Haosul in Terapia prin arta


Pentru artist, haosul inspira procesul, determina structurarea si da nastere lucrarilor de arta. Toti artistii intalnesc acest haos atunci cand pregatesc o lucrare noua. A incepe o lucrare noua este deseori greu, exista o multitudine de lucruri ce pot fi facute, dar si o multitudine de posibilitati in care acestea poate fi facute.Exista o infinitate de posibilitati pentru imaginile vizuale. Orice alegere pe care artistul o face serveste structurarii haosului determinat de multimea posibilitatilor. 
Prin deciziile sale, subtil si deschis, artistul da forma haosului determinat de infinitatea de posibilitati. Aceasi structurare a haosului apare si in relatia cu subiectul lucrarii sau cu media de arta aleasa.

Pentru clientul in terapie, haosul depinde de proces, determinand structurarea și deseori o implicare autentică în viață. A incepe o lucrare de arta este ca si cum ai privi intr-o oglinda, iar media artistica devine oglinda ce reflecta clientul. 
 
Inceperea oricarei forme de terapie este in general neplacuta si dificila. De obicei oamenii nu cauta neplacerea si dificultatea, oamenii nu cauta sa mai adauge disconfort vietii lor. In general, clientul ce-si incepe calatoria terapeutica este coplesit de haos si de emotii.

Cand clientul alege sa creeze, imaginile potentiale sunt filtrate de media artistica dar si de circumstantele vietii sale. Procesele de selectie si filtrare sunt energizate de catre psihicul clientului si alimentate de conflictele interne, anxietate sau alte emotii. Atat tema cat si media aleasa au semnificatie pentru client si sunt destul de sigure pentru a putea fi folosite in exprimare. 

Terapia prin arta ajuta clientii sa gasesca in arta o forma structurata ce lipseste in lumea lor interna deseori turbulenta. Astfel arta devine "crearea unei ordini semnificative care ofera un refugiu din confuzia necontrolabilă a realității exterioare" (Arnheim, 1971). Producerea de arta structureaza haosul (Ulman, 1975).

Arta mareste capacitatea simturilor noastre la un nivel reflectiv si constient. Astfel scopul terapiei prin arta este acela de a reface integritatea structurii personalității

Arta, ca reprezentare absoluta a ordinii, structurii și echilibrului, serveste la reintegrarea elementelor haotice ale persoanei și ii permite acesteia exprimarea sensului complex al vieții sale într-o formă semnificativă.
Valuarea terapeutica a artei consta in capacitatea acesteia de a face ordine in dezordinea sufletului. Terapia prin arta poate depasi haosul intern prin conferirea unei semnificatii integrarii structurate.

 

Terminarea terapiei


Terminarea terapiei este probabil una dintre cele mai importante parti, fiind considerata o oportunitate de a discuta despre separare si pierdere si de a pregati copilul (clientul) pentru viitor. Freud (1937) a fost primul clinician ce a subliniat importanta deosebita a acestei faza a terapiei. A nu permite existenta ei lasa terapia incompleta.

Otto Rank (1929,1952) considera ca separarea este o problema universal prezenta determinata de experienta dureroasa a nasterii. Experienta nasterii determina pe de-o parte aparitia unei stari de "anxietate primara" oricarui nou-nascut, iar pe de alta parte genereaza dorinta de a uita aceasta durere, proces pe care Rank il numeste "regresie primara". Astfel, atunci cand copilul se desparte de o persoana apropiata lui, aceasta despartire ii va aminti de despartirea primordiala de mama.

O perioada de terminare ofera copilului oportunitatea de a se adresa, a observa si a discuta despre trairile sale legate de separare si pierdere.

Extinzand ideea lui Rank, Allen(1942) considera ca intalnirile terapeutice din perioada de terminare si stabilirea unui plan, ofera terapeutului posibilitatea de a se adresa anumitor probleme sau frici legate de separare. Allen considera ca procesul de terminare a terapiei contine un mesaj foarte puternic, iar lasarea acestui proces incomplet poate determina copilul sa adopte o solutionare defensiva.
Unii copii vor folosi aceasta perioada pentru a-si lua la revedere de la terapeut, iar altii o vor folosi pentru a protesta, a reactiona sau a evita lucrurile legate de separare. Copiii cu o istorie semnificativa a pierderii sau a separarii au nevoie sa simta ca ei hotarasc si conduc lucrurile si, mai mult decat atat, ca ei abandoneaza terapeutul (prin refuzul de a participa la intalniri) in loc de a fi abandonati.

Prin oferirea acestei perioada de incheiere, terapeutul genereaza o noua experienta legata de separare sau terminare, caracterizata prin implicare activa si nu prin pasivitate sau abandon.

In aceasta perioada, sarcina terapeutului este de a sustine Ego-ul copilului si de a-l ajuta sa se adapteze situatiei. Astfel copilul va parasi terapia cu sentimentul de forta si putere interioara, de sprijin si respect.

Clepsidra

In perioada de sfarsit in terapia copiilor mici, dar nu numai, exprimarea vizuala a trecerii timpului si numararea intalnirilor ramase sunt absolut necesare. O foarte buna modalitatea este folosirea unei clepsidre, desenata sau din sticla.
Intentia: De "a vizualiza" trecerea timpului pana la ultima intalnire si de a oferi posibilitatea discutiei despre separare, despartire si trairile ce au legatura cu aceastea.
Materiale necesare: desenul unei clepsidre sau un vas clepsidra din sticla ce poate fi deschis, carioci, culori, nisip colorat.
Descriere: Vor fi marcate si numerotate pe clepsidra un numar de zone ce corespund numarului de intalniri pana la cea finala. In fiecare intalnire se va adauga nisip sau va fi colorata zona specifica intalnirii.


Desenul palmelor

Se deseneaza conturul palmelor copilului si ale terapeutului una langa alta, putandu-se apoi colora sau desena in interiorul acestora. Pot fi folosite vopsele acrilice pentru colorarea palmelor, desenul fiind amprenta lor. Vor fi facute doua desene, unul pentru copil si unul pentru terapeut.
Intentia: Crearea unui obiect tranzitional, ce ii ofera copilului posibilitatea de a pastra "o bucata din terapeut".
Materiale: creione, carioci, vopsele acrilice
Metafore: imaginea palpabila a experientei de parteneriat, importanta copilului pentru terapeut, copilul nu va fi uitat.


Terapia si vindecarea prin arta


Lucrarea nostra de arta este despre noi, despre lumea nostra interioara si cea exterioara, arta fiind calea nostra de a ne conecta lor.
Astfel, terapia prin arta nu se adreseaza doar celor ce au anumite probleme sau afectiuni, ci este pentru noi toti, cei ce ignoram sau ne-am pierdut creativitatea, partea ludica, legatura cu senzatiile sau simturile noastre. Arta isi manifesta potentialul vindecator atunci cand  suntem atenti, absorbiti, implicati si in stransa legatura cu ceea ce experimentam, cu lumea interna cat si cu cea externa.

Uneori practicarea terapiei prin arta este o activitate legata in primul rand de corpul nostru, este despre a vedea, a atinge, a permite senzatiilor si perceptiilor sa existe si sa fie simtite.
Durerea sufleteasca inainte de a primi un nume si a face parte dintr-o categorie este o senzatie. De cele mai multe ori tot ce ne dorim este sa nu o mai simtim, sa o scoatem afara si pentru asta folosim orice mijloc ne e la indemana. Rareori ne permitem luxul de "a sta cu senzatia", de a o cunoaste, a o studia, a ne "imprieteni" cu ea. Cand vrem sa o scoatem, sa o facem sa dispara imediat, intr-un fel ne opunem propriei vindecari, caci schimbarea vine in primul rand din constientizarea senzatiilor organice.

Terapia prin arta prin tehnicile sale ajuta la cultivarea abilitatilor de a rezona mai repede si mai profund cu corpurile, senzatiile si trairile nostre. Corpul nostru nu este separat de imaginatie, el traieste in imaginatie, el este medium-ul nostru, vopseaua noastra, procesul de arta fiind o extensie a sa in relatia cu lumea. Toate imaginile rezultate, indiferent cat de rele sau de terifiante par sunt de ajutor sufletului.

Transformarea apare atunci cand noi devenim intimi cu aceste aspecte pe care le consideram inamici, iar vindecarea incepe cand permitem acestor imagini sa fie vazute, sa fie simtite si le raspundem prin miscare (dans), improvizatie vocala, actorie, dialog poetic, contemplare.   
"Lucrarile de arta poarta in ele leacul, energiile, spiritele creative si vitalitatea ce iti vor permite sa te porti liber. Fii deschis pentru ele si permite-le sa iti calmeze emotiile si sa-ti activeze pasiunile." (McNiff, 2004)

Imaginile creaza povesti, dialoguri imaginare si incurajeaza alte forme de exprimare artistica. De asemenea ele actioneaza direct asupra corpurilor nostre, a mintii si a simturilor. "A fi cu lucrarea de arta" este parte a proprietatilor sale de vindecare. Bucuria determinata de desen, de folosire a culorilor, de redare a miscarii este un foarte important efect al procesului de vindecare.

Uneori privirea lucrurilor in profunzime ne permite contopirea cu obiectul, incetinindu-ne sau oprindu-ne din a trece rapid de la un lucru la altul, devenind astfel prezenti in procesul de reflectie. Contemplarea, privirea activa, este un proces dinamic, cu un ritm puternic dat de alternanta interior- exterior. Aceasta dinamica presupune pierderea obiectului de contemplatie pentru perioade de timp, un pas necesar in recastigarea sa. De asemenea, prinsi in procesul de contemplare, perceptia se misca si se schimba de la un moment la altul, astfel nu ramanem blocati doar la un singur mod de abordare. Pierderea unui lucru creaza oportunitatea de a ne angaja in altceva nou.

Schimbarile apar atunci cand suntem prezenti. Atunci reusim sa ne intalnim pe noi asa cum suntem in acel moment (here and now). Provocarea este aceea de a crea o conexiune cu lumea interna, de a deveni curiosi si indiscreti legat de experienta noastra (senzatii, trairi, ganduri).

Ce forma au? Ce culoare? Cat de rapide sunt?

De multe ori terapie prin arta este mai mult despre "a ramane cu starea", a o cunoaste, a o descoperi, despre cum ne simtim cu ea, despre relatia dintre noi si nu despre a gasi pastila magica ce va face totul sa dispara.
Vindecarea presupune un disconfort moderat, micsorarea temerilor, fricilor, si invatarea modurilor de a trai intr-un mod efectiv cu dificultatile prezente.

Terapie prin arta ne ajuta sa scapam de demonii interiori sau imblanzirea lor este urmarea faptului ca incepem sa ii vedem, sa-i atingem, sa-i cunoastem, cream o relatie cu ei, cu lumea interna?

Terapie expresiva, terapie prin poezie


Terapia prin poezie este o terapie expresivă ce foloseste poezia in scop terapeutic, pentru vindecare și dezvoltare personală.

Din cele mai vechi timpuri poezia trateaza problemele emotionale fiind folosita sub forma incantatiilor si invocatiilor in ritualuri. Frazele intonate de samani pentru bunăstarea unui individ sau a tribului aveau deseori ritm si rima.

Vechii egipteni dizolvau in lichid papirusul pe care erau scrise cuvinte vindecatoare si il administrau ca medicament.

În istoria mai recentă, poezia, lectura și scrierea creativa au fost folosite ca tratamente complementare pentru afectiuni psihice incepand cu secolul XIX.

Există câteva modele diferite de terapie prin poezie, dar cel mai popular și cel mai frecvent utilizat este modelul introdus de Nicholas Mazza. Conform acestui model, terapia prin poezie implică trei componente principale: componenta receptiv - prescriptiva, componenta expresiv - creativa si componenta simbolic - ceremoniala.

În componenta receptivă - prescriptivă terapeutul va prezenta pacientului un poem si-l va incuraja să reacționeze. Materialul este selectat pe baza capacității sale de a descrie, de a explica și de a identifica aspecte relevante pentru conținutul sesiunii.

Componenta expresivă - creativă implică utilizarea scrisului creativ pentru evaluare și tratament. Procesul de scriere poate fi cathartic, adesea eliberând emoții blocate sau amintiri uitate.

Terapia prin poezie funcționează în primul rând prin evocarea unui răspuns emoțional ce ia nastere in urma unui proces de creare, scriere sau ascultare. Poezia, la fel ca arta plastica, muzica, drama și dansul, are abilitatea de a atinge foarte profund oamenii. Aceasta se poate datora faptului ca oamenilor le este mai ușor să transmita gânduri și emoții dureroase printr-o poezie decât să vorbească direct despre ele.

De asemenea natura abstractă a poeziei ofera protectie in fata experiențelor dureroase, care ar putea fi prea infricosatoare daca ar fi exprimate într-o manieră directa.

Poezia este aproape o formă de dans mental, iar scrierea unei poezii este o modalitate de a asculta sau de a da glas vocii interioare si subtilităților emoționale ce sunt uneori mult prea greu de exprimat direct.




Gheață
                             Einat Foghel-Levin
                       *traducere libera

El ma atinge,
Si eu simt cum copilaria mea se sfarseste,
Mi se scurge printre degetele inghetate care nu pot sa exprime gheața ce apare in mine,
Gheata care o sa imi acopere tot corpul, inauntru si in afara
Gheata care o sa imi ia ani sa o sparg.
[...]
Gheata ce imi ingheata tot corpul
Cand atingerea pare putin diferita,
Si nu e cu intentie, e doar o gresala,
Dar nu conteaza, pentru ca din nou am 14 ani.
Stau langa un ecran si simt un om mare care se apropie de mine si sunetul a ceva ce se deschide.
Si in momentul in care se deschide, ceva in mine se inchide.
Chiar si o fata de 14 ani stie ca pentru totdeauna va fi ceva rece in ea,
Si inima mea nu va mai fi la fel.
[....]
Sunt o femei fara copilarie si nu sunt singura
Sunt inca multe ca mine in lume.
Asa ca data viitoare cand intalniti una ca ea,
Doar spuneti-i ca sunteti cu ea.
Imbratisati-o puternic, doar daca va da voie,
Si doar intelegeti, va rog, ca daca nu va imbratiseaza inapoi
Nu e pentru ca nu vrea, este pentru ca gheata asta este ca un zid.
Sper ca intr-o zi voi sparge aceasta gheata si o sa incep de la inceput.
[...]

 

Ranile invizibile


S-a impamantenit ideea ca daca un copil este agresiv acest lucru se datoreaza lucrurilor vazute acasa, invatate de la parinti.
Ce se intampla atunci cand parintii nu sunt violenti fizic? Ar putea fi alta originea agresiunii?

Agresiunea copiilor este de cele mai multe ori un simptom ce poate avea o multitudine de cauze, fapt pentru care necesita maximum de atentie.

În unele cazuri, copiii se dezlănțuie ca urmare a frustrarii generata de o problemă prea mare pentru ei. Ei nu au învățat cum să-și controleze impulsurile sau să-și rezolve conflictele în moduri acceptabile din punct de vedere social. 

Dar de cele mai multe ori ranile invizibile sunt cele ce-l fac sa se comporte agresiv, rani datorate persecutiei, dominarii, respingerii, abuzului, saraciei sau neglijarii. In fata neglijarii, abandonarii, lipsei dragostei, furia este uneori cea mai puternica reactie a copilului, furia fiind deseori raspunsul frustrarii.

Copiii respinsi traiesc cea mai mare pierdere, caci niciodata nu au fost iubiti, multi raspunzand acestei pierderi intr-un mod maladaptiv.
Atunci cand sunt raniti sau inspaimantati, copiii manifesta deseori un comportament extrem de dezorganizat, urmat in cele mai multe cazuri de "o lupta".

Adler considera ca acel copil ai carui parinti ii satisfac nevoia de afectiune creaza o legatura cu societatea dezvoltandu-si potentialul in moduri ce promoveaza societatea.
In constrast, cei ce se simt respinsi se vor stradui sa atinga superioritatea in detrimentul societatii. Acelasi lucru se intampla si in cazul copiilor al caror parinti percep societatea ca inamic si se poarta in concordanta cu aceasta perceptie.
Agresiunea nu se întâmplă deoarece suntem programați să răspundem lumii cu ostilitate ci depinde de modul în care percepem lumea.

De multe ori, agresiunea copiilor este determinata de lipsa lucrurilor de baza, umilirea sau violenta fizica. Astfel, unul din scopurile terapiei in cazul ranilor invizibile este recrearea respectului si a constiintei de sine.

 Cine sunt eu? Ce pot face? 

 Una dintre activitatiile prin arta pe care le folosesc in acest scop este desenul palmei.
 Este o activitatea folosita in general in cadrul terapiilor individuale, dar poate fi folosita si in terapia de grup.
Intentii: recrearea si intarirea respectului de sine si a constiintei de sine
Indicatii: Se traseaza conturul palmei, iar copilul este rugat sa numeasca cinci trasaturi ce-l definesc. In conturul palmei, pe fiecare deget se scriu/ se deseneaza trasaturile enuntate. In mijlocul palmei vor fi scrise/desenate lucrurile pe care copilul le poate face.
Discutia: va fi concentrata pe importanta propriilor trasaturi si aprecierea diferitelor calitati.