Mandala in desenele copiilor


Mandala (sanscrita) inseamna cerc sfant si este un termen folosit deseori pentru a descrie reprezentari simbolice ce includ un motiv circular. Mandala poate fi gasita in diferite culturi datand inca perioada Paleoliticului.
Unicitatea si universalitatea mandalei deriva din faptul ca apare pe scala larga, de-a lungul timpului, indiferent de natie, cultura sau individ. Carl Jung considera mandala un simbol ce evoca parti ale Inconstientului Colectiv.

Marea afinitate a copiilor pentru arta poate fi in parte inteleasa ca parte a manifestarii nevoii generale pentru o viata simbolica, nevoie care de obicei este satisfacuta prin joc.
Copilul mic descopera placerea de evocarea a puterii artei si capacitatea de a crea iluzii inainte ca el sa fie pregatit sa foloseasca aceasta abilitate in serviciul sublimatiei.

Trecerea de la experienta kinetica (scribble) la desenarea unei forme circulare (cerc) are loc in general in jurul varstei de 2-3 ani.
Forma rotunda ia nastere din ritmicitatea data de scribble si constituie una dintre victoriile timpurii al copilului, sugerand si o buna coordonare ochi-mana. Mandala este o forma comuna in desenele copiilor, in special ale celor de 2-3 ani, dar nu numai.

Primul cerc facut de copil este foarte greu de diferentiat din multitudinea de linii circulare ale scribble-lui care contine de asemenea si forme eliptice sau ovale. Practicarea scribble-lui va permite desenarea liniilor paralele si perpendiculare ce se intersecteaza formand unghiuri drepte si ascutite. Astfel, in scurt timp, cercul va fi urmat de patrat.

Incet, incet, copilul va incepe sa deseneze un numar mare de forme geometrice: patrat, dreptunghi, triunghi, repetand si exersand desenul lor mai tot timpul. Ulterior va suprapune aceste forme, dand nastere formelor mai complexe: cerc umplut cu linii, un triunghi inclus intr-un cerc etc. Suprapunerea in desen a acestor forme va da nastere primelor mandale.

Prin stapanirea mai bine a miscarii bratului, liniile din interiorul cercului vor deveni perpendiculare, astfel mandala va juxtapune si va pune in contrast doua dintre cele mai populare si mai stabile forme, cercul si crucea, permitand copiilor mici sa se concentreze si sa se bucure de elementele cu contrast puternic.

De ce cercul este prima forma geometrica desenata si de departe forma preferata? Cercul ia nastere din miscarea naturala, usoara si cursiva a mainii (copii de 2-3 ani deseneaza miscand intreg bratul, fie din incheietura umarului, fie a cotului), este perfect simetric, copiii avand o atractie pentru simetrie, iar cu ajutorul lui copilul poate reda majoritatea lucrurilor si obiectelor din lumea ce-l inconjoara.
La varste mici partea circulara descrie orice obiect marginit, iar liniile pot simboliza picioare, maini, trasaturi faciale, par sau chiar imbracaminte.

In aventura sa de a descoperi lumea, copilul va fi atras in mod inevitabil de evidenta contrastului  (sunete puternice-slabe, culori palide-stralucitoare, persoane inalte-scunde) Acest contrast evident va fi adus si in desenul sau, lucru bine ilustrat de pozitia corpului, a mainii, in timpul desenului si calitatea producerii miscarii (desenul liniilor curbate este o miscare calma, continua iar desenul unghiurilor presupune o schimbare de energie si presiune in mijlocul actiunii, este o miscare intrerupta ce necesita o pauza, un moment de oprire).

Copiii mici analizeaza lumea in termeni ai configuratiilor pe care ei le pot discerne, paterne (modele)  pe care le intalnesc, calitatiile fizice ale obiectelor intalnite: culoare, marime, forma. Copiii sunt foarte interesati de evenimentele si actiunea petrecute in apropiera lor. In desen acest interes poate fi observat in placerea lor de a explora posibilitatiile vizuale sau de a continua o linie in directii diferite.

Mandala este o forma vizuala foarte placuta si bine echilibrata, usor de recunoscut, de repetat si de memorat si mai ales, usor de exploatat pentru o varietate de scopuri grafice. Copiii prefera anumite paternuri tonale pentru ca sunt usor de reprodus si au mesaje atragatoare, o explicatie in plus a prezentei timpurii a mandalei in desenele lor.
Universalitatea mandalei in desenele copiilor poate fi determinata si de momentul aparitiei ei in dezvoltarea desenului copiilor, inainte de reprezentare. Acesta este momentul in care mandala isi asuma rolul ei special intre explorarea formala pura si descrierea reprezentationala adevarata.
Datorita procesului vizual, rezervorului schematic, nevoii de simplicitate, echilibru si contrast, copilul este predispus sa deseneze mandale, astfel aparitia ei este predeterminata.

 Atat Carl Jung cat si Rhonda Kellogg considerau mandala o inevitabila etapa in dezvoltare. Jung considera ca aceasta forma exista codificata în Sistemul nostru nervos si este unic potrivita pentru a rezolva dilemele noastre existențiale. Kellogg o considera o dezvoltare normala si logica a desenului copiilor, etapa prin care orice copil va trece, in cautarea ordinii si armoniei.

mandala in desenele copiilor Terapie prin arta
Mandala desenata de Rhoda Kellogg menita sa ilustreaze evolutia reprezentarilor grafice specifice diferitelor perioade, asa cum se regasesc in desenele copiilor

Tehnici de warm-up



Activitatiile de incalzire (warm-up) se desfasoara in prima parte a intalnirii, dureaza intre 10-15 minute. Ele ofera clientilor posibilitatea de a se relaxa sau de a socializa cu ceilalti membrii, daca e vorba de terapie de grup. De asemenea, ofera celor ce intarzie timp si posibilitatea de a se integra mai usor in grup, in actiunea artistica. Aceste activitati, desi semnificative si cu o foarte mare importanta in cadrul terapie de grup, au mai putina importanta decat activitatea centrala.

Sunt activitati relative simple ce ii ajuta pe clienti sa se familiarizeze cu desenul si exprimarea creativa, activitati ce sporesc respectul de sine si ajuta la transmiterea mesajului ca estetica lucrarii nu este un criteriu in Terapia prin arta.

Activitatiile de warm-up pot avea legatura cu tema activitatii principale, dar nu este obligatoriu, depinde de nevoile clientului si parerea terapeutului legata de obiectivele intalnirii. De asemenea nu este necesara introducerea lor in fiecare sedinta de terapie.
Dincolo de efectul lor relaxant si de incalzire, indiferent de tipul de terapie, consider ca au un foarte mare impact si deosebita importanta in cadrul terapiei de grup, unde au efect vizibil asupra grupului si dinamicii acestuia.


Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu......

Este o activitate de grup ce poate fi folosita ca activitate de deschidere a intalnirii.
Intentii : intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, exprimarea sentimentelor de tristete, dezvoltarea abilitatilor de ascultare, exprimarea supararii intr-un mod adecvat.
Indicatii : Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu si am pus in el ___________(lucruri care ma supara, ma fac furios).
O persoana incepe prin a spune fraza de deschidere, adaugand lucruri ce o supara sau o fac furioasa. A doua persoana va repeta fraza spusa de prima persoana si va adauga motivele ei de suparare/furie. Repetitia va fi reluata cu fiecare membru al grupului, fiecare repetand ce au spus antevorbitorii sai si adaugand propriile motive, pana cand geanta e plina (s-a ajuns la ultimul membru). In acest punct, grupul va decide daca va lua bagajul acesta sau daca doreste sa faca altceva cu el.
Discutia: va fi concentrata pe sentimentele de tristete exprimate.


Covoras pentru usa

Este o activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: hartie pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea exprimarii sentimentelor si trairilor.
Indicatii: Pe o foaie dreptunghiulara, i se va cere clientului sau fiecarui membru al grupului sa deseneze un covoras, cel pus in fata usii de la intrare, care il reprezinta pe el si casa lui. Daca doreste, poate adauga si un mesaj pe covorasul de intampinare.
Discutia: Va fi concentrata pe semnificatia mesajului si desenului covorasului.


Gandul

O alta activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: foi pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea schimbarilor pozitive, constientizarea de sine, intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate (daca este folosita in cadrul terapiei de grup).
Indicatii: Clientului i se cere sa deseneze o cutie si sa puna (deseneze) in ea unul dintre gandurile la care ar vrea sa nu se mai gandeasca.
Discutia: Va fi concentrata asupra gandului ales, a semnificatiei acestuia si se va incuraja observarea raportului cutie-gand.


Cine, ca si mine, iubeste (Cui, ca si mie, ii place ) ..........

O alta activitate de warm- up ce poate fi folosita in terapia de grup.
Intentii: intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, incurajarea exprimarii de sine.
Indicatii: Unul dintre membrii grupului va spune fraza de deschidere, adaugand un lucru care ii place/iubeste. Cei ce iubesc (plac) acelasi lucru, i se vor alatura fizic sau isi vor manifesta preferinta intr-un fel sau altul, ales dinainte. Fiecare membru din grup va numi un lucru ce-i place si ceilalti vor reactiona in functie de preferinte lor.
Discutia: Va fi concentrata pe dinamica grupului in timpul activitatii si lucrurile ce decurg din ea.
Cum folosesc eu tehnica
 Participantii stau in cerc mare, pe scaune. Atat cel ce numeste lucrul cat si cei ce au aceleasi preferinta se vor ridica si vor schimba locurile intre ei. Este preferabil ca noul loc sa fie cat mai departe de cel initial. Consider ca schimbarea locului si miscarea participantilor au impact pozitiv asupra grupului si dinamicii sale.


Dezvoltarea artei


“The artist is not a special kind of person; rather each person is a special kind of artist.”  
Ananda Coomaraswamy

Etapele normale ale dezvoltarii artei, la copii, au fost observate, descrise si catalogate inca din secolul XIX de specialisti in dezvoltarea copilului, psihologie si arta. Doar foarte putini dintre ei s-au uitat la pictura si modelaj, majoritatea concetrandu-si atentia pe expresia grafica. Astfel etapele conceptualizarii grafice evidentiate de Lowenfeld(1957) nu sunt foarte utile daca vorbim de pictura, modelaj sau constructie sau atunci cand ne referim la lucrari bi sau tridimensionale.

In acest sens va aparea in terapia prin arta prin munca nemijlocita a lui Judith Rubin o noua clasificare ce include desenul, pictura, modelajul si constructia si care evidentiaza in detaliu cea mai timpurie perioada de exprimare.
Desi delimitate clar in expunere, delimitarea fiind facuta in functie de procesul central prezent, in realitatea nu exista o delimitare clara intre etape, ele se interpun.

Manipulare
 Este o etapa de pre-arta, manipularea este perceputa uneori de adultului parinte ca fiind total nepotrivita ( desenat cu creioane pe pereti, cu carioci pe canapele, bagarea lutului in gura). Din punctul de vedere al copilului, comportamentul este cat se poate de normal.
Calitatea senzoriala a materialelor este vitala de-a lungul acestei perioade precum si experienta kinetica (miscarea mainilor, uneori a intregului corpul pentru a face semne,a amesteca sau a pune lucruri impreuna). In aceasta perioada aspectul kineto-motoric este un motiv central.
Cand copilul devine constient ca el este cel ce a strans lutul sau cel ce a lasat un semn pe foaie devine interesat de aspectul vizual al experientei sale. Atentia lui nu va fi concentrata doar pe procesul in sine, ci si pe produs, desi nu e interesat de finalizarea produsul.

 Formarea
Copilul este mai matur din punct de vedere intelectual si motoric, are un control mai mare asupra miscarilor sale si incepe sa ia decizii constiente in ceea ce priveste lucrul cu lutul sau cu pensula pe foaie.
Exerseaza si isi demonstreaza controlul asupra materialelor, face primele linii sau puncte, primele constructii, loveste si strange in pumn, face forme separate sau obiecte de sine statatoare.

Numirea
Copilul numeste obiectele facute, dar poate schimba deseori semnificatia acestora deoarece aceasta este determinata de asocierea formei cu ceva anume, la un moment anume de timp.

Reprezentarea
Desi formele reprezentate de copil contin calitati, trasaturi ale obiectului redat, pentru adult este deseori greu sa le recunoasca. In aceeasta perioada copilul reda prin arta ce stie, nu ceea ce vede (cerc pentru cap, linii pentru maini sau picioare).

Continerea
Numele aceste perioade se refera la faptul ca nu doar reuseste sa faca arta, ci copilul reuseste sa se controleze pe sine si sa-si controleze impulsurile mai bine. Copilul este fericit sa-si demonstreze capacitatea de a ramane in interiorul limitelor grafice. Este perioada in care copiii reusesc sa coloreze mai bine, nedepasind liniile.
 
Experimentarea
Copilul exploreaza modurile, caile de a face sau de a spune lucruri.
Explorarea in arta in aceasta perioada timpurie este asemanatoare unei gandiri visuale. Foarte important in aceasta perioada este descoperirea multiplelor modalitati grafice de a exprima acelasi lucru. Copilul devine din ce in ce mai abil in folosirea materialelor de arta, motricitatea sa fina se dezvolta rapid.
Primele lucrari bi sau tridimensionale devin din ce in ce mai compexe, mai ales din punct de vedere estetic. Reprezentarea lumii de catre copil devine mai reala. De asemenea cresc controlul, elaborarea si interesul estetic al copilului pentru produsul final.

Consolidarea
In aceasta perioada, in general, copilul este deja elev si are loc o consolidare atat in lucrarea lui de arta cat si in comportamentul sau. Incepe sa aiba moduri preferate de exprimare prin arta si are obiceiul de a le repeta in loc de a avansa, de a incerca cai noi.
Este o perioada caracterizata prin flexibilitate in arta, dar si prin trecerea de la un punct de vedere egocentric la unul mai social. Cel mai timpuriu subiect ce conteaza pentru copil este figura umana, iar reprezentarii ei prin arta ii va adauga cu timpul si alte elemente: copaci, plante, case, masini.

Naturalizarea
Arta copilului devine din ce in ce mai asemanatoare realitatii, partile corpului uman sunt reprezentate intr-o proportie mai realista, relatia spatiala devine din ce in ce mai precisa, marimea relativa si culoarea obiectelor se vor apropia din ce in ce mai mult de realitate.

La un moment dat, discrepanta dintre reprezentarile sale si realitate devine suparatoare pentru copil. Copilul experimenteaza anxietate si frustrare in incercarea sa de a face lucrurile cat mai apropiate de realitate si rareori e multimit de eforturile sale. Pare sa fie o etapa inevitabila in dezvoltare, este perioada in care multi copii renunta descurajati, indreptandu-se spre alte forme de exprimare mai flexibile.
In aceasta etapa produsele reflecta de obicei o constientizare asociata cu abandonarea vechiului, o iesire din zona de confort. Copilul lupta cu proportiile, umbrele si incercarea de control a calitatii liniei si culorii. Este ingrijorat de realismul obiectelor sale de arta bi sau tridimensionale. Daca inainte multi copii erau incantati de lucrarile lor, acum multi sunt nemultumiti, deseori descurajati si autocritici.

Personalizarea
Pentru multi copii perioada de naturalizare dureaza foarte mult , uneori pana in adolescenta timpurie.
Daca va avea suficient succes in eforturile sale si destula practica si instruire, copilul poate dezvolta un nivel impresionant de indemanarea in redarea realitatii. Cei ce vor avea un succes mai mic in redarea realitatii, dar cu un puternic simt estetic, se vor indrepta spre arta abstracta, deseori avand preferinte pentru activitatea creativa cu materiale non-grafice.
Cei ce vor ramane activi in arta , in perioada adolescentei vor arata o grija mare de sine.

Caracteristic acestei perioade  este personalizarea lucrarilor, explorarea diferitelor stiluri de lucru ca mod de exprimarea a propriei identitati. Vor cauta materiale si teme ce li se potrivesc mai mult, in incercarea de a-si exprima lumea interna si cea externa. Grija si autocritica cresc simtitor. Lucrarile lor pot fi simple, complexe, bogate, puternice, figurative, dar ceea ce caracterizeaza aceasta etapa este constiinta de sine a artistului adolescent. Subiectul artei sale va reflecta o crestere egoista, adolescentul va cauta sa se specializeze intr-un anumit medium si subiect specific. Va cauta subiectele ce au legatura cu el, cu sistemul lui de credinte si valori si personalitatea lui, asa cum el cauta in sine o identitate care sa i se potriveasca.

dezvoltarea artei la copii

sursa articol: Child Art Therapy, Judith Aron Rubin

Colajul


Colajul a devenit o forma de arta pe la mijlocul anilor '50, ca o oarecare continuare a celor doua curente din arta, dadaismul si suprarealismul.

La inceput, atentia era centrata mai mult pe folosirea simbolica a imaginilor decat pe natura concreta a materialelor. Pentru realizarea colajului erau folosite materiale ready made din dorinta de a introduce realul in arta.

McCreight(1996) definea colajul ca "o compozitie artistica de materiale si obiecte lipite pe o suprafata, uneori cu linii si culori ce le unesc".

Colajul stimuleaza creativitatea, construieste un vocabular vizual, permite asocierile libere prin intermediul obiectelor ready made, reduce anxietatea legata de procesul artistic, ofera posibilitatea de a descoperi semnificatii ale imaginilor comune, sporeste perceptia etc.

Colajul ofera oportunitatea de a explora teme ca varsta, valorile si constiinta sociala. Folosirea in colaj a tehnicii de taiere si lipire furnizeaza o metafora concreta a posibilitatii de daramare (stricare) si reconstructie. Colajul poate fi folosit pentru a explora experiente si teme din trecut, dar si vise si dorinte pentru viitor.

Senzatia de manipulare fizica a lumii este foarte puternica in colaj, persoana taie si alege, lipeste si schimba, uneori rupe si reincepe activitatea. Formare si aranjarea unei astfel de structuri relationale elimina nevoia si uneori constientizarea reprezentarii.
Colajul contine trairi pentru ca toate deciziile legate de el sunt in esenta lor decizii luate emotional.

Colajul este o foarte buna activitate terapeutica, potrivita perioadei de inceput a procesului terapeutic, dar nu numai. Este poate cea mai putin inspaimantatoare activitate pentru clientii care nu au mai facut arta de foarte multi ani (unii din copilarie), pentru cei ce considera ca "nu sunt buni" pentru arta sau pentru cei pe care foaia alba ii inhiba. Astfel pozele, imaginile deja existente, ii vor ajuta sa redea lucrurile cu un efort mic.

Colajul poate fi realizat dintr-o multitudine de materiale, poate contine imagini, poze sau cuvinte sau un amestec al acestora, poate fi realizat din diferite media de arta, lemn sau chiar digital, pe calculator. Este important ca terapeutul sa ofere o varietate de reviste, din diferite domenii. De asemenea, terapeutul trebuie sa tina cont ca imaginiile sa fie potrivite si neprovocatoare pentru pacient.

Hartiile si pozele pot fi taiate/ decupate sau rupte/sfasiate. Folosirea hartiilor taiate/rupte este privita ca o metafora a recreerii sau reevaluarii de sine sau a altora. Ruperea imaginilor vine uneori in intampinarea limitarilor motorice ale clientului, copiilor mici fiindu-le mai usor sa rupa imaginile decat sa le taie.

In activitatea mea terapeutica folosesc atat imagini decupate inaintea sedintei cat si reviste ce ofera clientului posibilitatea de a alege felul in care vrea sa decupeze imaginea dorita.  Incurajez copiii mici sa rupa imaginile si nu sa le taie.

Exista o multitudine de moduri in care colajul este folosit in terapia prin arta, iar indicatiile terapeutului pot fi diferite in functie de client si de nevoile sale.
Colajul poate fi bidimensional, lucrurile fiind lipite pe o coala de hartie sau plansa sau tridimensional cand sunt folosite obiecte ready made.

 Uneori pentru realizarea unui colaj sunt folosite cutii (cutii de carton, de pantofi). Aceasta tehnica de in/out (inauntru/ afara) permite redarea lumii externe si interne, concentrarea fiind pe diferenta dintre sinele intern si cel prezentat celorlalti, felul in care noi ne percepem pe noi insine si cum ne prezentam celorlalti.

Nick Zwaagstra (2004) a dat acestei tehnici a colajului in/out un alt scop: realizarea unei cutii de amintiri. Cutia de amintiri permite lucru cu tema pierderii, decesului. Pentru copii si nu numai, se poate crea un mod de a mentine legatura cu persoana pierduta.

Ruby Truly (2002) a adaptat terapiei prin arta tehnica emblemelor folosita in teatru. Este o tehnica ce combina artele - arta plastica cu dansul, muzica si drama.

Se aleg repede 3 pagini dintr-o revista, din cele 3 pagini vor fi ales imaginile ce vor fi apoi combinate si lipite intr-un mod potrivit clientului. Colajului rezultat (emblema) i se va adauga o miscare si sunete. Emblemele vor fi interpretate in fata grupului sau a terapeutului.
Aceasta tehnica are ca scop reflectarea Sinelui, explorarea deciziilor intamplatoare, explorarea metaforelor personale si a semnificatiei alegerilor intentionate sau neintentionate.

Julia Cameron (1996) a introdus ideea folosirii colajului pentru a realiza o harta a comorii cu scopul explorarii de sine. Ulterior Duanita Crofton a adaptat acesta tehnica pentru  a crea o harta a comorii pentru propria viata a clientului, cu pasii si drumul ce-l duc acolo unde isi doreste.

Diferiti terapeuti  au folosit pentru realizarea colajului o multitudine de materiale in functie de scopul terapiei: palarii tari (Nancy Lee Smith), mobila de lemn, ferestre, usi, scaune etc. Duanita Crofton a gasit ca foarte folositoare utilizarea scaunelor in lucrul cu tinerii strazii (street youth). Scaunele au fost pictate, folosite in sedintele de terapie si la sfarsit luate acasa.

Folosind imagini din reviste, tipuri si texturi diferite de hartie, poze, imagini de pe calculator, ready-made, colajul este o tehnica ce poate fi utilizata atat in terapia individuala cat si in cea de grup, atat cu copii mici cat si cu adolescenti, adulti sau varstnici.

colajul in art terapia

De ce deseneaza copiii ?


”Am visat desenul si apoi am pictat visul.”  Vincent van Gogh

Pentru copii, a desena este deseori mai mult un mod de joaca. La primul contactul cu arta, copilul vine dintr-o lume inca dominata de fantazie si joc. Uneori granita dintre arta si joc este vaga iar materialele artistice (lut, plastilina) sunt folosite pentru joc si mai putin pentru arta in sine.

Tranzitia de la joc la arta pare sa fie exlusiv umana, copii invata sa tina unealta de desen inainte de a fi capabili sa controleze desenul. In mod normal copiii dobandesc un vocabular grafic de baza in primii 4-5 ani de viata.

Piagget considera ca  dezvoltarea intelectuala are influenta asupra dezvoltarii desenului la copii.  El nu a evidentiat o teorie a desenului, ci a folosit desenele ca dovezi ale teoriei sale despre dezvoltarea reprezentarii  lumii de catre copii .

Pentru Piagget, desenarea se afla la  jumatatea drumului intre jocul simbolic si imaginea mentala, iar interactiunea cu mediumul are ca efect asimilarea sau acomodarea.  In procesul de asimilare, copilul incearca sa gaseasca o semnificatie folosind structurile cognitive si ideile deja existente.
Daca o noua experienta nu poate fi asimilata folosind aceste structuri cognitive deja existente, atunci aceste structuri sunt adaptate prin procesul de acomodare. Acomodarea presupune reglarea  noilor caracteristici ale mediumului conform noilor informatii.

In mod normal copilul mic intalneste constant nevoia de acomodare, de adaptare la lumea sociala si fizica din jurul lui, lume din care el intelege doar o mica parte. De aceea, Piagget considera ca pentru echilibrul emotional si  mental al copilului este necesara o zona de activitate  fara constrangeri externe si care ofera posibilitati de asimilare. In jocul simbolic copiii au posibilitatea de a retrai evenimente sau experiente importante si astfel acestea capata sens pentru el. 

 Piagget considera ca cele mai multe dintre desenele copiilor sunt un mod de a reprezenta lumea, iar unele dintre ele,  la fel ca jocul, permit asimilarea, iar fiecare stadiu al dezvoltarii desenului este o reflectie fidela a dezvoltarii conceptului de spatiu geometric la copii. Nu a explicat insa de ce copiii ar dori sa faca o reprezentare geometrica a imaginilor mentale.

Conform teoriilor lui Freud , desenele copiilor vor fi puternic influentate de dorintele si temerile lor inconstiente, ce apar uneori intr-o forma simbolica sau camuflata, ascunsa. Exprimarea dorintelor si  sentimentelor intr-o forma camuflata permite descarcarea, intr-un mod inofensiv,  a tensiunilor interne care altfel ar putea escalada si deveni periculoase, astfel desenul permite catharsisul.
Considera de asemenea, ca nevoia de maturizare si nevoia de a-si asuma un rol activ si de a controla sunt alte doua motive pentru desen si joc. Copiii gasesc activitatea de a desena satisfacatoare daca le ofera un sentiment de control asupra mediului, al temelor si al situatiilor redate.

 Unii cercetatori subliniaza faptul ca nu semnul lasat pe hartie de unealta de desen este fascinant pentru copilul mic, ci anumite configuratii sau teme fac activitatea de a desena fascinanta pentru el, iar echilibrul vizual este ceea ce ii atrage pe copii . In sustinerea ideii ca nu urma este ceea ce ii fascineaza, s-au demonstrat  preferintele copiilor  pentru patternuri  care au simetrie bilaterala.

Cand copiii stapanesc schema unui desen cu o anumita tema, o folosesc in continuu observand si modificand schema pentru a semana cat mai mult cu realitatea. Este un lucru normal ca unii copii sa dezvolte o tema in desenele lor si sa o deseneze de fiecare data . Aceasta repetitie a temei nu  este obligatoriu o exprimare a experientei, a sentimentelor si trairilor personale, uneori repetitia temei se poate datora filmului, cartii sau povestii preferate .

Abordarea intrebarii " De ce deseneaza copii ?" din punct de vedere artistic , ar putea avea ca raspuns feedbackul vizual primit, copii sunt fascinati de urma lasata de creion pe foaie.
Astfel unii cercetatori au presupus ca motivul principal pentru care copiii deseneaza este rezultatul.

Arnheim a afirmat ca scopul copiilor este de a desena simboluri,  iar desenarea imaginilor simbolice este universal satisfacatoare.
 Se pare ca ei deseneaza pentru ca gasesc satisfacator sa produca desene/imagini, mai ales cand aceste imagini simbolizeaza sau exprima preocuparile sau experienta lor.

Animale, case, masini, barci , avioane , flori sunt motive populare in desenele copiilor, dar de cele mai multe ori copiii prefera sa deseneze fiinte umane. Desi desenul fiintei umane nu depinde de genul micului artist ,  in general copiii deseneaza fiinte umane de acelasi sex  cu ei (fetele deseneaza preponderent fete, baietii preponderent baieti). Aceasta preferinta pentru acelasi gen se considera a fi o consecinta a identitatii de gen, a identificarii cu propriul gen.

Alegerea subiectului desenului s-a descoperit ca este de asemenea influentata de cultura, religie, traditii, situatia economica, contactul  copiilor cu lucrarile altora etc. Un impact puternica asupra desenelor copiilor il are cunoasterea desenelor si picturilor altora. Deseori copilul va copia alte desene si acest lucru va influenta puternic tema si caracterul desenului sau. De asemenea, desenul copilului expus unei multitudini de desene si picturi, modele, carti , va fi mai bine dezvoltat, va avea mai multe scheme de desene .

Nu trebuie considerat ca orice desen al unui copil este reprezentativ sau simbolic. Alland (1983) a subliniat ca in culturile fara o traditie puternica in arta vizuala, copii au desenat imagini organizate formal dar fara vreo semnificatie evidenta.

Desi motivatia pentru desenat este intriseca si este legata de activitatea in sine,  trebuie tinut cont si de diferiti factori externi ce o influenteaza. Evident, adultii pot determina numarul de desene sau desenarea in sine prin oferirea sau nu a materialelor necesare activitatii. Unii adulti pot incuraja activitatea  prin a desena si ei sau prin discutiile despre propriile desene.

  Nu exista un raspuns universal valabil la intrebarea ”De ce deseneaza copiii?” Se pare ca diferiti copii, in diferite momente de timp, au diferite motive sa deseneze.

terapie prin arta desenele copiilor