Terapia si vindecarea prin arta


Lucrarea nostra de arta este despre noi, despre lumea nostra interioara si cea exterioara, arta fiind calea nostra de a ne conecta lor.
Astfel, terapia prin arta nu se adreseaza doar celor ce au anumite probleme sau afectiuni, ci este pentru noi toti, cei ce ignoram sau ne-am pierdut creativitatea, partea ludica, legatura cu senzatiile sau simturile noastre. Arta isi manifesta potentialul vindecator atunci cand  suntem atenti, absorbiti, implicati si in stransa legatura cu ceea ce experimentam, cu lumea interna cat si cu cea externa.

Uneori practicarea terapiei prin arta este o activitate legata in primul rand de corpul nostru, este despre a vedea, a atinge, a permite senzatiilor si perceptiilor sa existe si sa fie simtite.
Durerea sufleteasca inainte de a primi un nume si a face parte dintr-o categorie este o senzatie. De cele mai multe ori tot ce ne dorim este sa nu o mai simtim, sa o scoatem afara si pentru asta folosim orice mijloc ne e la indemana. Rareori ne permitem luxul de "a sta cu senzatia", de a o cunoaste, a o studia, a ne "imprieteni" cu ea. Cand vrem sa o scoatem, sa o facem sa dispara imediat, intr-un fel ne opunem propriei vindecari, caci schimbarea vine in primul rand din constientizarea senzatiilor organice.

Terapia prin arta prin tehnicile sale ajuta la cultivarea abilitatilor de a rezona mai repede si mai profund cu corpurile, senzatiile si trairile nostre. Corpul nostru nu este separat de imaginatie, el traieste in imaginatie, el este medium-ul nostru, vopseaua noastra, procesul de arta fiind o extensie a sa in relatia cu lumea. Toate imaginile rezultate, indiferent cat de rele sau de terifiante par sunt de ajutor sufletului.

Transformarea apare atunci cand noi devenim intimi cu aceste aspecte pe care le consideram inamici, iar vindecarea incepe cand permitem acestor imagini sa fie vazute, sa fie simtite si le raspundem prin miscare (dans), improvizatie vocala, actorie, dialog poetic, contemplare.   
"Lucrarile de arta poarta in ele leacul, energiile, spiritele creative si vitalitatea ce iti vor permite sa te porti liber. Fii deschis pentru ele si permite-le sa iti calmeze emotiile si sa-ti activeze pasiunile." (McNiff, 2004)

Imaginile creaza povesti, dialoguri imaginare si incurajeaza alte forme de exprimare artistica. De asemenea ele actioneaza direct asupra corpurilor nostre, a mintii si a simturilor. "A fi cu lucrarea de arta" este parte a proprietatilor sale de vindecare. Bucuria determinata de desen, de folosire a culorilor, de redare a miscarii este un foarte important efect al procesului de vindecare.

Uneori privirea lucrurilor in profunzime ne permite contopirea cu obiectul, incetinindu-ne sau oprindu-ne din a trece rapid de la un lucru la altul, devenind astfel prezenti in procesul de reflectie. Contemplarea, privirea activa, este un proces dinamic, cu un ritm puternic dat de alternanta interior- exterior. Aceasta dinamica presupune pierderea obiectului de contemplatie pentru perioade de timp, un pas necesar in recastigarea sa. De asemenea, prinsi in procesul de contemplare, perceptia se misca si se schimba de la un moment la altul, astfel nu ramanem blocati doar la un singur mod de abordare. Pierderea unui lucru creaza oportunitatea de a ne angaja in altceva nou.

Schimbarile apar atunci cand suntem prezenti. Atunci reusim sa ne intalnim pe noi asa cum suntem in acel moment (here and now). Provocarea este aceea de a crea o conexiune cu lumea interna, de a deveni curiosi si indiscreti legat de experienta noastra (senzatii, trairi, ganduri).

Ce forma au? Ce culoare? Cat de rapide sunt?

De multe ori terapie prin arta este mai mult despre "a ramane cu starea", a o cunoaste, a o descoperi, despre cum ne simtim cu ea, despre relatia dintre noi si nu despre a gasi pastila magica ce va face totul sa dispara.
Vindecarea presupune un disconfort moderat, micsorarea temerilor, fricilor, si invatarea modurilor de a trai intr-un mod efectiv cu dificultatile prezente.

Terapie prin arta ne ajuta sa scapam de demonii interiori sau imblanzirea lor este urmarea faptului ca incepem sa ii vedem, sa-i atingem, sa-i cunoastem, cream o relatie cu ei, cu lumea interna?

Terapie expresiva, terapie prin poezie


Terapia prin poezie este o terapie expresivă ce foloseste poezia in scop terapeutic, pentru vindecare și dezvoltare personală.

Din cele mai vechi timpuri poezia trateaza problemele emotionale fiind folosita sub forma incantatiilor si invocatiilor in ritualuri. Frazele intonate de samani pentru bunăstarea unui individ sau a tribului aveau deseori ritm si rima.

Vechii egipteni dizolvau in lichid papirusul pe care erau scrise cuvinte vindecatoare si il administrau ca medicament.

În istoria mai recentă, poezia, lectura și scrierea creativa au fost folosite ca tratamente complementare pentru afectiuni psihice incepand cu secolul XIX.

Există câteva modele diferite de terapie prin poezie, dar cel mai popular și cel mai frecvent utilizat este modelul introdus de Nicholas Mazza. Conform acestui model, terapia prin poezie implică trei componente principale: componenta receptiv - prescriptiva, componenta expresiv - creativa si componenta simbolic - ceremoniala.

În componenta receptivă - prescriptivă terapeutul va prezenta pacientului un poem si-l va incuraja să reacționeze. Materialul este selectat pe baza capacității sale de a descrie, de a explica și de a identifica aspecte relevante pentru conținutul sesiunii.

Componenta expresivă - creativă implică utilizarea scrisului creativ pentru evaluare și tratament. Procesul de scriere poate fi cathartic, adesea eliberând emoții blocate sau amintiri uitate.

Terapia prin poezie funcționează în primul rând prin evocarea unui răspuns emoțional ce ia nastere in urma unui proces de creare, scriere sau ascultare. Poezia, la fel ca arta plastica, muzica, drama și dansul, are abilitatea de a atinge foarte profund oamenii. Aceasta se poate datora faptului ca oamenilor le este mai ușor să transmita gânduri și emoții dureroase printr-o poezie decât să vorbească direct despre ele.

De asemenea natura abstractă a poeziei ofera protectie in fata experiențelor dureroase, care ar putea fi prea infricosatoare daca ar fi exprimate într-o manieră directa.

Poezia este aproape o formă de dans mental, iar scrierea unei poezii este o modalitate de a asculta sau de a da glas vocii interioare si subtilităților emoționale ce sunt uneori mult prea greu de exprimat direct.




Gheață
                             Einat Foghel-Levin
                       *traducere libera

El ma atinge,
Si eu simt cum copilaria mea se sfarseste,
Mi se scurge printre degetele inghetate care nu pot sa exprime gheața ce apare in mine,
Gheata care o sa imi acopere tot corpul, inauntru si in afara
Gheata care o sa imi ia ani sa o sparg.
[...]
Gheata ce imi ingheata tot corpul
Cand atingerea pare putin diferita,
Si nu e cu intentie, e doar o gresala,
Dar nu conteaza, pentru ca din nou am 14 ani.
Stau langa un ecran si simt un om mare care se apropie de mine si sunetul a ceva ce se deschide.
Si in momentul in care se deschide, ceva in mine se inchide.
Chiar si o fata de 14 ani stie ca pentru totdeauna va fi ceva rece in ea,
Si inima mea nu va mai fi la fel.
[....]
Sunt o femei fara copilarie si nu sunt singura
Sunt inca multe ca mine in lume.
Asa ca data viitoare cand intalniti una ca ea,
Doar spuneti-i ca sunteti cu ea.
Imbratisati-o puternic, doar daca va da voie,
Si doar intelegeti, va rog, ca daca nu va imbratiseaza inapoi
Nu e pentru ca nu vrea, este pentru ca gheata asta este ca un zid.
Sper ca intr-o zi voi sparge aceasta gheata si o sa incep de la inceput.
[...]

 

Ranile invizibile


S-a impamantenit ideea ca daca un copil este agresiv acest lucru se datoreaza lucrurilor vazute acasa, invatate de la parinti.
Ce se intampla atunci cand parintii nu sunt violenti fizic? Ar putea fi alta originea agresiunii?

Agresiunea copiilor este de cele mai multe ori un simptom ce poate avea o multitudine de cauze, fapt pentru care necesita maximum de atentie.

În unele cazuri, copiii se dezlănțuie ca urmare a frustrarii generata de o problemă prea mare pentru ei. Ei nu au învățat cum să-și controleze impulsurile sau să-și rezolve conflictele în moduri acceptabile din punct de vedere social. 

Dar de cele mai multe ori ranile invizibile sunt cele ce-l fac sa se comporte agresiv, rani datorate persecutiei, dominarii, respingerii, abuzului, saraciei sau neglijarii. In fata neglijarii, abandonarii, lipsei dragostei, furia este uneori cea mai puternica reactie a copilului, furia fiind deseori raspunsul frustrarii.

Copiii respinsi traiesc cea mai mare pierdere, caci niciodata nu au fost iubiti, multi raspunzand acestei pierderi intr-un mod maladaptiv.
Atunci cand sunt raniti sau inspaimantati, copiii manifesta deseori un comportament extrem de dezorganizat, urmat in cele mai multe cazuri de "o lupta".

Adler considera ca acel copil ai carui parinti ii satisfac nevoia de afectiune creaza o legatura cu societatea dezvoltandu-si potentialul in moduri ce promoveaza societatea.
In constrast, cei ce se simt respinsi se vor stradui sa atinga superioritatea in detrimentul societatii. Acelasi lucru se intampla si in cazul copiilor al caror parinti percep societatea ca inamic si se poarta in concordanta cu aceasta perceptie.
Agresiunea nu se întâmplă deoarece suntem programați să răspundem lumii cu ostilitate ci depinde de modul în care percepem lumea.

De multe ori, agresiunea copiilor este determinata de lipsa lucrurilor de baza, umilirea sau violenta fizica. Astfel, unul din scopurile terapiei in cazul ranilor invizibile este recrearea respectului si a constiintei de sine.

 Cine sunt eu? Ce pot face? 

 Una dintre activitatiile prin arta pe care le folosesc in acest scop este desenul palmei.
 Este o activitatea folosita in general in cadrul terapiilor individuale, dar poate fi folosita si in terapia de grup.
Intentii: recrearea si intarirea respectului de sine si a constiintei de sine
Indicatii: Se traseaza conturul palmei, iar copilul este rugat sa numeasca cinci trasaturi ce-l definesc. In conturul palmei, pe fiecare deget se scriu/ se deseneaza trasaturile enuntate. In mijlocul palmei vor fi scrise/desenate lucrurile pe care copilul le poate face.
Discutia: va fi concentrata pe importanta propriilor trasaturi si aprecierea diferitelor calitati.

Terapia prin arta nu se rezuma la teste proiective


Este larg acceptata ideea ca arta este o expresie a emotiilor si ideilor in aceeasi masura in care este o incercarea de a produce o imagine.

Prin arta, oamenii exprima sentimente si stari, comunicarea acestora fiind uneori mult mai importanta decat producerea unei imagini corecta din punct de vedere vizual si estetic. Plecand de la faptul stiut ca artistii exprima in mod deliberat trairi prin arta, exprimarea prin arta a copiilor si adultilor neartisti a fost analizata de-a lungul timpului in incercarea de a evalua si diagnostica, de a gasi raspunsuri legate de caracteristicile personalitatii sau de starea emotionala. 
 Psihologii considera ca exprimarea trairilor prin intermediul artei este la indemana oricui, caci orice persoana are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala. Astfel, in analiza desenelor vor fi creionate trei directii importante.

Goodenough(1926) observa ca analiza desenelor copiilor poate fi folosita pentru evaluarea starii emotionale a acestora. Astfel a luat nastere primul curent in cercetarea si analiza desenelor.
Desenele copiilor erau considerate proiectii ale inconstientului, iar analizarea trasaturilor de baza se facea conform Teoriei psihanalitice a lui Freud.

Din 1930 o serie de psihologi clinici au studiat posibilitatea folosirii clinice a testelor proiective. Testul proiectiv Casa-Copac-Om este interpretat plecand de la ideea ca fiecare item functioneaza ca un simbol al unora dintre aspectele emotionale importante ale vietii si experientei copilului (Buck, 1948).

Dupa parerea lui Hammer (1958) desenul casei poate simboliza corpul copilului, perioada intrauterina sau casa familiei. Copacul poate reflecta parerea inconștienta a copiilor față de ei înșiși, iar desenul omului transmite atat parerile conștiente ale copiilor despre ei înșiși cat si despre relațiile lor cu restul lumii.

In testul "Draw a person" (Machover), desenele sunt privite mai mult ca o reflectie a aspectelor permanente si stabile ale personalitatii copilului decat ca expresia unei stari emotionale temporare. De asemenea, se considera ca acest test ofera informatii si despre identitatea de gen. Multe dintre interpretarile desenelor copiilor pleaca de la ideea lui Freud despre sexualitate, aceasta fiind considerata componenta universala a motivatiei umane.

A doua directie de cercetare si analiza este reprezentata in special de munca Elizabethei Koppitz (1968, 1984). Elizabeth Koppitz a încercat evidentirea "indicatorilor emoționali" ce pot fi gasiti in desenele copiilor si validarea lor stiintifica, ea oferind astfel o abordare diferita.
 In interpretarea desenelor foloseste in genere Teoria relatiilor interpersonale a lui Harry Stack Sulivan si nu Teoria psihanalitica. Si-a bazat munca pe ideea ca desenul figurii umane este in primul rand o reflectie a dezvoltarii copilului si a relatiilor acestuia cu altii, a atitudinii sale fata de sine si fata de alte persoane importante din viata sa (Koppitz,1968).
Koppitz considera desenul  mai mult o reflectie a starii emotionale curente decat  a caracteristicilor stabile ale personalitatii sau a imaginii de sine, ea luand in calcul si caracteristicile dezvoltarii normale ale desenului. Acest lucru accentuaza faptul ca prezenta sau absenta unui detaliu specific poate fi semnificativa din punct de vedere clinic la o anumita varsta si nesemnificativa la alta varsta.

Atat munca lui Machover cat si cea a lui Koppitz au vizat în primul rând evaluarea personalității și diagnosticarea tulburărilor emoționale. 

A treia directie este reprezentata de incercarea de a descoperi si evidentia modurile în care copiii normali prezintă subiecte importante sau semnificative din punct de vedere personal si mai putin evaluarea personalității sau diagnosticul clinic. Plecandu-se de la premiza ca exprimarea emoțiilor prin artă are beneficii terapeutice, arta este folosita pentru efectul ei de vindecare.
 
In art terapie pacientul este incurajat sa deseneze (modeleze, sculpteze, etc.) in prezenta unui terapeut ce il va incuraja si il va ghida pe copil in lucrarea sa. Uneori copilul va desena ce doreste, alteori terapeutul va avea indicatii specifice. Scopul principal al oricarei lucrari in terapia prin arta este exprimare trairilor, arta avand efect terapeutic.
Modul de abordare, scopul si conduita oricarui fel de terapie prin arta sunt in mod normal determinate de teoria psihanalitica careia ii sunt asociate. Insa, indiferent de abordarea psihodinamica (gestaltica, fenomenologica, umanista, behaviorista, cognitiva etc.) exista patru obiective comune in orice forma de terapie prin arta: catharsis, introspectie, comunicare si control.

Catharsis-ul presupune exprimarea trairilor blocate sau suprimate, exprimare considerata terapeutica.
Introspectia este deseori o consecinta deosebit de importanta a creatiei artistice.
Comunicarea se refera la dialogul prin arta dintre copil si terapeut, lucru ce poate avea avantaje foarte mari in situatiile in care copilul nu poate sau nu vrea sa vorbeasca despre experienta sau trairile sale.
Prin recrearea unei situații dificile în arta, copiii pot capata controlul asupra problemei lor. De asemenea, copilul dobândește un control asupra sentimentelor sale și a reacțiilor sale.

Astfel, terapia prin arta se dovedeste a fi mult mai mult decat o simpla analiza a testelor proiective, mai mult decat un simplu test de evaluare si diagnostic. 


Mandala in desenele copiilor


Mandala (sanscrita) inseamna cerc sfant si este un termen folosit deseori pentru a descrie reprezentari simbolice ce includ un motiv circular. Mandala poate fi gasita in diferite culturi datand inca perioada Paleoliticului.
Unicitatea si universalitatea mandalei deriva din faptul ca apare pe scala larga, de-a lungul timpului, indiferent de natie, cultura sau individ. Carl Jung considera mandala un simbol ce evoca parti ale Inconstientului Colectiv.

Marea afinitate a copiilor pentru arta poate fi in parte inteleasa ca parte a manifestarii nevoii generale pentru o viata simbolica, nevoie care de obicei este satisfacuta prin joc.
Copilul mic descopera placerea de evocarea a puterii artei si capacitatea de a crea iluzii inainte ca el sa fie pregatit sa foloseasca aceasta abilitate in serviciul sublimatiei.

Trecerea de la experienta kinetica (scribble) la desenarea unei forme circulare (cerc) are loc in general in jurul varstei de 2-3 ani.
Forma rotunda ia nastere din ritmicitatea data de scribble si constituie una dintre victoriile timpurii al copilului, sugerand si o buna coordonare ochi-mana. Mandala este o forma comuna in desenele copiilor, in special ale celor de 2-3 ani, dar nu numai.

Primul cerc facut de copil este foarte greu de diferentiat din multitudinea de linii circulare ale scribble-lui care contine de asemenea si forme eliptice sau ovale. Practicarea scribble-lui va permite desenarea liniilor paralele si perpendiculare ce se intersecteaza formand unghiuri drepte si ascutite. Astfel, in scurt timp, cercul va fi urmat de patrat.

Incet, incet, copilul va incepe sa deseneze un numar mare de forme geometrice: patrat, dreptunghi, triunghi, repetand si exersand desenul lor mai tot timpul. Ulterior va suprapune aceste forme, dand nastere formelor mai complexe: cerc umplut cu linii, un triunghi inclus intr-un cerc etc. Suprapunerea in desen a acestor forme va da nastere primelor mandale.

Prin stapanirea mai bine a miscarii bratului, liniile din interiorul cercului vor deveni perpendiculare, astfel mandala va juxtapune si va pune in contrast doua dintre cele mai populare si mai stabile forme, cercul si crucea, permitand copiilor mici sa se concentreze si sa se bucure de elementele cu contrast puternic.

De ce cercul este prima forma geometrica desenata si de departe forma preferata? Cercul ia nastere din miscarea naturala, usoara si cursiva a mainii (copii de 2-3 ani deseneaza miscand intreg bratul, fie din incheietura umarului, fie a cotului), este perfect simetric, copiii avand o atractie pentru simetrie, iar cu ajutorul lui copilul poate reda majoritatea lucrurilor si obiectelor din lumea ce-l inconjoara.
La varste mici partea circulara descrie orice obiect marginit, iar liniile pot simboliza picioare, maini, trasaturi faciale, par sau chiar imbracaminte.

In aventura sa de a descoperi lumea, copilul va fi atras in mod inevitabil de evidenta contrastului  (sunete puternice-slabe, culori palide-stralucitoare, persoane inalte-scunde) Acest contrast evident va fi adus si in desenul sau, lucru bine ilustrat de pozitia corpului, a mainii, in timpul desenului si calitatea producerii miscarii (desenul liniilor curbate este o miscare calma, continua iar desenul unghiurilor presupune o schimbare de energie si presiune in mijlocul actiunii, este o miscare intrerupta ce necesita o pauza, un moment de oprire).

Copiii mici analizeaza lumea in termeni ai configuratiilor pe care ei le pot discerne, paterne (modele)  pe care le intalnesc, calitatiile fizice ale obiectelor intalnite: culoare, marime, forma. Copiii sunt foarte interesati de evenimentele si actiunea petrecute in apropiera lor. In desen acest interes poate fi observat in placerea lor de a explora posibilitatiile vizuale sau de a continua o linie in directii diferite.

Mandala este o forma vizuala foarte placuta si bine echilibrata, usor de recunoscut, de repetat si de memorat si mai ales, usor de exploatat pentru o varietate de scopuri grafice. Copiii prefera anumite paternuri tonale pentru ca sunt usor de reprodus si au mesaje atragatoare, o explicatie in plus a prezentei timpurii a mandalei in desenele lor.
Universalitatea mandalei in desenele copiilor poate fi determinata si de momentul aparitiei ei in dezvoltarea desenului copiilor, inainte de reprezentare. Acesta este momentul in care mandala isi asuma rolul ei special intre explorarea formala pura si descrierea reprezentationala adevarata.
Datorita procesului vizual, rezervorului schematic, nevoii de simplicitate, echilibru si contrast, copilul este predispus sa deseneze mandale, astfel aparitia ei este predeterminata.

 Atat Carl Jung cat si Rhonda Kellogg considerau mandala o inevitabila etapa in dezvoltare. Jung considera ca aceasta forma exista codificata în Sistemul nostru nervos si este unic potrivita pentru a rezolva dilemele noastre existențiale. Kellogg o considera o dezvoltare normala si logica a desenului copiilor, etapa prin care orice copil va trece, in cautarea ordinii si armoniei.

mandala in desenele copiilor Terapie prin arta
Mandala desenata de Rhoda Kellogg menita sa ilustreaze evolutia reprezentarilor grafice specifice diferitelor perioade, asa cum se regasesc in desenele copiilor