptul la autonomia al clientului si obligatia terapeutului de a nu face rau.

De aceea si nu doar, este deosebit de important ca studentii, tinerii profesionisti si nu in utimul rand practicantii sa fie tot timpul la curent cu normele etice specifice. Cele mai multe domenii clinice impun participarea periodica la un anumit numar de ore de instruire etica pentru a putea pastra licenta si dreptul de a profesa.