Ranile invizibile


S-a impamantenit ideea ca daca un copil este agresiv acest lucru se datoreaza lucrurilor vazute acasa, invatate de la parinti.
Ce se intampla atunci cand parintii nu sunt violenti fizic? Ar putea fi alta originea agresiunii?

Agresiunea copiilor este de cele mai multe ori un simptom ce poate avea o multitudine de cauze, fapt pentru care necesita maximum de atentie.

În unele cazuri, copiii se dezlănțuie ca urmare a frustrarii generata de o problemă prea mare pentru ei. Ei nu au învățat cum să-și controleze impulsurile sau să-și rezolve conflictele în moduri acceptabile din punct de vedere social. 

Dar de cele mai multe ori ranile invizibile sunt cele ce-l fac sa se comporte agresiv, rani datorate persecutiei, dominarii, respingerii, abuzului, saraciei sau neglijarii. In fata neglijarii, abandonarii, lipsei dragostei, furia este uneori cea mai puternica reactie a copilului, furia fiind deseori raspunsul frustrarii.

Copiii respinsi traiesc cea mai mare pierdere, caci niciodata nu au fost iubiti, multi raspunzand acestei pierderi intr-un mod maladaptiv.
Atunci cand sunt raniti sau inspaimantati, copiii manifesta deseori un comportament extrem de dezorganizat, urmat in cele mai multe cazuri de "o lupta".

Adler considera ca acel copil ai carui parinti ii satisfac nevoia de afectiune creaza o legatura cu societatea dezvoltandu-si potentialul in moduri ce promoveaza societatea.
In constrast, cei ce se simt respinsi se vor stradui sa atinga superioritatea in detrimentul societatii. Acelasi lucru se intampla si in cazul copiilor al caror parinti percep societatea ca inamic si se poarta in concordanta cu aceasta perceptie.
Agresiunea nu se întâmplă deoarece suntem programați să răspundem lumii cu ostilitate ci depinde de modul în care percepem lumea.

De multe ori, agresiunea copiilor este determinata de lipsa lucrurilor de baza, umilirea sau violenta fizica. Astfel, unul din scopurile terapiei in cazul ranilor invizibile este recrearea respectului si a constiintei de sine.

 Cine sunt eu? Ce pot face? 

 Una dintre activitatiile prin arta pe care le folosesc in acest scop este desenul palmei.
 Este o activitatea folosita in general in cadrul terapiilor individuale, dar poate fi folosita si in terapia de grup.
Intentii: recrearea si intarirea respectului de sine si a constiintei de sine
Indicatii: Se traseaza conturul palmei, iar copilul este rugat sa numeasca cinci trasaturi ce-l definesc. In conturul palmei, pe fiecare deget se scriu/ se deseneaza trasaturile enuntate. In mijlocul palmei vor fi scrise/desenate lucrurile pe care copilul le poate face.
Discutia: va fi concentrata pe importanta propriilor trasaturi si aprecierea diferitelor calitati.

Terapia prin arta nu se rezuma la teste proiective


Este larg acceptata ideea ca arta este o expresie a emotiilor si ideilor in aceeasi masura in care este o incercarea de a produce o imagine.

Prin arta, oamenii exprima sentimente si stari, comunicarea acestora fiind uneori mult mai importanta decat producerea unei imagini corecta din punct de vedere vizual si estetic. Plecand de la faptul stiut ca artistii exprima in mod deliberat trairi prin arta, exprimarea prin arta a copiilor si adultilor neartisti a fost analizata de-a lungul timpului in incercarea de a evalua si diagnostica, de a gasi raspunsuri legate de caracteristicile personalitatii sau de starea emotionala. 
 Psihologii considera ca exprimarea trairilor prin intermediul artei este la indemana oricui, caci orice persoana are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala. Astfel, in analiza desenelor vor fi creionate trei directii importante.

Goodenough(1926) observa ca analiza desenelor copiilor poate fi folosita pentru evaluarea starii emotionale a acestora. Astfel a luat nastere primul curent in cercetarea si analiza desenelor.
Desenele copiilor erau considerate proiectii ale inconstientului, iar analizarea trasaturilor de baza se facea conform Teoriei psihanalitice a lui Freud.

Din 1930 o serie de psihologi clinici au studiat posibilitatea folosirii clinice a testelor proiective. Testul proiectiv Casa-Copac-Om este interpretat plecand de la ideea ca fiecare item functioneaza ca un simbol al unora dintre aspectele emotionale importante ale vietii si experientei copilului (Buck, 1948).

Dupa parerea lui Hammer (1958) desenul casei poate simboliza corpul copilului, perioada intrauterina sau casa familiei. Copacul poate reflecta parerea inconștienta a copiilor față de ei înșiși, iar desenul omului transmite atat parerile conștiente ale copiilor despre ei înșiși cat si despre relațiile lor cu restul lumii.

In testul "Draw a person" (Machover), desenele sunt privite mai mult ca o reflectie a aspectelor permanente si stabile ale personalitatii copilului decat ca expresia unei stari emotionale temporare. De asemenea, se considera ca acest test ofera informatii si despre identitatea de gen. Multe dintre interpretarile desenelor copiilor pleaca de la ideea lui Freud despre sexualitate, aceasta fiind considerata componenta universala a motivatiei umane.

A doua directie de cercetare si analiza este reprezentata in special de munca Elizabethei Koppitz (1968, 1984). Elizabeth Koppitz a încercat evidentirea "indicatorilor emoționali" ce pot fi gasiti in desenele copiilor si validarea lor stiintifica, ea oferind astfel o abordare diferita.
 In interpretarea desenelor foloseste in genere Teoria relatiilor interpersonale a lui Harry Stack Sulivan si nu Teoria psihanalitica. Si-a bazat munca pe ideea ca desenul figurii umane este in primul rand o reflectie a dezvoltarii copilului si a relatiilor acestuia cu altii, a atitudinii sale fata de sine si fata de alte persoane importante din viata sa (Koppitz,1968).
Koppitz considera desenul  mai mult o reflectie a starii emotionale curente decat  a caracteristicilor stabile ale personalitatii sau a imaginii de sine, ea luand in calcul si caracteristicile dezvoltarii normale ale desenului. Acest lucru accentuaza faptul ca prezenta sau absenta unui detaliu specific poate fi semnificativa din punct de vedere clinic la o anumita varsta si nesemnificativa la alta varsta.

Atat munca lui Machover cat si cea a lui Koppitz au vizat în primul rând evaluarea personalității și diagnosticarea tulburărilor emoționale. 

A treia directie este reprezentata de incercarea de a descoperi si evidentia modurile în care copiii normali prezintă subiecte importante sau semnificative din punct de vedere personal si mai putin evaluarea personalității sau diagnosticul clinic. Plecandu-se de la premiza ca exprimarea emoțiilor prin artă are beneficii terapeutice, arta este folosita pentru efectul ei de vindecare.
 
In art terapie pacientul este incurajat sa deseneze (modeleze, sculpteze, etc.) in prezenta unui terapeut ce il va incuraja si il va ghida pe copil in lucrarea sa. Uneori copilul va desena ce doreste, alteori terapeutul va avea indicatii specifice. Scopul principal al oricarei lucrari in terapia prin arta este exprimare trairilor, arta avand efect terapeutic.
Modul de abordare, scopul si conduita oricarui fel de terapie prin arta sunt in mod normal determinate de teoria psihanalitica careia ii sunt asociate. Insa, indiferent de abordarea psihodinamica (gestaltica, fenomenologica, umanista, behaviorista, cognitiva etc.) exista patru obiective comune in orice forma de terapie prin arta: catharsis, introspectie, comunicare si control.

Catharsis-ul presupune exprimarea trairilor blocate sau suprimate, exprimare considerata terapeutica.
Introspectia este deseori o consecinta deosebit de importanta a creatiei artistice.
Comunicarea se refera la dialogul prin arta dintre copil si terapeut, lucru ce poate avea avantaje foarte mari in situatiile in care copilul nu poate sau nu vrea sa vorbeasca despre experienta sau trairile sale.
Prin recrearea unei situații dificile în arta, copiii pot capata controlul asupra problemei lor. De asemenea, copilul dobândește un control asupra sentimentelor sale și a reacțiilor sale.

Astfel, terapia prin arta se dovedeste a fi mult mai mult decat o simpla analiza a testelor proiective, mai mult decat un simplu test de evaluare si diagnostic. 


Mandala in desenele copiilor


Mandala (sanscrita) inseamna cerc sfant si este un termen folosit deseori pentru a descrie reprezentari simbolice ce includ un motiv circular. Mandala poate fi gasita in diferite culturi datand inca perioada Paleoliticului.
Unicitatea si universalitatea mandalei deriva din faptul ca apare pe scala larga, de-a lungul timpului, indiferent de natie, cultura sau individ. Carl Jung considera mandala un simbol ce evoca parti ale Inconstientului Colectiv.

Marea afinitate a copiilor pentru arta poate fi in parte inteleasa ca parte a manifestarii nevoii generale pentru o viata simbolica, nevoie care de obicei este satisfacuta prin joc.
Copilul mic descopera placerea de evocarea a puterii artei si capacitatea de a crea iluzii inainte ca el sa fie pregatit sa foloseasca aceasta abilitate in serviciul sublimatiei.

Trecerea de la experienta kinetica (scribble) la desenarea unei forme circulare (cerc) are loc in general in jurul varstei de 2-3 ani.
Forma rotunda ia nastere din ritmicitatea data de scribble si constituie una dintre victoriile timpurii al copilului, sugerand si o buna coordonare ochi-mana. Mandala este o forma comuna in desenele copiilor, in special ale celor de 2-3 ani, dar nu numai.

Primul cerc facut de copil este foarte greu de diferentiat din multitudinea de linii circulare ale scribble-lui care contine de asemenea si forme eliptice sau ovale. Practicarea scribble-lui va permite desenarea liniilor paralele si perpendiculare ce se intersecteaza formand unghiuri drepte si ascutite. Astfel, in scurt timp, cercul va fi urmat de patrat.

Incet, incet, copilul va incepe sa deseneze un numar mare de forme geometrice: patrat, dreptunghi, triunghi, repetand si exersand desenul lor mai tot timpul. Ulterior va suprapune aceste forme, dand nastere formelor mai complexe: cerc umplut cu linii, un triunghi inclus intr-un cerc etc. Suprapunerea in desen a acestor forme va da nastere primelor mandale.

Prin stapanirea mai bine a miscarii bratului, liniile din interiorul cercului vor deveni perpendiculare, astfel mandala va juxtapune si va pune in contrast doua dintre cele mai populare si mai stabile forme, cercul si crucea, permitand copiilor mici sa se concentreze si sa se bucure de elementele cu contrast puternic.

De ce cercul este prima forma geometrica desenata si de departe forma preferata? Cercul ia nastere din miscarea naturala, usoara si cursiva a mainii (copii de 2-3 ani deseneaza miscand intreg bratul, fie din incheietura umarului, fie a cotului), este perfect simetric, copiii avand o atractie pentru simetrie, iar cu ajutorul lui copilul poate reda majoritatea lucrurilor si obiectelor din lumea ce-l inconjoara.
La varste mici partea circulara descrie orice obiect marginit, iar liniile pot simboliza picioare, maini, trasaturi faciale, par sau chiar imbracaminte.

In aventura sa de a descoperi lumea, copilul va fi atras in mod inevitabil de evidenta contrastului  (sunete puternice-slabe, culori palide-stralucitoare, persoane inalte-scunde) Acest contrast evident va fi adus si in desenul sau, lucru bine ilustrat de pozitia corpului, a mainii, in timpul desenului si calitatea producerii miscarii (desenul liniilor curbate este o miscare calma, continua iar desenul unghiurilor presupune o schimbare de energie si presiune in mijlocul actiunii, este o miscare intrerupta ce necesita o pauza, un moment de oprire).

Copiii mici analizeaza lumea in termeni ai configuratiilor pe care ei le pot discerne, paterne (modele)  pe care le intalnesc, calitatiile fizice ale obiectelor intalnite: culoare, marime, forma. Copiii sunt foarte interesati de evenimentele si actiunea petrecute in apropiera lor. In desen acest interes poate fi observat in placerea lor de a explora posibilitatiile vizuale sau de a continua o linie in directii diferite.

Mandala este o forma vizuala foarte placuta si bine echilibrata, usor de recunoscut, de repetat si de memorat si mai ales, usor de exploatat pentru o varietate de scopuri grafice. Copiii prefera anumite paternuri tonale pentru ca sunt usor de reprodus si au mesaje atragatoare, o explicatie in plus a prezentei timpurii a mandalei in desenele lor.
Universalitatea mandalei in desenele copiilor poate fi determinata si de momentul aparitiei ei in dezvoltarea desenului copiilor, inainte de reprezentare. Acesta este momentul in care mandala isi asuma rolul ei special intre explorarea formala pura si descrierea reprezentationala adevarata.
Datorita procesului vizual, rezervorului schematic, nevoii de simplicitate, echilibru si contrast, copilul este predispus sa deseneze mandale, astfel aparitia ei este predeterminata.

 Atat Carl Jung cat si Rhonda Kellogg considerau mandala o inevitabila etapa in dezvoltare. Jung considera ca aceasta forma exista codificata în Sistemul nostru nervos si este unic potrivita pentru a rezolva dilemele noastre existențiale. Kellogg o considera o dezvoltare normala si logica a desenului copiilor, etapa prin care orice copil va trece, in cautarea ordinii si armoniei.

mandala in desenele copiilor Terapie prin arta
Mandala desenata de Rhoda Kellogg menita sa ilustreaze evolutia reprezentarilor grafice specifice diferitelor perioade, asa cum se regasesc in desenele copiilor

Tehnici de warm-up



Activitatiile de incalzire (warm-up) se desfasoara in prima parte a intalnirii, dureaza intre 10-15 minute. Ele ofera clientilor posibilitatea de a se relaxa sau de a socializa cu ceilalti membrii, daca e vorba de terapie de grup. De asemenea, ofera celor ce intarzie timp si posibilitatea de a se integra mai usor in grup, in actiunea artistica. Aceste activitati, desi semnificative si cu o foarte mare importanta in cadrul terapie de grup, au mai putina importanta decat activitatea centrala.

Sunt activitati relative simple ce ii ajuta pe clienti sa se familiarizeze cu desenul si exprimarea creativa, activitati ce sporesc respectul de sine si ajuta la transmiterea mesajului ca estetica lucrarii nu este un criteriu in Terapia prin arta.

Activitatiile de warm-up pot avea legatura cu tema activitatii principale, dar nu este obligatoriu, depinde de nevoile clientului si parerea terapeutului legata de obiectivele intalnirii. De asemenea nu este necesara introducerea lor in fiecare sedinta de terapie.
Dincolo de efectul lor relaxant si de incalzire, indiferent de tipul de terapie, consider ca au un foarte mare impact si deosebita importanta in cadrul terapiei de grup, unde au efect vizibil asupra grupului si dinamicii acestuia.


Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu......

Este o activitate de grup ce poate fi folosita ca activitate de deschidere a intalnirii.
Intentii : intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, exprimarea sentimentelor de tristete, dezvoltarea abilitatilor de ascultare, exprimarea supararii intr-un mod adecvat.
Indicatii : Mi-am facut bagajul pentru Timbuktu si am pus in el ___________(lucruri care ma supara, ma fac furios).
O persoana incepe prin a spune fraza de deschidere, adaugand lucruri ce o supara sau o fac furioasa. A doua persoana va repeta fraza spusa de prima persoana si va adauga motivele ei de suparare/furie. Repetitia va fi reluata cu fiecare membru al grupului, fiecare repetand ce au spus antevorbitorii sai si adaugand propriile motive, pana cand geanta e plina (s-a ajuns la ultimul membru). In acest punct, grupul va decide daca va lua bagajul acesta sau daca doreste sa faca altceva cu el.
Discutia: va fi concentrata pe sentimentele de tristete exprimate.


Covoras pentru usa

Este o activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: hartie pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea exprimarii sentimentelor si trairilor.
Indicatii: Pe o foaie dreptunghiulara, i se va cere clientului sau fiecarui membru al grupului sa deseneze un covoras, cel pus in fata usii de la intrare, care il reprezinta pe el si casa lui. Daca doreste, poate adauga si un mesaj pe covorasul de intampinare.
Discutia: Va fi concentrata pe semnificatia mesajului si desenului covorasului.


Gandul

O alta activitate individuala ce poate fi folosita atat in cadrul sedintelor individuale cat si in cele de grup.
Materiale necesare: foi pentru desen, creioane, creioane de ulei, carioci;
Intentii: incurajarea schimbarilor pozitive, constientizarea de sine, intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate (daca este folosita in cadrul terapiei de grup).
Indicatii: Clientului i se cere sa deseneze o cutie si sa puna (deseneze) in ea unul dintre gandurile la care ar vrea sa nu se mai gandeasca.
Discutia: Va fi concentrata asupra gandului ales, a semnificatiei acestuia si se va incuraja observarea raportului cutie-gand.


Cine, ca si mine, iubeste (Cui, ca si mie, ii place ) ..........

O alta activitate de warm- up ce poate fi folosita in terapia de grup.
Intentii: intarirea sentimentului de apartenenta la grup, eliminarea sentimentului de singuratate, incurajarea exprimarii de sine.
Indicatii: Unul dintre membrii grupului va spune fraza de deschidere, adaugand un lucru care ii place/iubeste. Cei ce iubesc (plac) acelasi lucru, i se vor alatura fizic sau isi vor manifesta preferinta intr-un fel sau altul, ales dinainte. Fiecare membru din grup va numi un lucru ce-i place si ceilalti vor reactiona in functie de preferinte lor.
Discutia: Va fi concentrata pe dinamica grupului in timpul activitatii si lucrurile ce decurg din ea.
Cum folosesc eu tehnica
 Participantii stau in cerc mare, pe scaune. Atat cel ce numeste lucrul cat si cei ce au aceleasi preferinta se vor ridica si vor schimba locurile intre ei. Este preferabil ca noul loc sa fie cat mai departe de cel initial. Consider ca schimbarea locului si miscarea participantilor au impact pozitiv asupra grupului si dinamicii sale.


Dezvoltarea artei


“The artist is not a special kind of person; rather each person is a special kind of artist.”  
Ananda Coomaraswamy

Etapele normale ale dezvoltarii artei, la copii, au fost observate, descrise si catalogate inca din secolul XIX de specialisti in dezvoltarea copilului, psihologie si arta. Doar foarte putini dintre ei s-au uitat la pictura si modelaj, majoritatea concetrandu-si atentia pe expresia grafica. Astfel etapele conceptualizarii grafice evidentiate de Lowenfeld(1957) nu sunt foarte utile daca vorbim de pictura, modelaj sau constructie sau atunci cand ne referim la lucrari bi sau tridimensionale.

In acest sens va aparea in terapia prin arta prin munca nemijlocita a lui Judith Rubin o noua clasificare ce include desenul, pictura, modelajul si constructia si care evidentiaza in detaliu cea mai timpurie perioada de exprimare.
Desi delimitate clar in expunere, delimitarea fiind facuta in functie de procesul central prezent, in realitatea nu exista o delimitare clara intre etape, ele se interpun.

Manipulare
 Este o etapa de pre-arta, manipularea este perceputa uneori de adultului parinte ca fiind total nepotrivita ( desenat cu creioane pe pereti, cu carioci pe canapele, bagarea lutului in gura). Din punctul de vedere al copilului, comportamentul este cat se poate de normal.
Calitatea senzoriala a materialelor este vitala de-a lungul acestei perioade precum si experienta kinetica (miscarea mainilor, uneori a intregului corpul pentru a face semne,a amesteca sau a pune lucruri impreuna). In aceasta perioada aspectul kineto-motoric este un motiv central.
Cand copilul devine constient ca el este cel ce a strans lutul sau cel ce a lasat un semn pe foaie devine interesat de aspectul vizual al experientei sale. Atentia lui nu va fi concentrata doar pe procesul in sine, ci si pe produs, desi nu e interesat de finalizarea produsul.

 Formarea
Copilul este mai matur din punct de vedere intelectual si motoric, are un control mai mare asupra miscarilor sale si incepe sa ia decizii constiente in ceea ce priveste lucrul cu lutul sau cu pensula pe foaie.
Exerseaza si isi demonstreaza controlul asupra materialelor, face primele linii sau puncte, primele constructii, loveste si strange in pumn, face forme separate sau obiecte de sine statatoare.

Numirea
Copilul numeste obiectele facute, dar poate schimba deseori semnificatia acestora deoarece aceasta este determinata de asocierea formei cu ceva anume, la un moment anume de timp.

Reprezentarea
Desi formele reprezentate de copil contin calitati, trasaturi ale obiectului redat, pentru adult este deseori greu sa le recunoasca. In aceeasta perioada copilul reda prin arta ce stie, nu ceea ce vede (cerc pentru cap, linii pentru maini sau picioare).

Continerea
Numele aceste perioade se refera la faptul ca nu doar reuseste sa faca arta, ci copilul reuseste sa se controleze pe sine si sa-si controleze impulsurile mai bine. Copilul este fericit sa-si demonstreze capacitatea de a ramane in interiorul limitelor grafice. Este perioada in care copiii reusesc sa coloreze mai bine, nedepasind liniile.
 
Experimentarea
Copilul exploreaza modurile, caile de a face sau de a spune lucruri.
Explorarea in arta in aceasta perioada timpurie este asemanatoare unei gandiri visuale. Foarte important in aceasta perioada este descoperirea multiplelor modalitati grafice de a exprima acelasi lucru. Copilul devine din ce in ce mai abil in folosirea materialelor de arta, motricitatea sa fina se dezvolta rapid.
Primele lucrari bi sau tridimensionale devin din ce in ce mai compexe, mai ales din punct de vedere estetic. Reprezentarea lumii de catre copil devine mai reala. De asemenea cresc controlul, elaborarea si interesul estetic al copilului pentru produsul final.

Consolidarea
In aceasta perioada, in general, copilul este deja elev si are loc o consolidare atat in lucrarea lui de arta cat si in comportamentul sau. Incepe sa aiba moduri preferate de exprimare prin arta si are obiceiul de a le repeta in loc de a avansa, de a incerca cai noi.
Este o perioada caracterizata prin flexibilitate in arta, dar si prin trecerea de la un punct de vedere egocentric la unul mai social. Cel mai timpuriu subiect ce conteaza pentru copil este figura umana, iar reprezentarii ei prin arta ii va adauga cu timpul si alte elemente: copaci, plante, case, masini.

Naturalizarea
Arta copilului devine din ce in ce mai asemanatoare realitatii, partile corpului uman sunt reprezentate intr-o proportie mai realista, relatia spatiala devine din ce in ce mai precisa, marimea relativa si culoarea obiectelor se vor apropia din ce in ce mai mult de realitate.

La un moment dat, discrepanta dintre reprezentarile sale si realitate devine suparatoare pentru copil. Copilul experimenteaza anxietate si frustrare in incercarea sa de a face lucrurile cat mai apropiate de realitate si rareori e multimit de eforturile sale. Pare sa fie o etapa inevitabila in dezvoltare, este perioada in care multi copii renunta descurajati, indreptandu-se spre alte forme de exprimare mai flexibile.
In aceasta etapa produsele reflecta de obicei o constientizare asociata cu abandonarea vechiului, o iesire din zona de confort. Copilul lupta cu proportiile, umbrele si incercarea de control a calitatii liniei si culorii. Este ingrijorat de realismul obiectelor sale de arta bi sau tridimensionale. Daca inainte multi copii erau incantati de lucrarile lor, acum multi sunt nemultumiti, deseori descurajati si autocritici.

Personalizarea
Pentru multi copii perioada de naturalizare dureaza foarte mult , uneori pana in adolescenta timpurie.
Daca va avea suficient succes in eforturile sale si destula practica si instruire, copilul poate dezvolta un nivel impresionant de indemanarea in redarea realitatii. Cei ce vor avea un succes mai mic in redarea realitatii, dar cu un puternic simt estetic, se vor indrepta spre arta abstracta, deseori avand preferinte pentru activitatea creativa cu materiale non-grafice.
Cei ce vor ramane activi in arta , in perioada adolescentei vor arata o grija mare de sine.

Caracteristic acestei perioade  este personalizarea lucrarilor, explorarea diferitelor stiluri de lucru ca mod de exprimarea a propriei identitati. Vor cauta materiale si teme ce li se potrivesc mai mult, in incercarea de a-si exprima lumea interna si cea externa. Grija si autocritica cresc simtitor. Lucrarile lor pot fi simple, complexe, bogate, puternice, figurative, dar ceea ce caracterizeaza aceasta etapa este constiinta de sine a artistului adolescent. Subiectul artei sale va reflecta o crestere egoista, adolescentul va cauta sa se specializeze intr-un anumit medium si subiect specific. Va cauta subiectele ce au legatura cu el, cu sistemul lui de credinte si valori si personalitatea lui, asa cum el cauta in sine o identitate care sa i se potriveasca.

dezvoltarea artei la copii

sursa articol: Child Art Therapy, Judith Aron Rubin